Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Restricții în parcarea de la Sala Sporturilor din Constanța

Sala Sporturilor din Constanța va fi gazda unor competiții de anvergură europeană. Echipa naţională de baschet feminin a României se pregătește de două meciuri importante în campania de calificare FIBA Women's EuroBasket 2025: pe 9 noiembrie vs Islanda de la ora 18:00 și duminică, 12 noiembrie, vs Slovacia, de la ora 18:00. De asemenea, echipa masculină de handbal CSM Constanța va avea două meciuri în competiția europeană EHF European League: marți, 14 noiembrie cu SPR Chrobry Glogow, de la ora 19:45 și marți, 28 noiembrie, cu MOL Tatabanya KC, de la ora 19:45. Pentru buna desfășurare a meciurilor, se vor institui o serie de restricții, astfel: - în data de 09.11.2023 și 12.11.2023 se va permite blocarea totală a parcării aferentă Sălii Sporturilor, în intervalul orar 06:00-20:00; - în data de 14.11.2023 și 28.11.2023 se va permite blocarea totală a parcării aferentă Sălii Sporturilor, în intervalul orar 06:00-22:00.

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
70 de noi locuri de parcare au fost amenajate în cartierul Poarta 6

Este vorba despre parcarea situată pe strada Zefirului în dreptul blocurilor FB1, FB2, FB3, FA14 și FA12. Prin reamenajarea suprafeței carosabile eliberate de garaje au fost create 70 de noi locuri de parcare pentru riverani. Echipele Confort Urban au executat lucrări de stabilizare a terenurilor, au fost montate bordurile care delimitează locurile de parcare, zona carosabilă a fost recondiționată prin turnarea a două straturi de asfalt (binder și uzură), iar la final au fost aplicate marcajele rutiere. S-au construit noi trotuare iar aleile de acces în scările blocurilor din proximitatea parcării au fost reabilitate. De asemenea, pe strada Dafinului din cartierul Anadalchioi au fost demarate lucrările de pregătire a terenului pentru altă parcare situată pe amplasamentul unor foste garaje dezafectate. Se lucrează la refacerea suprafețelor în patru spații distincte, în zona delimitată de blocurilor 39 și 41. Până la sfârșitul anului, Primaria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului.

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Bunuri contrafăcute depistate de polițiștii locali

Astăzi, 08.11.2023, în jurul orei 07:00, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța,  Biroul Monitorizare Zone Publice si Interventie, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru menținerea ordinii și siguranței publice, au observat în zona Autogara Sud din municipiul Constanța, o persoană cu un comportament suspect care a devenit agitată la vederea oamenilor legii. Acesta manipula dintr-un autocar mai multe cutii/pachete/sacoși către autoturismul proprietate personală aflat în apropiere.   După interceptarea și legitimarea persoanei, s-a efectuat și controlul bagajului, în urma căruia au fost gasite un număr total de 59 parfumuri ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute și a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală titularilor de marcă, 3 pachete ce conțineau 71 piese metalice de culoare galbenă cu o greutate totală de 261,73 grame și 170 pachete de țigări netimbrate.   Persoana în cauză a fost condusă la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru întocmirea documentatiei specifice, iar ulterior a fost predată împreună cu bunurile indisponibilizate în vederea confiscării și dispunerii măsurilor legale conform prevederilor Legii Nr. 227/2015 privind Codul fiscal.   Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.  

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Transmisie live pe canalul Youtube a ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanța

Ședința extraordinară, cu convocare de îndată, a Consiliului local al municipiului Constanța va fi transmisă live pe canalul Youtube astăzi, 8 noiembrie 2023, începând cu ora 14:00.  click pentru vizualizare

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA S.A., în Municipiul Constanța. click pentru vizualizare document

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 08.11.2023. click pentru vizualizare document

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanta intervine în domeniul public, în data de 08.11.2023:                      Str. Nicolae Iorga Fn. Bl. D2 – conductă; Palazu Mare – Str. Petre Dascalau nr. 5 – branșament; Str. Ion Rațiu nr. 99 – branșament; Str. Ion Murgescu nr. 35 - branșament; Str. Biruinței bl. DR 28 – conductă; Str. Nicolae Milescu bl. PN3 sc. A – conductă; Str. Sălciilor nr. 22 - branșament; Aleea Portului Nou – PT 154 – conductă; Mamaia – Hotel Parc – conductă; S. Debranșări – Str. Petre Liciu nr. 13 – debranșare; S. Debranșări – Str. Achile Sary nr. 18 – debranșare.  

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Întreruperi E-distribuție programate în județul Constanța, perioada 08 - 12 noiembrie 2023

click pentru vizualizare document

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Depozitați deșeurile în spațiile special amenajate!

Deși Primăria Municipiului Constanța pune la dispoziția locuitorilor insule ecologice pentru colectarea selectivă, există situații când deșeurile se aruncă fără să se țină cont de destinația acestora. Imagini cu deșeuri aruncate la întâmplare au fost surprinse chiar zilele trecute la eco-insula de pe strada Tulcei. Cei care recurg la asemenea gesturi ignoră faptul că aruncarea necontrolată a deșeurilor poate un impact major asupra sănătății noastre și asupra mediului în care trăim.   În Constanța, există 14 insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor. Insulele ecologice dispun de 5 containere pentru colectarea deșeurilor pentru toate fracțiile: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.  Accesul utilizatorilor este asigurat pe baza unei cartele GSM. Datele sunt agregate și utilizate într-un sistem de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate. De asemenea, aceste dispozitive asigură eliminarea în mare proporţie a mirosurilor neplăcute, a vandalizării, a aspectului neplăcut pe care actualele platforme îl au. Până la sfârșitul anului viitor, încă 275 de eco-insule vor completa infrastructura necesară pentru colectarea separată a deșeurilor. Prin acest proiect, Primăria Constanța urmărește reducerea cantității de deșeu rezidual (acela care se duce la groapa de gunoi), selectând toate materialele care pot fi reciclate și care se pot introduce în circuituri noi de producție (resurse care se reciclează și se reutilizează) și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor orașului.

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali ​

În data de 06.11.2023, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice  au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare, în urma căreia au aplicat 125 sancțiuni contravenționale și 202 puncte penalizare la permisul de conducere, în conformitate cu prevederile Codului Rutier. Încă o dată, polițiștii locali atrag atenția asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de email: politia.locala@primaria-constanta.ro.

miercuri, 8 noiembrie 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină