Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

De astăzi, Târgul de Crăciun îi așteaptă pe copii la atelierele de creație

joi, 2 decembrie 2021

Inapoi
ateliere de creatie (1)

Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Constanța, cu sprijinul Festival du Bonheur, vine cu oferte distractive și creative pentru copii. De astăzi, de la ora 12:00, în Parcul Arheologic se deschid atelierele tematice „Iarna-anotimp de poveste”. Andreea și Irina Iordache de la „Desene vesele pentru copii/Happy drawings for kids” vă invită într-o lume veselă pentru și despre copii, cu povești și poezii originale, jocuri, activități creative și produse handmade.

Micii vizitatori vor învăța cum se desenează cu ajutorul cifrelor, literelor sau conturului mâinii obiecte din domenii diverse și se vor distra confecționând decorațiuni din hârtie, statuete din lut sau idei creative din fetru, specifice sărbătorilor de iarnă. Scopul atelierelor este de a stimula imaginația și creativitatea copiilor, prin însușirea unor deprinderi creative și antrenarea concentrării și atenției.

Atelierele se adresează copiilor cu vârsta de până în 12 ani. Atelierele vor fi deschise până pe 09 ianuarie, în fiecare zi de miercuri, joi și vineri, între orele 12:00-18:00.

Durata unui atelier este de circa 50 de minute cu pauza de 10 minute. Numarul maxim de copii este de 30, însoțiti sau nu de părinți, în funcție de vârstă.

Reamintim faptul că accesul la Târgul de Crăciun se realizează în baza Certificatului Digital European și este permis doar persoanelor vaccinate cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2. Sunt exceptați copiii cu vârsta mai mică de 12 ani, însoțiți de un adult, dar care se afla într-una dintre situațiile prevăzute mai sus.

Nu este permis accesul cu un Certificat Digital Electronic emis în baza unui test!