Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Primăria Constanța oferă un prânz festiv de Paște beneficiarilor Cantinei de Ajutor Social ​

vineri, 26 aprilie 2024

Inapoi
1 (2)

Cantina de Ajutor Social Constanța, situată în strada Petre Romulus nr.22 din Constanța, și-a consolidat rolul ca parte integrantă a Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, dedicată pregătirii și servirii hranei pentru cei aflați în dificultate, cu scopul de a preveni și combate riscul de excluziune socială, promovând incluziunea socială și îmbunătățind calitatea vieții acestora.

Acest serviciu social  oferă sprijin categoriilor vulnerabile din municipiul Constanța, inclusiv copiilor, elevilor, preșcolarilor, persoanelor cu dizabilități sau afecțiuni cronice, persoanelor vârstnice și celor temporar afectate de dificultăți financiare.

În preajma Sărbătorilor Pascale, Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, acordă beneficiarilor Cantinei de Ajutor Social Constanta produsele necesare pentru o masă festivă și generoasă.

Această masă va include produse tradiționale precum ouă, cozonaci, carne și preparate din carne, lactate, pește și produse din pește, fructe și dulciuri, oferind astfel un moment de bucurie și confort celor care întâmpină dificultăți.

Municipalitatea își menține angajamentul activ în îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile din municipiul Constanța și continuă să fie o sursă esențială de sprijin pentru cei aflați în nevoie.