Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Intervenția asupra copacilor de pe strada Decebal, necesară pentru efectuarea de lucrări ​

luni, 13 noiembrie 2023

Inapoi
1

În vara anului trecut a început înlocuirea conductelor vechi de jumătate de secol din sistemul de termoficare din municipiul Constanța, iar de atunci lucrările au avansat considerabil. Execuția s-a desfășurat conform graficului, însă, cu toate acestea, echipele de intervenție au întâmpinat diverse situații neprevăzute în teren. Una dintre situații a fost cea în care, pe strada Decebal, echipele de muncitori au găsit copaci crescuți peste rețeua termică.  Mai mult specialiștii au analizat și au constatat că mulți dintre ei prezentau o stare fitosanitară precară.

Decizia de a-i tăia pentru siguranța publică a fost necesară și s-a realizat în baza avizelor/acordurilor de specialitate de la instituțiile abilitate.

Taierea acestor copaci a fost o decizie dificilă, dar necesară. Ne cerem scuze pentru luarea acestei măsuri și apelăm la înțelegerea dumneavoastră și responsabilitatea față de impactul asupra mediului. Este important să se continue efortul comun pentru a menține un echilibru între siguranță și conservarea mediului înconjurător.Copacii tăiati vor fi înlocuiți în proximitate cu alte exemplare tinere și viguroase.

Lucrările de intervenție de pe strada Decebal fac parte din Etapa a III-a care are ca obiectiv zona centrală a orașului și vizează reabilitarea a 4,03 km traseu de conducte primare aferente a trei tronsoane de rețea termică primară și 3,02 km traseu de conducte secundare pentru 11 puncte termice. Valoarea proiectului este de aproximativ 52 milioane de lei.