Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Polițiștii locali constănțeni desfășoară frecvent activități preventiv - educative în unitățile școlare din municipiu

Siguranţa şi educaţia copiilor reprezintă o prioritate pentru Primăria Constanţa, iar educaţia timpurie, făcută din primii ani de şcoală sau chiar de la grădiniţă, contribuie semnificativ la formarea caracterelor, precum şi la stabilitatea și dezvoltarea socială a acestora. De aceea, polițiștii locali constănțeni desfășoară frecvent activități preventiv - educative în unitățile școlare din municipiu. Zilele trecute, polițiștii locali s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială nr.8. Cei mici au aflat de la poliţişti ce reguli de circulaţie trebuie să respecte pe drumul către şcoală, locul de joacă sau către casă, inclusiv semnificaţia semnelor de circulaţie. De asemenea, absenteismul şcolar, delicvenţa juvenilă şi răspunderea minorilor au fost teme prezentate de poliţiştii locali şi care au captat atenţia micuţilor elevi. Întreaga activitate a fost interactivă, cu exemple de bune practici, sfaturi pentru elevi, dar şi pentru profesori. Pe lângă regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte atunci când sunt pietoni, polițiștii locali le-au vorbit elevilor și despre cum pot gestiona anumite situații cu care se confruntă: violența în școală, modul de apărare în faţa unui agresor, precum şi repercursiunile care pot veni în urma unui act de violenţă. Direcția Generală Poliția Locală desfășoară permanent acţiuni pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi securitate publică în zona unităţilor de învăţământ, pentru a preveni şi combate delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor. Vă rugăm să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 14 aprilie 2022

Mai mult
Continuă curățenia de primăvară în municipiul Constanța

Zilnic, au loc activități de ecologizare pentru a avea un oraș curat, îngrijit și cu mai puțin praf. Echipele municipalității, ale operatorului de salubrizare, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat sunt prezente în toate zonele rezidențiale pentru a efectua activități de igienizare: măturat manual și mecanizat, igienizare/ spălare trotuare și carosabil, curățat rigole și ridicat depozitări accidentale de deșeuri. Totodată, se spală platformele pentru colectarea deșeurilor, mobilierul stradal și aparatele de la locurile de joacă pentru copii. Conform normelor europene de igienă și sănătate publică, platformele de gunoi din fiecare cartier sunt spălate, igienizate și deratizate periodic. După curățarea platformelor, personalul de specialitate amplasează momeli toxice pentru combaterea rozătoarelor pe care vă rugăm să nu le ridicați. De îngrijire beneficiază și spațiile verzi. Se grebelează frunzele și crengile uscate, se efectuează lucrări de cosit, se transportă resturile vegetale, sunt măturate aleile și se îngrijesc spațiile verzi. Niciun cartier nu este omis fie că vorbim despre centrul orașului, periferie, zone publice, alei de promenadă, parcuri, piețe și alte zone de interes public. De la începutul acestei săptămâni s-a acționat în: cartierul Medeea, Palas Brătianu, KM 4-5, KM 5, Inel 2, Coiciu, Poarta 6, Casa de Cultură, Far, Abator, Gară Tomis 2,Tomis Nord, Stațiunea Mamaia, Faleza Cazinoului. Munca echipelor este de cele mai multe ori îngreunată de autoturismele staționate pe trotuare, fapt pentru care vă solicităm să nu parcați în zonele în care se lucrează pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 13.04.2022. click pentru vizualizare document

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Opririle și staționările neregulamentare, sancționate de polițistii locali

Desfășurarea circulației rutiere fără evenimente neplăcute și în siguranță reprezintă o prioritate pentru Direcția Generală Politia Locală Constanța. Autoturismele oprite/staționate în locuri interzise reprezintă un pericol pentru participanții la trafic.  Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat ieri o acțiune pe raza municipiului Constanța pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto  care nu respectă prevederile legale în zonele și locurile în care este interzisă oprirea/ staționarea voluntară. Au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale în valoare 45810 lei. De asemenea, ca urmare a staționării neregulamentare, au fost ridicate de pe partea carosabilă a drumului public 24 de autovehicule. Polițiștii locali desfășoară în mod constant astfel de acțiuni pentru asigurarea fluenței pe drumurile publice, pentru desfășurarea în siguranță a circulației rutiere, precum și pentru ocrotirea vieții și a sănătății participanților la trafic. Vă rugăm să ne semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Manifest pentru un stil de viață sănătos

Peste 500 de studenți vor lua startul la Crosul Universitar Ovidius 2022, sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 11:00. Tinerii își vor testa limitele într-o competiție dedicată lor. Întrecerea sportivă se va desfășura pe promenada stațiunii Mamaia, zona cuprinsă între Radio Constanța și Piațeta Cazino – Mamaia. Competiția este organizată de Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Evenimentul are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos, socializarea și mișcarea în aer liber a cât mai multor studenți. La final, cei mai buni alergători vor primi premii oferite de sponsorii și partenerii evenimentului. 

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanta intervine in domeniul public, in data de 13.04.2022: - Str. I. G. Duca / Str. Stefan cel Mare - cămin vane; - Str. Ștefan cel Mare / Str. Atelierelor - conductă; - Str. Ștefan Mihaileanu / Str. Stefan cel Mare - conductă; - Str. Baba Novac - Energia - conductă; - Str. Constantin Bobescu - Energia - conductă; - Bdul. I.C.Brătianu - Liceul Ovidius - conductă; - Bdul Ferdinand - Parc Arheologic - conductă; - Str. Ion Andreescu nr. 14 - branșament; - Str. Interioară nr. 2 - Remat - branșament; - Str. Soveja bl. 54 - spate - Str. Dionisie cel Mic - conductă; - Str. Dezrobirii - Scoala Generală nr. 23 - conductă; - Bdul. I.C.Brătianu / Str. Ion Heliade Radulescu - conductă; - Str. Industrială nr. 1 - spate fabrica de ulei - conductă.

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Întreruperi E-distributie programate în județul Constanța,perioada 13 - 17 aprilie 2022

click pentru vizualizare document

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Peste 200 de suflete își doresc mai mult ca orice o familie

Pentru a vă facilita găsirea unui prieten cu patru lăbuțe Primăria municipiului Constanța vă invită să accesați pagina de Facebook „Adăpostul de animale abandonate Constanța”: https://m.facebook.com/AdapostAnimaleConstanta/, aici veți găsi cățeii disponibili pentru adopție. La Adapostul de animale abandonate Constanța situat pe strada Câmpul cu Flori, nr.11, iubitorii de animale vor avea parte de tot sprijinul personalului de specialitate. Adăpostul are un număr limitat de locuri pentru animalele pe care le poate găzdui. Îngrijitorii fac tot posibilul să le ofere cele mai bune condiții, iar cine a avut un animal de companie știe că mai presus de hrană și de condițiile de trai, un animal își dorește un om care să îl iubească. De asemenea, cățeii beneficiază de servicii medicale veterinare: consult de specialitate, deparazitare, vaccinare, sterilizare, identificare prin microcipare și înregistrare în sistem. Primăria municpiului Constanța încurajează adopția responsabilă a câinilor comunitari. Cei care decid să facă acest pas trebuie să știe că adopția câinilor este gratuită și se realizează doar după ce au fost respectate mai multe condiții: a)prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; b)dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini; d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.  Persoanele interesate de adopția unui cățel se pot prezenta la Adăpostul de animale abandonate Constanța din strada Câmpul cu Flori, nr.11 sau pot obține mai multe informații la numărul de telefon 0733.045.213. Programul cu publicul al adăpostului este următorul: - luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00; - joi - 09:30 - 17:30; - sâmbătă și duminică – închis. Persoanele care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc nu trebuie să-l lase liber, din nou, pe străzi. Acestea au obligația să-l îngrijească și să respecte normele legale. Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

miercuri, 13 aprilie 2022

Mai mult
Anunț RAJA - Avarie în zona CET din municipiul Constanța

Echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile astăzi – 12 aprilie 2022, în intervalul orar 15.00 – 19.30, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bd. Aurel Vlaicu (zona CET). În intervalul orar mai sus menționat, se va înregistra apă cu presiune scăzută și lipsa totală a acesteia la etajele superioare ale imobilelor din zonele CET, Anda, Medeea, KM 4-5, KM 5, bd. Aurel Vlaicu – tronsonul delimitat de str. Vârful cu Dor și Caraiman, precum și punctele termice aferente. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

marți, 12 aprilie 2022

Mai mult
Terenul retrocedat ilegal și recuperat de municipalitate din Portul Tomis va fi folosit în avantajul comunității

Parcarea situată pe strada Lebedei, în zona Plajei Modern este reamenajată. Platforma parcajului privat a fost dezafectată iar pe locul ei se va construi o parcare care va putea fi utilizată de riverani și de toți cei care tranzitează această zonă. Astăzi, echipele Confort Urban au demarat lucrările de refacere a suprafețelor pe terenul recuperat de municipalitate. Porțiunea de parcare inundată va fi stabilizată prin turnarea mai multor straturi de piatră. Suprafața carosabilă va fi reamenajată cu asfalt și se vor aplica marcajele rutiere. Investiția urmărește revitalizarea peisajului urban și dezvoltarea zonei adiacente Portului Tomis prin îmbunătățirea condițiilor de acces rutier. Reamintim faptul că această construcție a fost desființată de municipalitate în urma hotărârii instanței. Exploatarea parcării se va realiza legal, conform HCL nr. 123/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.

marți, 12 aprilie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină