Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

Primăria Municipiului Constanța anulează licitațiile publice deschise programate în zilele de 31.05.2021, 02.06.2021, 04.06.2021, în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în  sezonul  estival 2021,  pentru următoarele activități: - activități fotografice; - comercializare înghețată (tonetă); - activități sportive și de recreere (echipament de agrement); - închiriere echipament sportiv (karturi simple cu pedale); - comercializare obiecte de artizanat, sculptură, pictură sau alte obiecte de artă populară; - observații astronomice; - statuie umană; - comercializare cărți; - comercializare legume fructe; - comercializare baloane; - realizare și comercializare tablouri și caricaturi; - realizare tatuaje temporare. Data, locul la care se va desfășura o nouă licitație publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în  sezonul  estival 2021, precum și perioada de procurarea a documentațiilor de atribuire a licitațiilor, vor fi communicate ulterior.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Constanța, primul oraş din România care introduce plata cu deşeurile pentru transportul public

În municipiul Constanța se lansează campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, o inițiativă unică în România, prin care locuitorii și turiștii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu. Vineri, 21 mai 2021, locuitorii și turiștii din Constanța vor putea circula cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 3 deșeuri colectate. Campania “Schimbă PET-ul cu biletul”, este lansată de Primăria Municipiului Constanța şi Asociația Act for Tomorrow cu sprijinul Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța, Kaufland România și Green Ambalaje, în contextul ediției din acest an a Zilei Municipiului Constanța și a programului național “Vinerea Verde”, lansat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu. Campania este o premieră pentru România, ea având, atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și obiectivul de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor care, pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public. Acțiunea pilot de vineri, 21 mai, se va desfășura în următoarele stații CTBUS: Far; Gară CFR; Poarta 2 Port - Tribunal; Cap de linie Tomis Nord (Cireșica); City Park Mall. Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu, de orice dimensiune și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei. Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile.  Costul biletelor este suportat integral de către partenerii privați ai acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare Green Ambalaje, unde vor fi transformate în noi resurse. În funcție de rezultatele acțiunii pilot derulate vineri, 21 mai, Primăria Constanța și partenerii acțiunii iau în calcul extinderea acesteia în fiecare vineri, pe întreaga perioadă a sezonului estival. Totodată, campania se desfășoară în cadrul Programului Capitala Tineretului din România 2021-2022 și contribuie la atingerea a patru Obiective de Dezvoltare Durabilă: O11 - Orașe și comunități durabile; O9 - Instrastructură și industrializare; O14 - Viața Acvatică; O12 - Consum și Producție Responsabile. Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4,1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: „Ne bucurăm că suntem primul oraș din România care demarează o astfel de inițiativă care aduce beneficii reale atât la nivelul mediului, dar și pentru locuitorii orașului. Promovarea sustenabilității la nivel municipal reprezintă o direcție strategică a administrației publice locale din Constanța. Frumusețea și curățenia orașului nostru nu se poate menține fără ca fiecare dintre noi să contribuie activ. Tocmai de aceea, această inițiativă reprezintă un model de implicare, care va uni forțele constănțenilor cu cele ale autorităților, a societății civile și a mediului privat, pentru a demonstra că împreună putem da o nouă viață deșeurilor, evitând în același timp aglomerările din trafic și contribuind la promovarea transportului alternativ“. Președintele Asociației Act for Tomorrow, Andrei Coșuleanu: „Lupta pentru un mediu curat și pentru orașe verzi și sustenabile trebuie să fie o constantă a preocupărilor noastre, a autorităților publice locale, a societății civile, a mediului privat și a cetățenilor. “Schimbă PET-ul cu biletul” este o campanie care s-a născut în primul rând din dorința celor implicați de a dezvolta inițiative pozitive și constructive, care au în centrul lor nevoile cetățenilor și care propun soluții cu impact real în rezolvarea problemelor de mediu cu care țara noastră se confruntă la ora actuală. Este o campanie în premieră în România, care îndeplinește două obiective esențiale pentru protejarea mediului: reduce poluarea generată de transportul cu mașinile personale și încurajează reciclarea, diminuând astfel poluare apelor, solului și aerului. Sperăm ca astfel de inițiative să fie replicate la nivelul cât mai multor orașe, astfel încât oamenii să se poată bucura de orașe verzi și curate“. Un alt aspect inedit al campaniei îl constituie infrastructura de colectare separată a deșeurilor, aceasta având forma unor animale marine gigant, care reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România. Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice. Campania se desfășoară la Marea Neagră, aceasta fiind a doua cea mai poluată mare din Europa. După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conține cea mai mare densitate de gunoaie produse de om și ajunse în mediul marin din UE. Plasticul constituie 90% din deșeurile produse de oameni și descoperite în mediul marin. 85% dintre acestea sunt sticlele de plastic (PET) și pungi de unică folosință, aceste două categorii de obiecte reprezentând doi dintre principalii poluanți marini. Campania “Schimbă PET-ul cu biletul” face parte din programul “Acționăm pentru Ape”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, în cadrul căreia încă din 2019 se desfășoară ample acțiuni de protejare a apelor, atât la nivelul municipiului, cât și la nivelul altor stațiuni de pe litoral. În 2020, Programul “Acționăm pentru Ape” a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA S.A., în Municipiul Constanta. click pentru vizualizare document

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Planul de măsuri privind controlul și prevenirea răspândirii gripei aviare

Urmare a Deciziei nr. 1 privind măsurile adoptate în cadrul ședinței extraordinare din data de 07.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a N.S. nr. 7958/07.05.2021, s-a elaborat Planul de măsuri privind controlul și prevenirea răspândirii gripei aviare înalt patogene la nivelul județului Constanța, ce respectă prevederile Regulamentului (UE) 2020/687 al Parlamentului European și al Consiliului privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor ( “Legea privind sănătatea animală”) și a Regulamentului delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019, care stabilește că se menține starea de alertă precum și detecția/intervenția timpurie în focarele de boală, prin respectarea condițiilor de biosecuritate specifice în exploatațiile nonprofesionale, motiv pentru care aducem la cunoștința cetățenilor următoarele informații cu privire la necesitatea: - separării în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte; - evitării creșterii păsărilor în aer liber, hrănirea și adăparea realizându-se cu evitarea oricărui contact direct și indirect cu păsările sălbatice vii “speciilor punte”: vrăbii, ciori, porumbei, coțofane, etc; - interzicerea accesului la luciul de apă a rațelor și gâștelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct și indirect cu păsările sălbatice vii; - la intrarea și ieșirea din exploatații se vor respecta condițiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană, folosirea unei încălțăminte diferite și/sau asigurarea mijloacelor de dezinfecție); - interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apă de suprafață, provenite din lacuri, bălți; - informarea de către proprietari a oricăror semne de boală sau mortalitate; - în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVA CONSTANȚA pentru dirijarea acestora la LSVSA din DSVSA CONSTANȚA în vederea efectuării examenului de laborator; Lista completă, actualizată a zonelor cu restricții datorate focarelor de gripă aviară o puteți consulta în anexa A a Deciziei (UE) nr. 2021/688 a Comisiei de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/641, ce este modificată în permanență în funcție de situația epidemiologică înregistrată la nivelul spațiului comunitar, accesând: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32021d0688&froam=GA.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Anunț CT BUS

CT BUS anunță publicul călător că, începând de astăzi, 19.05.2021, stația liniei 100 situată la intrarea principală în Gara CFR se mută provizoriu în stația liniilor 43C, 43M și 100C. Devierea are loc din cauza lucrărilor efectuate de către S.C. RAJA S.A. în fața Gării. Vă mulțumim pentru înțelegere!

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări detalii privind concursul organizat, în perioada 18.06.2021 - 23.06.2021, în cadrul Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța. click pentru detalii

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
116 seniori ai Constanței sunt premiați luna aceasta de Primăria Constanța

116 seniori ai Constanței sunt premiați luna aceasta de Primăria Constanța după o viață în care au muncit și au contribuit, fiecare în felul său, la clădirea acestui oraș. Municipalitatea îi celebrează pe cei care au împlinit 80, 90, 100 de ani și pe cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie și le oferă un cadou în bani. Astfel, de astăzi, persoanele care își serbează vârsta sau aniversarea căsătoriei și au notificat Primăria în acest sens, primesc acasă, prin mandat poștal, banii oferiți drept cadou. Sumele puse la dispoziție de administrația locală pentru constănțenii care au împlinit aceste venerabile vârste sunt următoarele - 300 de lei pentru seniorii trecuți de 80 de ani, 500 de lei pentru cei de 90 de ani, cu 1.000 de lei pentru cei care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: - cerere tip; - copie conform cu originalul a certificatului de naștere; - copie conform cu originalul a cărții de identitate; - copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie. Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 19.05.2021:  - Str. Fulger / Biruinței - Conductă; - Str. Unirii nr. 70-72 - Conductă; - Str. Fat Frumos nr. 19 - Conductă; - Aleea Daliei nr. 4 Bl. L118 B2 - Conductă; - Str. Dezrobirii nr. 12 Bl. DR21 sc. A - Conductă; - Str. Calafatului nr. 91B - Branșament.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 19.05.2021.  click pentru vizualizare document

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
În cursul acestei luni, SPIT Constanța va începe distribuirea înștiințărilor de plată

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează că în luna mai vor fi expediate înștiințările de plată  către contribuabilii care aveau obligații de plată restante la data de 15.01.2021, constând în amenzi, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită, obligații pentru care nu se acordă bonificații. Debitele restante pot fi achitate prin următoarele metode: Online:  - pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plata impozite”, integral sau în 5 rate prin programul BT; - pe site-ul www.ghiseul.ro, secțiunile “Plătește online impozite și taxe” și “Plată fără autentificare”; - prin serviciul Internet Banking; - prin ordin de plată predefinit pe canal electronic, utilizând Serviciul Internet Banking - Banca Transilvania; Prin intermediul telefonului mobil:  - prin aplicația e-Tax Mobile – SPIT, disponibilă pe AppStore și PlayStore; Prin ordin de plată: - beneficiar Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal: 4785631 De asemenea, dacă nu există posibilitatea utilizării serviciilor online, achitarea obligațiilor fiscale se poate face în baza actului de identitate, astfel: Prin intermediul cardului bancar: - la orice agenție fiscală SPIT, integral sau în 5 rate (BT, Garanti Bank);  Prin numerar (în municipiul Constanța): - prin serviciul Westaco Express, în magazinele Inmedio și la stațiile OMV  Petrom; - la agențiile băncii Garanti Bank; - la toate oficiile Poșta Română; - la orice agenție fiscală. Pentru orice nelămurire vă rugăm să vă verificați rolul fiscal la sediile agențiilor fiscale de pe raza municipiului sau online prin platfotma e-TAX, disponibilă pe www.spit-ct.ro sau aplicația  mobilă e-TAX MOBILE disponibilă pe AppSore și Play Store.  În cazul în care ați achitat sumele datorate ulterior emiterii înștiințărilor de plată (15.01.2021),  vă rugăm să nu luați în considerare  documentul primit.     

marți, 18 mai 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină