Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Atenție la ce alimente consumați vara

În ultimele două săptămâni, peste 250 de persoane au ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța după ce au consumat diverse tipuri de alimente alterate.  Cadrele medicale susțin că în majoritatea cazurilor a fost vorba despre toxiinfecții alimentare și a fost nevoie de internare. Medicii fac apel la turiști dar și la constănțeni să fie atenți la alimentele pe care le consumă și asta pentru că multe dintre ele sunt mai periculoase în timpul verii, crescând astfel riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare. Este vorba despre brânzeturi, creme de patiserie, ouă sau carne de pui preparată insuficient termic. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este o unitate medicală modernă, dispune de 220 de paturi, cu secție de Terapie Intensivă, laborator propriu și farmacie. Dr. Stela Halichidis- managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase: „Spitalul de Boli Infecțioase Constanța este un spital de referință pentru județul nostru, aici se tratează toate bolile infecțioase din zonă, chiar și din Tulcea. Avem laborator propriu specializat pentru bolile transmisibile, de curând avem si compartiment propriu de Terapie Intensivă cu linie de gardă care funcționează la capacitate maximă. Noi primim toți pacienții, indiferent cum vin și de unde vin, tratăm inclusiv turiștii. Toți pacienții care vin trebuie să aibă la ei documentele necesare: act de identitate, card de asigurat și/sau  bilet de trimitere”. În caz de nevoie puteți afla mai multe informații la numărul de telefon  0241.484.529 sau pe https://infectioaseconstanta.ro/ despre-noi/

luni, 22 iulie 2019

Mai mult
Unde se intervine pe domeniul public în această săptămână

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă reabilitarea trotuarelor pe strada Baba Novac, tronsonul cuprins între strada Frunzelor și strada Biruinței, pe strada Poporului, între strada Petru Vulcan și strada Mihai Viteazu și pe strada Patriei. În ceea ce privește carosabilul, se va asfalta strada Baba Novac, între strada Andrei Mureșanu și strada Soveja și o alee de acces din strada Semănătorului. De asemenea, se acționează pe strada Prelungirea Recoltei, pe strada Alexandru Bogza și în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța. Conform graficului de lucru, continuă amenajarea de noi locuri de parcare în cartierele: - KM 5- pe strada Pandurului nr. 9; - Faleză Nord- pe strada Unirii, în dreptul bl. U6 și pe strada Cașin, zona bl. G5C; - Inel II- pe străzile Plantelor și Cutezătorilor. Tot în această săptămână, se vor realiza marcaje rutiere în stațiile de autobuz și de taxi și se vor dezafecta cablurilor neetichetate pe bulevardul I.C. Brătianu. Pentru protecția pietonilor, continuă amplasarea stâlpișorilor pe strada Poporului, între bulevardul Tomis și strada Secerișului și pe strada Baba Novac, între strada I.L. Caragiale și strada Soveja.

luni, 22 iulie 2019

Mai mult
Vă invităm să trăiți experiența Constanța Mamaia!

272 de unități de cazare au la dispoziție turiștii care aleg să vină în vacanță în cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc. În Constanța- Mamaia sunt peste 13 mii de camere și o capacitate totală de aproape 26 de mii de locuri în hoteluri, vile, pensiuni, hosteluri, apartamente de vacanță, bungalowuri și campinguri. Cele mai multe dintre unitățile de cazare sunt moderne și dispun de camere cu un confort sporit. Avem 2 unități de cazare de 5 stele, 44 de 4 stele, 194 de 3 stele, doar 8 unități de cazare de o stea și restul de 44, de 2 stele. 35 dintre aceste unități dispun și de piscină, multe au și locuri de joacă pentru copii, iar 8 dintre hoteluri le oferă turiștilor cazare și masă în regim all- inclusive. Conform datelor oficiale, în acest moment, Constanța- Mamaia găzduiește aproximativ 25 de mii de turiști. Prețurile la cazare, variază în funcție de numărul de stele: • 2 stele- 100 de lei de persoană pe noapte • 3 stele- 150 de lei de persoană pe noapte • 4 stele- 250 de lei de persoană pe noapte • 5 stele- 500 de lei de persoană pe noapte.  Trebuie să știți însă că la recepțiile hotelurilor, camere libere se găsesc cu greu în această perioadă, mai ales că se apropie weekendul. Mai aveți însă șanse la agențiile de turism. Vă invitam sa trăiti experiența Constanța Mamaia!

luni, 22 iulie 2019

Mai mult
Restricții de circulație în centrul Constanței

Orașul nostru se pregătește de sărbătoare. Simona Halep prezintă mâine trofeul de la Wimbledon în cadrul unui ceremonii care debutează la ora 17:00, la Sala Sporturilor din Constanța. Prima parte a evenimentului se va desfășura la bordul unui autobuz etajat pe traseul bulevardul Tomis – strada Termele Romane - bulevardul Regina Elisabeta-Piața Ovidiu. Astfel, sâmbătă, 20 iulie, între orele 08:00 – 17:00, se vor lua măsuri de restricționare a accesului în parcarea din fața Sălii Sporturilor din Constanța. De asemenea, în intervalul orar 16:00 – 18:00, circulația autovehiculelor va fi restricționată după cum urmează: - pe bulevardul Tomis, începând cu zona „Capitol”, pe sensul de deplasare spre intersecția cu strada Traian ( zona „Lupoaică”) și pe strada Traian până la intersecția cu strada Termele Romane (sensul giratoriu din acea zonă); - pe strada Traian – intrarea spre piața Ovidiu. Vă invităm pe toți, constănțeni sau turiști, cu mic, cu mare, să o întâmpinăm pe campioana noastră! Haideți să-i arătăm Simonei cât de mult o iubim!

vineri, 19 iulie 2019

Mai mult
Curățenia orașului depinde și de noi

Coșurile de gunoi stradale sunt indispensabile într-o societate modernă. La fel de importantă este și educarea cetățenilor pentru a le folosi. Prezența coșurilor de gunoi în toate cartierele municipiului este, cu siguranță, esențială în păstrarea curățeniei orașului. Acesta este motivul pentru care Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Amenajări Urbane a continuat să monteze și în această săptămână coșuri noi de gunoi. Au fost amplasate peste 100 de coșuri în mai multe zone ale orașului: bulevardul Mamaia, bulevardul Ferdinand, aleea Mălinului sau în curtea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”. Până acum, în anul 2019, au fost montate 2.400 de coșuri metalice de gunoi și 200 de dispozitive pentru deșeuri canine. Facem din nou apel la constănțeni să nu mai arunce gunoaie la întâmplare, să păstreze curățenia și să nu mai lase urme pe unde trec. Persoanele surprinse că aruncă deșeuri pe spațiul public vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei. Doar împreună putem avea un oraș curat și frumos, prin care să ne plimbăm cu plăcere.

vineri, 19 iulie 2019

Mai mult
Creșa „Licuricii”, extrem de atractivă pentru prichindei

Locurile de joacă au o importanță majoră pentru copiii de vârste mici, iar implicarea micuților în activități fizice recreative ar trebui încurajată cât mai mult. Acesta este motivul pentru care Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a amenajat în curtea creșei „Licuricii” un loc de joacă modern și extrem de atractiv. Cei mai micuți dintre constănțeni se distrează de minune în leagăne, tobogane, balansoare, căsuțe, biciclete sau mașinuțe. Evident, în timp ce sunt supravegheați cu mare atenție de cadrele didactice. Creșa “Licuricii” este cea de-a șasea creșă de stat administrată de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială. Situată pe bulevardul I.C.Brătianu nr. 16, creșa poate găzdui 100 de copilași. Este dispusă pe patru niveluri și are 5 săli de clasă, 4 săli de mese, bucătărie proprie, mobilier nou și grupuri sanitare special create pentru cei mici.

joi, 18 iulie 2019

Mai mult
Trei autori constănțeni invită iubitorii de lectură pe plaja culturală a târgului VALURI DE CARTE

În cadrul târgului VALURI DE CARTE care este în plină desfășurare pe faleza Cazino din Constanța între Acvariu și Poarta 1, un loc dedicat îl ocupă volumele scriitorilor Tomisului. Mihaela Pațachia îi întâmpină pe copii cu cărți însuflețite de personaje din mitologia românească care își spun povestea în cele trei cărți proaspăt tipărite: “Narcisa, urmașa lui Păcală”, “Miluț, urmașul lui Tândală” și “Călin Prepeleac și marea”. Micuții se vor întâlni cu pirați ai Mării Negre, cu sirene ademenitoare, cu zmei și scorpii, cu căpcăuni, iele și cu Muma Pădurii, creaturi care îi vor purta într-o lume fantastică, plină de imaginație și farmec. Florin Alexandru își prezintă seria polițistă ”Compania detectivilor” în care o echipă de justițiari detectivi din Constanța se luptă pentru dreptate în trei cazuri deosebite cuprinse în volumele “Arua”, “Averea preotului coreean” și “Artizanul păcatelor”. În rândurile unui roman încărcat de umor, îl veți cunoaște pe “Detectivul Hogeac și exhibiționistul”, care stârnesc hohote de râs, prinși fiind în acțiuni care se petrec în urbea constanțeană. Povestiri despre Constanța veche, locuri și oameni, povești de dragoste adolescentină, se regăsesc în romanele scriitorului Nan Constantin Ilie, “Scrisori cu parfum de valuri”, “Ape adânci”, “Anonimi în Constanța”, “Șaptesprezece”, “Când se întorc rândunelele’’ și “Rătăciți în întuneric”. O prezență specială, autorul Ali Husein Kerim reprezentat de volumele publicate, ne poartă prin istoria zbuciumată a poporului kurd, o lume marcată de o profundă spiritualitate, de tradiții și de o filozofie proprie. Serile sunt dedicate sesiunilor de autografe susținute de scriitorii constănțeni.

joi, 18 iulie 2019

Mai mult
Cinci zile de distracție și cultură la târgul de carte „Gaudeamus”

Târgul  de carte „Gaudeamus” se pregătește să ia startul în mai puțin de două săptămâni. Aflat la cea de-a șasea ediție, târgul de carte „Gaudeamus”, organizat de Radio Constanța în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța vă invită la un regal de carte și spectacole artistice.    Vor fi recitaluri ale unor interpreți îndrăgiți de muzică ușoară și populară, cinci zile de distracție și cultură la care trebuie să participați. Târgul se desfășoară în perioada 01-05 august, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, iar spectacolele încep în fiecare seară de la ora 19:00. Printre artiștii care vor evolua pe scena din Piațeta Perla se numără Aurelian Temișan, Daniel Iordăchioaie, Sorin Banciu sau Maria Panov. Vor fi și dansuri de societate, dansuri moderne, dansuri țigănești și tot felul de surprize. Târgul vă așteaptă și cu o tombolă la care marele premiu este un zbor de 30 de minute deasupra litoralului la bordul unui avion de mici dimensiuni.

joi, 18 iulie 2019

Mai mult
Reprezentanții asociațiilor de proprietari, la dezinsecția din Constanța

Mai mulți președinți și administratori ai asociațiilor de proprietari din zona Tomis II au participat ieri seară la acțiunea de dezinsecție. Echipele Primăriei Constanța au răspuns întrebărilor legate de substanțele folosite și programul după care se desfășoară intervențiile în municipiu. Celor prezenți li s-a alăturat și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică. Societatea responsabilă de reducerea numărului de insecte care produc disconfort continuă astăzi acțiunile de dezinsecție în cartierele Faleză Nord, Centru, Peninsulă și I.C. Brătianu, iar mâine se va acționa în stațiunea Mamaia, cartierele Tomis Plus, Palazu, Compozitori, Tomis Nord și parcul Tăbăcărie. Concomitent, platformele de gunoi sunt stropite împotriva insectelor și sunt igienizate. Menționăm faptul că substanțele folosite de Primăria Municipiului Constanța sunt SolfacTrio Ec 200 și Deltatim plus, soluții avizate de Ministerul Sănătății și care au o sferă largă de acţiune destinată combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, căpușe, gândaci, furnici, etc.). Pentru a combate insectele se folosesc 1,5 litri de soluție pentru 100 de litri apă. Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare, trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele. Măsuri suplimentare ce trebuie aplicate sunt cosirea la timp a vegetației ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanțe repelente de către persoanele cu risc, (paznici, personal de la salubrizare, stații de pompare ape, etc.), aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spațiile și clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini. Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 164/2014.

joi, 18 iulie 2019

Mai mult
Se igienizează spațiile verzi din municipiul Constanța

Primăria Municipiului Constanța continuă acțiunile de întreținere și igienizare a spațiilor verzi în mai multe zone și cartiere din oraș. În această săptămână, se cosește iarba în cartierul Tomis Nord, Faleză Nord, în stațiunea Mamaia, în parcul de pe strada Dragoslavele, în parcul Rotterdam și pe Șoseaua Mangaliei. Se tunde gardul viu în cartierul Tomis Nord, stațiunea Mamaia, în zona centrală și pe bulevardul Aurel Vlaicu. Se execută lucrări de întreținere a amenajărilor dendro-floricole pe străzile Nicolae Iorga, Portiței, Eliberării, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu și în zona Miga, la intersecția bulevardelor Ferdinand cu Tomis. Resturile vegetale sunt strânse și transportate, aleile sunt măturate iar coșurile de gunoi sunt golite. De asemenea, se realizează lucrări de mobilizare a solului în jurul arborilor pe strada I.L. Caragiale și în parcul Tăbăcărie. Totodată, angajații udă cu cisterna plantațiile tinere de arbori și florile din parcurile, aliniamentele stradale și sensurile giratorii din oraș.  Astfel de lucrări au loc permanent în municipiul Constanța.

miercuri, 17 iulie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină