Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Semaforizarea va fi întreruptă în intersecția de la I.C.I.L. pentru câteva zile

vineri, 20 octombrie 2023

Inapoi
1 (3)

Marți, 24 octombrie, începând cu ora 08:00 și până pe 27 octombrie, sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu va fi oprit total.

Aceasta măsură este necesară, conform proiectului de mobilitate urbană, care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu. Geometria intersectiei se modifică, fiind necesară relocarea elementelor sistemului de semaforizare. De asemenea, se vor înlocui corpurile de semaforizare vechi cu unele noi, complet echipate cu lămpi led. Totodată, instalațiile electrice vor fi înlocuite.

Până la repunerea în funcțiune a noului sistem de semaforizare, traficul rutier va fi dirijat de polițiști rutieri.

Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm participanții la trafic, dacă au posibilitatea, să evite pentru câteva zile traficul prin această intersecție folosind rute alternative.

În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.