Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Atenție, șoferi! În intersecția de la Casa de Cultură va fi întreruptă semaforizarea pentru câteva zile ​

luni, 21 august 2023

Inapoi
1 (1)

Începând de astăzi, de la ora 18:00 și până pe data de 25 august, se oprește total sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Ion Luca Caragiale. Până la repunerea în funcțiune a noului sistem de semaforizare, traficul rutier va fi dirijat de către lucrători din cadrul Poliției Constanța.

Această măsură este necesară conform proiectului de mobilitate urbană care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu.

Geometria intersecției va fi reconfigurată, se vor muta stâlpii de semaforizare în noua configurație și se vor înlocui corpurile de semaforizare vechi cu unele noi, complet echipate cu lămpi led. Totodată, instalațiile electrice vor fi înlocuite.

Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm participanții la trafic, dacă au posibilitatea, să evite pentru câteva zile traficul prin această intersecție folosind rute alternative.

În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.