Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Caniculă și disconfort termic la Constanța

vineri, 25 august 2023

Inapoi
canicula (1)

Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., sâmbătă și duminică, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în toată Dobrogea. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 32 și 35 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 18 și 23 de grade.

În această perioadă, fântânile arteziene sunt funcționale, iar oamenii se pot răcori și hidrata în incinta farmaciilor din municipiu. În mare parte dintre ele constănțenii beneficiază gratuit și de măsurarea tensiunii arteriale.  

De asemenea, pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență vă recomandă:  

1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;  

2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;  

3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;  

4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;  

5. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.  

6. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;  

7. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;  

8. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).  

9. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;  

10. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.  

11. Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe:  

-închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile;  

-țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință;  

-deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință;  

-stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale;  

-închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.  

Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon:  0241/550055 (Dispecerat Primăria Municipiului Constanța) și  0737552271 (Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență).