Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Garajele de pe strada Condorului au fost dezafectate de proprietari

Tot mai mulți constănțeni se conformează somațiilor primite de la Direcția Generală Poliția Locală cu privire la garajele construite fără autorizație de construire sau menținute peste termenul prevăzut în autorizația de construire. Astfel, zilele trecute, garajele de pe strada Condorului au fost dezafectate de proprietari. Primăria Constanța mulțumește tuturor celor care au dat dau dovadă de spirit civic și au înțeles că, pentru binele comunității în care trăim, spațiul public urban trebuie utilizat cât mai eficient. Acțiunea de desființare a garajelor din Constanța va continua până când toate construcțiile de acest tip vor fi dezafectate. Agenții Poliției Locale acționează permanent pentru identificarea tuturor construcțiilor care strică imaginea orașului sau ocupă inutil spații care pot deveni mult mai plăcute și utile pentru locuitorii zonei. În cazul în care proprietarii nu se conformează somațiilor primite, se trece la demolarea pe cale administrativă. Acest lucru înseamnă că operațiunea se efectuează de echipele municipalității, pe cheltuiala proprietarului.  

miercuri, 2 iunie 2021

Mai mult
Continuă acțiunile de igienizare a locurilor de joacă

Pentru ca cei mici să aibă de ziua lor cele mai bune condiții și să se poată juca în voie, Primăria Constanța a început de ieri și a continuat astăzi la primele ore ale dimineții igienizarea locurilor de joacă. Astfel, echipe ale operatorului de salubritate au luat la rând toate locurile de joacă, le-au igienizat și dezinfectat, au măturat și spălat atât elementele de joacă, cât și suprafața de joacă. Lucrări similare s-au derulat astăzi pe zonele de promenadă. Arterele pietonale, faleza, aleile din parcuri au fost măturate și spălate, cosurile de gunoi au fost golite și dezinfectate. De asemenea, alte echipe au tăiat iarba din jurul spațiilor de joacă. Același lucru s-a întâmplat și în parcul Tăbăcărie, unde, cu ajutorul beneficiarilor venitului minim garantat și a celor care fac muncă în folosul comunității, dar și a voluntarilor care s-au alăturat echipelor municipalității a fost cosită iarba, au fost îngrijite aleile, inclusiv în Țara Piticilor, un loc atât de iubit de cei mici.  

marți, 1 iunie 2021

Mai mult
Maraton de vaccinare în campusul social „Henri Coandă”

Având în vedere că ne dorim cu toții revenirea la normalitate, că ne dorim să putem circula liber, să ne putem reuni și bucura împreună cu cei dragi nouă fără a mai fi nevoiți să ținem cont de restricții, Primăria Constanța organizează mâine, 02.06.2021, în Campusul Henri Coandă un maraton de vaccinare. Evenimentul este organizat cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Direcției de Sănătate Publică, în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, un proiect dedicat comunității marginalizate situate în arealul delimitat de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan. Orice persoană, care locuiește în zonă sau este doar în trecere, poate veni să se imunizeze. Vaccinul folosit este Pfizer-BioNTech. Amintim că proiectul „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“ este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“. În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate. Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lei contribuția beneficiarului. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021, prelungită până la 15 august 2021.

marți, 1 iunie 2021

Mai mult
Tineri, cercetați pentru furtul a două biciclete din sistemul de bike sharing

Ieri, 31.05.2021, în jurul orei 16.30, lucrători din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, pe aleea Stadionului, doi tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, care utilizau două biciclete ce aparțin flotei de Bike sharing, pusă la dispoziție de Primăria Constanța, una dintre biciclete având sistemul de andocare rupt. Cele două persoane au declarat că au găsit bicicletele abandonate în zona parcării auto situată pe aleea Umanității. S-a luat legătura cu societatea care administrează activitatea de Bike sharing pentru verificarea situației celor două biciclete, iar în urma verificării a reieșit că una dintre acestea figurează ca fiind încă în utilizarea unei persoane de sex feminin, iar bicicleta cu sistemul de andocare rupt apare ca fiind sustrasă dintr-o stație de închiriere. Cele doua biciclete au fost predate pe bază de proces verbal unui reprezentant al societății care administrează activitatea de bike sharing, iar  persoanele în cauză au fost conduse la sediul D.G.P.L. Constanța unde a fost întocmită documentația pentru predarea acestora către secția de poliție de pe raza căreia au fost sustrase bicicletele în cauză, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

marți, 1 iunie 2021

Mai mult
Unde vor acționa echipele administratorului drumului public în această săptămână ​

Lucrările edilitare sunt influențate de evoluția condițiilor meteo. Pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat între strada Mircea cel Bătrân și strada Bucovinei, se reabilitează suprafața pietonală cu pavele moderne. Pe strada Unirii, continuă procesul de reamenajare a trotuarelor pe porțiunea cuprinsă între strada Prelungirea Unirii și bulevardul Mamaia. Sunt montate pavele și se extinde zona de spațiu verde. Conform graficului de lucru, în această săptămână se vor executa lucrări de decopertare a zonei carosabile pe strada Ion Rațiu, porțiunea delimitată de bulevardul Mamaia și bulevardul Tomis. Pe strada Dionisie cel Mic, în zona blocului 60 se vor amenaja noi locuri de parcare. Se montează bordurile care vor delimita locurile de parcare iar zona carosabilă va fi reabilitată prin turnarea stratului final de asfalt. De asemenea, parcarea din zona Sala Sporturilor este recondiționată prin reamenajarea infrastructurii pietonale și rutiere. Scările de acces către plaja Modern sunt consolidate, zonele care permit staționarea persoanelor sunt reabilitate cu pavele. Pasajul subteran de la Gară își schimbă aspectul, sunt recondiționate finisajele exterioare de tencuieli. În Portul Tomis, continuă lucrările de asfaltare a carosabilului pentru a permite drenajul apelor pluviale. Spațiile verzi din aliniamentele stradale sunt igienizate corespunzător. Lucrările se extind în toate cartierele Constanței. Pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic rutier, se recondiționează echipamentele de semaforizare și se montează indicatoare de informare în toate zonele din oraș. În paralel, se trasează marcajele rutiere la trecerile de pietoni și în parcările asfaltate.  

luni, 31 mai 2021

Mai mult
Activitățile organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului au fost reprogramate

Evenimentele în aer liber vor fi amânate pentru data de 5 iunie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. De astăzi, de la ora 15:00, și până mâine, la ora 21:00, municipiul Constanța se află sub cod portocaliu de vreme severă. Astfel, crosul organizat pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi” se va desfășura sâmbătă, 5 iunie, de la ora 11:00. Tot de la ora 11:00, vor debuta activitățile organizate în Piațeta Perla din Mamaia. Participanții se vor bucura de momente artistice, jocuri pe plaja din fața Radio Constanța, concursuri și întreceri de baschet în familie, demonstrații de zumba, aerobic și dans sportiv, curse de alergat cu cărucioare pentru copii și cărucioare de cumpărături. Cursul de caiac susținut de elevii de performanță de la L.P.S „Nicolae Rotaru” Constanța la Baza Nautică din Parcul Tăbăcărie va avea loc sâmbătă, 5 iunie, de la ora 16:00.   Activitățile sunt organizate de Primăria Municipiului Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța și Facultatea de Educație Fizică și Sport, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Crucea Roșie Română- Filiala Constanța, Palatul Copiilor Constanța, CSS1 Constanța, BC Athletic Constanța și cu sprijinul Auchan Vivo, Decathlon și Catena.

luni, 31 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

Situația lucrărilor de refacere a tramei stradale în urma intervențiilor RAJA S.A., în Municipiul Constanta. click pentru vizualizare document

luni, 31 mai 2021

Mai mult
Din această noapte încep lucrările de modernizare a carosabilului pe strada Ion Rațiu

Procesul de decapare a zonei carosabile pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și bulevardul Tomis se va desfășura pe parcursul întregii săptămâni, în funcție de evoluția condițiile meteo. Lucrările se vor executa pe timp de noapte, pentru a nu îngreuna traficul rutier, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, în intervalul orar 19:30-06:00, pe porțiunea de drum pe care se lucrează. Carosabilul va fi decopertat în vederea reabilitării cu asfalt. Se va turna un strat de asfalt de tip MASF, destinat drumurilor cu trafic rutier intens. Intervențiile au loc în contextul instituirii regimului de sens unic pe strada Ion Rațiu. După finalizarea lucrărilor de asfaltare a zonei carosabile, vor fi amenajate căi de rulare pentru biciclete. Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

luni, 31 mai 2021

Mai mult
Anunț RADET

Lucrări de reabilitare rețele termice ale RADET Constanța, în domeniul public în data de 31.05.2021.  click pentru vizualizare document

luni, 31 mai 2021

Mai mult
Anunț RAJA

În vederea executării lucrărilor de deviere a unui tronson din conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 400 mm, de pe bd. Mamaia (zona Hotel Doina din Stațiunea Mamaia), RAJA S.A. sistează furnizarea apei potabile, joi - 03 iunie 2021, în intervalul orar 09.00 – 19.00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona delimitată de hotelurile Doina și Scapino, iar în celelalte zone din stațiunea Mamaia se va înregistra presiune scăzută și lipsa totală a apei la etajele superioare ale imobilelor. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.  

luni, 31 mai 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină