Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Ce rechizite și cărți au primit elevii de clasa a VIII-a din partea Primăriei Constanța

miercuri, 23 septembrie 2020

Inapoi
rechizite

Peste 32.000 de preșcolari și elevi de școală primară și gimnaziu din municipiul Constanța au primit și în acest început de an școlar rechizite și ghiozdane din partea Primăriei Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială.

Pachetele achiziționate conțin ghiozdane de cea mai bună calitate, penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, cărți de colorat și creioane de colorat, truse de geometrie, culegeri și ghiduri de pregătire, cărți de lectură, diferențiate bineînțeles, în funcție de vârstă: grădiniță, clasele 0 - IV și V – VIII.

Pentru ca toți părinții să știe exact ce primesc din partea Primăriei Constanța, prezentăm, pe rând, conținutul cutiilor, pe categorii de vârstă. Astăzi, clasa a VII-a.

În cutia frumos colorată elevii de clasa a VIII-a au găsit un rucsac cu bretele ajustabile și imprimat cu personajele din desene animate „Minnie“ (fete) și „Mickey“ (băieți). De asemenea, părinții au fost scutiți de achiziția unui penar etui, a unui set de 4 creioane hexagonale, 4 pixuri cu corp transparent, 2 caiete A5 tip dictando, 2 caiete tip A5 matematică, a unei truse de geometrie cu 3 echere, compas, riglă, creion raportor, creion, ascuțitoare, radieră, șablon litere și cifre și a unei mape de plastic pentru îndosarierea fișelor de lucru.

La capitolul cărţi şi caiete, pachetul este format, atât pentru fete, cât și pentru băieți, din următoarele: ghidurile de pregătire „Evaluarea națională. Matematică“ și „Evaluarea națională. Limba și literatura română“, caietele de activități „Motivate! English practice. Activity book. L1“, „Francais. Cahier d`activites. L2“ și cărțile „Teatru“ - I.L. Caragiale și „Pe drumuri de munte“ - Calistrat Hogaș. Toate caietele și ghidurile sunt organizate pe nivel de studiu și sunt avizate de Ministerul Educației.