Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Zona pietonală de pe bulevardul Mamaia, între străzile Soveja și Zorelelor și strada Turda, este reamenajată ​

marți, 30 ianuarie 2024

Inapoi
bulevardul Mamaia (3)

Lucrările de reabilitare a bulevardului Mamaia, tronsonul cuprins între străzile Soveja și Zorelelor și strada Turda, avansează. După ce porțiunea cuprinsă între strada Soveja și strada Tabla Buții, sensul de mers către strada Turda, a fost reamenajată cu pavele și s-au înlocuit bordurile, echipele Confort Urban intervin în zona delimitată de strada Tabla Buții și strada Grozești, unde se decopertează trotuarele.

Lucrările vor asigura continuitatea amenajărilor realizate pe sectoarele cuprinse între strada I.G. Duca și stradaTurda, străzile Soveja și Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie. Calitatea zonei de spațiu verde va fi îmbunătățită. Scuarul median va fi reconfigurat, pentru a fi create noi breșe de întoarcere pe fiecare sens de mers. La final, se vor reabilita suprafețele carosabile prin frezarea stratului de uzură și așternerea unui asfalt rezistent la traficul greu și intens.

Lucrările de reabilitare au fost amânate până acum din cauza intervențiilor pe care RAJA SA le-a avut și încă le are pe acest sector de drum.