Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Spații urbane, reamenajate pentru a crea noi locuri de parcare

joi, 31 martie 2022

Inapoi
parcare strada Traian (1)

Primăria municipiului Constanța continuă să implementeze soluții de reconfigurare urbană a zonelor rezidențiale. Echipele Confort Urban au finalizat lucrările de asfaltare și aplicare a marcajelor rutiere în parcarea situată pe strada Traian, în dreptul blocului D. Sunt disponibile 59 de noi locuri de parcare, dintre care 2 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. Spațiile destinate parcării autovehiculelor vor putea fi rezervate de locuitorii din zonă pe platforma online https://parcari.primaria-constanta.ro.

Terenul a fost pregătit în vederea asfaltării prin lucrări de excavare, acoperire cu mai multe straturi de pietriș și compactare. Platforma de parcare a fost încadrată cu borduri iar suprafața de spațiu verde a fost reamenajată. Pentru a crește rezistența căii de rulare, s-au turnat două straturi de asfalt, binder și uzură.

Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare în cartierele orașului. Pe strada Viorelelor din cartierul Poarta 6, au fost demarate lucrările de refacere a suprafețelor în vederea edificării unei parcări.

De asemenea, o nouă parcare se construiește pe bulevardul 1 Mai Vechi, la intersecția cu aleea Timonei.  

Mai mult, în toate zonele orașului au loc acțiuni de identificare a amplasamentelor pe care se pot amenaja parcări.