Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Ziua mondială a sănătății orale, marcată la Constanța

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, prin Compartimentul de prevenție, derulare și coordonare programe de sănătate și Serviciul de medicină școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a desfășurat în luna martie activități de sănătate orală în toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța, în cadrul proiectului ACUM PENTRU SĂNĂTATE. În fiecare școală s-au organizat lecții educative, ce au avut ca subiect principal regulile de igienă orală și generală. Toate activitățile au fost completate de exemplificări ale tehnicii corecte de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, iar copiii prezenți au fost direct implicați în acest proiect interactiv. Cei mici s-au distrat, dar au și învățat cum se efectuează corect un periaj dentar, cum să mențină o bună igienă orală sau cum pot fi prevenite afecțiunile orale. Mai mult, toți copiii au realizat desene/postere/referate, respectând tematica activității și au participat la mai multe concursuri:  -să cunoască principalele reguli de igienă personală și dentară;  -să mimeze periajul dentar corect;  -să recunoască alimentele sănătoase/nesănătoase pentru dantură; participanții au vizualizat  pe o planșă nivelul de zahăr conținut de câteva dintre alimentele cele mai des consumate;  -să cunoască unele consecințe ale nerespectării regulilor de igienă dentară. Adriana Câmpeanu, director executiv Direcția medico-socială din cadrul D.G.A.S. Constanța: „ Pentru că Ziua Mondială a Sănătăţii Orale se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 20 martie, am inclus în cadrul proiectului ACUM PENTRU SĂNĂTATE, activități de promovare a regulilor de igienă orală. Este primul proiect derulat de Direcția Generală Asistență Socială, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Vor mai urma și alte activități de promovare a sănătății”.

vineri, 18 martie 2022

Mai mult
Adoptă în mod responsabil!

Prin decizia de a ajuta un câine, salvăm nu doar viața cățelului adoptat, ci în același timp asigurăm altui câine locul în adăpost și șansa de a-și găsi un cămin. În momentul de față, în Adăpostul situat pe strada Câmpul cu Flori, nr.11(fostă strada Vârful cu Dor, nr.5) se află aproximativ 160 de câini care așteaptă o familie. Municipalitatea a respectat dreptul la viață a câinilor comunitari și a aplicat decizii de menținere a cățeilor în adăpost, după expirarea termenului legal. Pentru a evita suprapopularea adăpostului, numărul câinilor luați de pe străzi este stabilit în funcție de câte animale vor fi adoptate. Echipele serviciului de ecarisaj se află pe teren și intervin în baza unui program prestabilit sau ori de câte ori este necesar pentru soluționarea cazurilor de urgență. 47 de câini au fost capturați de pe străzile Constanței. Adopția câinilor este gratuită, cățeii sunt încredinţaţi spre adopţie numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța: „ Atunci când îți alegi un cățel, îți alegi un prieten, iar lucrul acesta nu poate fi cumpărat cu bani. Fiecare câine merită o șansă la viață. Avem nevoie și de sprijinul dvs. pentru a schimba în bine cât mai repede viața acestor suflete nevinovate. Suferința acestor animale poate evitată dacă adoptăm în mod responsabil.” Adopţia patrupedelor se poate face doar după ce au fost respectate mai multe condiții: a) prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; b) dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini; d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. Cei care doresc să adopte un câine pot vizita Adăpostul pentru animale abandonate) sau pot obține mai multe informații la numărul de telefon 0733.045.213. Programul cu publicul al adăpostului este următorul: - luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00; - joi - 09:30 - 17:30; - sâmbătă și duminică – închis. Iubitorii de animale, care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc, nu trebuie să lase câinii liberi, din nou, pe străzi. Ei au obligația să-i îngrijească și să respecte normele legale. Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanta intervine în domeniul public, în data de 17.03.2022: - Str. Mihai Viteazu nr. 88 - branșament; - Str. I. G. Duca / Str. Ștefan Cel Mare - cămin vane; - Str. Rândunelelor nr. 17 - branșament; - Str. Rândunelelor nr. 64 - branșament; - Aleea Topolog nr. 10 bl. F1 sc. C - conductă; - Str. Crinului / Str. Izvor - conductă; - Str. Democrației nr. 9 - branșament; - Secția Canal - Bdul. Tomis - Dedeman - conductă refulare.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 17.03.2022. click pentru vizualizare document

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei părți componente din conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Primăverii din mun. Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi - 17 martie 2022, în intervalul orar 09.30 – 12.00. În acest timp sunt afectați de lipsa apei consumatorii blocurilor ST1 – ST9. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 17 martie 2022, în intervalul orar 09.15 – 13.00, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe aleea Topolog (bl. K1) din municipiul Constanța. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Dezrobirii - bd. I.C. Brătianu – Poporului - Oborului - I.L. Caragiale – Izvor - Dezrobirii, precum și cei arondați punctelor  termice 135, 136, 137 și 163. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Anunț CT BUS

CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 2-43, 43 M, 43 C, 5-40 circulă temporar deviat pe bd. Tomis, pe segmentul cuprins între bd. Mamaia și bd. Ferdinand. Măsura a fost dispusă ca urmare a unor lucrări pe partea carosabilă, astfel că autobuzele nu mai circulă pe str. Răscoalei 1917, implicit nu ajung în stațiile ,,Colegiul Pedagogic C-tin Brătescu” și ,,Piața Unirii”.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Depozitarea improprie a deșeurilor pe domeniul public sau privat atrage sancțiuni

Vă rugăm să nu aruncați gunoiul pe stradă, să nu depozitați sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar constănțenii care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipiente speciale. În ciuda numeroaselor campanii de informare desfășurate de Poliția Locală, unii cetățeni preferă să ignore prevederile legale privind gestionarea deșeurilor. Astfel, săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 223 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 183.100 lei, după cum urmează: - 217 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 105.600 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc); - 1 sancțiune conform OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 25.000 lei, aplicată persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate; - 5 sancțiuni conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de  52.500 lei. Semnalați orice fapte antisociale la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 17 martie 2022

Mai mult
Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
Soluții pentru transportul public în Zona Metropolitană Constanța

Primăria Municipiului Constanța derulează în această perioadă un studiu privind oportunitatea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară cu rol în exercitarea atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local la nivelul Zonei Metropolitane Constanța. Astăzi, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, s-a întâlnit cu reprezentanți ai orașelor și comunelor care fac parte din Zona Metropolitană Constanța. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța:  „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară nu se poate înființa fără acest studiu. Este o etapă peste care nu putem sări. Abia după ce stabilim oportunitatea, putem face o proiecție. Standardele se vor ridica, nu vor mai exista discrepanțe între transportul local și cel județean. Trebuie să dezvoltăm un transport exemplar, astfel încât să încurajăm oamenii să folosească transportul în comun”. Scopul întâlnirii de astăzi, la care a participat și directorul firmei care elaborează studiul de fundamentare a oportunității înființării asociației, a fost colectarea preliminară de informații, discutarea și dezbaterea pe marginea aspectelor de interes și a obiectivelor în constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară. Răzvan Novaseliv, director: „Studiul acesta va fi o oglindă perfectă a problemelor cu care se confruntă UAT-urile în privința transportului și cum s-ar putea ca această asociație de dezvoltare să fie rentabilă și aplicabilă”. Demersul de înființare a acestei asociații  vizează, în primul rând, optimizarea condițiilor de locuire în cadrul zonei, prin îmbunătățirea serviciilor de utilități publice.  

miercuri, 16 martie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină