Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Doar împreună putem avea un oraș curat!

vineri, 6 septembrie 2019

Inapoi
gunoi spatiu public

Simțul civic și protejarea mediului înconjurător sunt departe de a fi obiectivele constănțenilor, iar lipsa de bun simț a unora nu cunoaște limite!

O femeie a fost filmată în timp ce golea o pubelă de 240 de litri chiar lângă o platformă de colectare supraterană. Incidentul a avut loc în centrul Constanței, pe strada General Manu.

Alți constănțeni, din ce în ce mai mulți, și-au făcut un obicei și aruncă sacii plini cu gunoi pe lângă coșurile stradale, mult prea mici pentru un asemenea volum.

Facem din nou apel la constănțeni să nu mai arunce gunoaie la întâmplare, să păstreze curățenia și să nu mai lase urme pe unde trec. Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au demarat ample acțiuni în acest sens. Persoanele fizice surprinse că aruncă gunoiul menajer sau alte materiale/obiecte în locuri publice (alei, peluze, parcuri, trotuare, etc) vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei, iar cele juridice, cu amenzi cuprinse între 500-1000 lei.

Cu toții ne dorim un oraș curat, dar doar împreună îl putem avea!