Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

25 de statui și monumente istorice din municipiul Constanța vor fi restaurate și puse în valoare anul acesta

joi, 14 aprilie 2022

Inapoi
Lupoaica

Astăzi au început lucrările de punere în valoare ale Lupoaicei, monument reprezentativ pentru Constanța,  o copie a statuii Lupa Capitolina de la Roma.

Lucrările sunt efectuate de artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, păstrându-se materialele și tehnicile de punere în operă, scopul fiind acela al revenirii la aspectul inițial.

În perioada următoare, specialiștii vor continua lucrările demarate anul trecut la Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de Conturi Constanța. Acum se lucrează în atelier la toate componentele din ceramică, pentru că unele dintre ele au necesitat reconstrucție totală.

Până la sfârștul lunii august, 25 de statui și monumente amplasate în municipiul Constanța vor fi restaurate, puse în valoare și reamplasate, acolo unde situația o va impune.

Reamintim că Primăria Municipiului Constanța a încheiat anul trecut un contract de prestării servicii, respectiv achiziție a serviciului de reamplasare, restaurare și punere în valoare a statuilor și monumentelor istorice amplasate în municipiul Constanța, în care sunt incluse 25 de lucrări de artă de pe raza municipiului Constanța.