Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Primăria municipiului Constanța sprijină învățământul dual

Primăria municipiului Constanța sprijină învățământul dual și se implică în mod activ în procesele de formare, pe plan local, a unei forțe de muncă bine pregătite și calificate, în domenii profesionale prioritare, care să răspundă nevoilor specifice ale pieței muncii din municipiu. Constanța are nevoie prioritară de forță de muncă bine pregătită și calificată, în multiple domenii, care să contribuie la dezvoltarea orașului, la atragerea de investiții, la derularea unor proiecte profesionale și economice locale de lungă durată. Primăria are în vedere ca orașul Constanța să devină în scurt timp, printr-o colaborare solidă și susținută cu toți partenerii locali de dialog, un exemplu de bune practici și de soluții performante în domeniul învățământului dual în sud-estul României.  În acest context, Primăria a organizat și desfășurat astăzi prima reuniune din acest an a Comisiei de implementare a proiectului „Școala profesională în sistem dual din Constanța”, la lucrările căreia au luat parte reprezentanți ai Primăriei municipiului Constanța, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Camerei de Comerț, Industrie și Navigație Constanța, Comitetului Județean al Părinților Constanța și Asociației Firmelor din Constanța. Proiectul respectiv are ca obiectiv general crearea unei platforme de dialog, sprijin și cooperare între administrația locală, instituțiile publice, agenții economici locali și elevii și părinții interesați de formarea profesională duală, prin care să se realizeze un proces durabil, la nivelul municipiului Constanța, de  corelare a cererii pieței muncii din Constanța cu oferta de muncă pregătită și calificată, în toate domeniile. Membrii Comisiei au dezbătut posibilitățile de cooperare în domenii precum: stimularea interesului pentru formare profesională duală în rândul agenților economici și al tinerilor din învățământul preuniversitar din oraș; coroborarea măsurilor de modernizare a pieței muncii cu cele educaționale; actualizarea ofertei eudcaționale de tip Școală profesională în regim dual; promovarea educației antreprenoriale la elevi, înființarea și modernizarea campusurilor școlare din sistemul dual, promovarea în spațiul public și în mediile-țintă a conceptului de Școală profesională - Școală de Excelență ca prim pas către o carieră profesională deschisă. În acest sens, cooperarea interinstituțională dintre Primăria municipiului Constanța și Inspectoratul Județean Constanța pe baza actualului Acord de parteneriat, semnat în 2019, precum și cooperarea cu ceilalți parteneri ai proiectului, reprezintă garanții ale unui dialog de calitate, la nivel local, în domeniul învățământului dual. Comisia a decis ca în cursul lunii februarie a.c. să organizeze o reuniune online cu agenții economici din municipiu, cu obiectivul de a stimula interesul acestora pentru pregătirea sistemică a viitoarei forțe de muncă a orașului. Reuniunea va fi urmată de mai multe activități directe cu participarea agenților economici și a părinților și elevilor interesați de formarea profesională duală în orașul Constanța. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, încurajează în mod responsabil tinerii orașului nostru să opteze pentru formare profesională în sistem dual ca garanție a unui parcurs profesional de calitate și de lungă durată. În acest context, Primăria ca instituție se implică în mod activ în crearea unei resurse umane locale calificate, în domenii-cheie, ca premisă pentru dezvoltări economice solide și pentru stimularea participării tinerilor la proiectele de dezvoltare ale orașului. Resursa umană locală de calitate trebuie să fie motivată să rămână în municipiu și să sprijine proiectele de dezvoltare locală, iar Primăria va avea grijă ca parcursul de pregătire profesională a acestora în domenii relevante să fie bine construit, de către municipalitate și toți partenerii locali ai acesteia. Primarul municipiului, Vergil Chițac, îi asigură pe părinții tinerilor orașului nostru că o carieră a copiilor lor în sistemul dual reprezintă o soluție profesională cu multiple șanse de evoluție, într-un oraș orientat spre dezvoltare sistemică și cu un potențial local în creștere. Primăria municipiului Constanța sprijină învățământul dual și are certitudinea că numai o forță de muncă înalt calificată, cu nevoi corelate cu cerințele pieței locale și motivată să lucreze în municipiul Constanța, în domenii de interes specific și cu salarii atractive, poate asigura dezvoltările locale pe care acest oraș le merită și pe care Primăria le va promova și susține în următorii ani!

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări rezultatul selecţiei dosarelor privind concursul organizat în data de 21.01.2021, în cadrul Direcției Tehnologia Informației Și Relații Publice. click pentru detalii

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Întreruperi programate în județul Constanța, perioada 19 - 24 ianuarie 2021

click pentru vizualizare document

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Centralizatorul lucrărilor de intervenție în domeniul public

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată a centralizatorului lucrărilor de intervenție în domeniul public pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 18.01.2021. click pentru vizualizare document

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Opririle și staționările neregulamentare sunt sancționate de polițiștii locali

În Constanța parcarea nu se plătește, dar opririle și staționările neregulamentare sunt sancționate!  În doar 2 zile, polițiștii locali au ridicat 24 de autovehicule și au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale în valoare de 59 740 lei pentru opriri și staționări neregulamentare.  Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, conform atribuțiunilor conferite de Legea nr. 155/ 2010, legea poliției locale, au desfășurat săptămâna trecută o acțiune pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto  care nu respectă prevederile legale în zonele și locurile în care este interzisă oprirea/ staționarea voluntară. În baza O.U.G. nr. 195/2002 R, privind circulația pe drumurile publice, agenții noștri au aplicat 189 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală a amenzilor de 59 740 lei. De asemenea, au fost aplicate 395 de puncte penalizare și, ca urmare a staționării neregulamentare, au fost ridicate de pe partea carosabilă a drumului public 24 de autovehicule. Polițiștii locali desfășoară în mod constant astfel de acțiuni pentru asigurarea fluenței pe drumurile publice, pentru desfășurarea  în  siguranță a circulației rutiere, precum și pentru ocrotirea vieții și a sănătății participanților la trafic. Încă o dată, Poliția Locală Constanța atrage atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie. Le mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și îi rugăm să facă în continuare acest lucru la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp - Direcția Generală Poliția Locală.

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 18.01.2021:  - Str. Vasile Lupu nr. 20 - conductă DN65; - Bdul. Mamaia nr. 331 - Pavilion Expozitional - conductă; - Aleea Topolog nr. 18 bl. E7 - conductă; - Mamaia Sat - Str. B4 nr. 7 - branșament;; - Mamaia Nord - Peco Mol - conductă; - Secția Canal - Str. Callatis / Str. Marc Aurelius - conductă refulare; - Secția Debranșări - Str. Dumbrava Roșie nr. 48 - debranșare; - Str. Daciei nr. 3 - debranșare; - Str. Primăverii - Palatul Copiilor - branșament; - Str. Olteniei nr. 11 - debranșare.

luni, 18 ianuarie 2021

Mai mult
Adoptă un prieten necuvântător

Grija pentru animale este esențială pentru o administrație preocupată de bunăstarea locuitorilor săi. E o responsabilitate comună, a autorităților și a noastră, a cetățenilor, ca animalele fără stăpân să se integreze în familii iubitoare. Primăria municipiului Constanța încurajează iubitorii de animale să adopte responsabil. În condițiile în care a fost reluat programul cu publicul la Adăpostul pentru animale abandonate situat pe strada Vârful cu Dor, cei care doresc să adopte un câine pot vizita biobaza în baza unei programări prealabile. Programările se pot face la numărul de telefon 0733.045.213. Fiecare persoană va avea la dispoziție maximum o jumătate de oră, în funcție de programări. Pentru a putea adopta un patruped viitorii stăpâni vor avea parte de tot sprijinul angajaților serviciului de specialitate. Persoanele care văd pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța sau pe pagina de Facebook a municipalității câinele pe care vor să-l adopte pot trimite poza patrupedului pe adresa de email: animale.abandonate@primaria-constanta.ro. Cei care solicită adopția unui câine sunt rugați să lase în email și un număr de telefon pentru a fi contactați. Reprezentanții Serviciului Gestionare Animale Abandonate vor verifica dacă animalul este disponibil pentru adopție. Formularele necesare adopției vor fi trimise de către angajații Serviciului Gestionare Animale Abandonate pe același email, pentru a fi completate și scanate(fotografiate). Regulamentul de adopții poate fi accesat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța la următorul link: http://www.primaria-constanta.ro/sgc/adoptii-si-revendicari/regulament-adoptii Reamintim că accesul în sediul adăpostului se va realiza doar cu respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus, fiind obligatorie purtarea măștii de protecție, termoscanarea și dezinfectarea mâinilor. Programul cu publicul al Adăpostului pentru animale abandonate este următorul: - luni, marți, miercuri, vineri - 10.00 - 14.00; - joi - 09:30 - 17:30; - sâmbătă și duminică – închis. Conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001, abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform legii.    

vineri, 15 ianuarie 2021

Mai mult
Întreruperi programate în județul Constanța, perioada 18 - 24 ianuarie 2021

click pentru vizualizare document

vineri, 15 ianuarie 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 15.01.2021. click pentru vizualizare document

vineri, 15 ianuarie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină