Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Un nou sens giratoriu pe bulevardul Mamaia

joi, 12 martie 2020

Inapoi
sens giratoriu (3) site

Primăria Municipiului Constanța continuă să adopte măsuri de îmbunătățire a sistemului de transport, conform obiectivelor Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.

Pentru a elimina deficiențele circulației rutiere existente pe bulevardul Mamaia la intersecția cu strada I.G. Duca a fost luată decizia amenajării unui sens giratoriu.

În prezent, configurația intersecției în formă de „Y” și reglementarea cu prioritate a circulației rutiere pe direcția bulevardul Mamaia – strada I.G. Duca determină conflicte și blocaje în trafic pentru circulația pe strada I.G. Duca și la intersecția cu strada Sarmisegetuza, ca străzi fără prioritate, precum și o fluență scăzută a circulației rutiere.

Lucrările de amenajare a sensului giratoriu se vor desfășura vineri noaptea, după ce în aceste zile echipele SC Confort Urban SRL au asfaltat scuarul median. Pentru buna desfășurare a intervențiilor, circulaţia rutieră va fi restricţionată parțial în intervalul orar 22:00 – 06:00.

Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenţie şi să circule cu viteză redusă.