Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Constanța plantează pentru mâine

vineri, 18 februarie 2022

Inapoi
plantari (9)

Vorbim despre 244 de arbori din speciile Celtis australis (Sâmbovină), Acer platanoides(Arțar), Betula ssp(Mesteacăn), Aesculus ssp(castan sălbatic) Liquidambar styraciflua(Arbore de Gumă), Prunus mahaleb(Vișin turcesc), Liriodendron tulipifera(Arbore lalea) și Cercis siliquastrum(Arborii lui Iuda) care au completat decorul peisagistic existent.

Plantările au avut loc pe spațiile verzi de pe strada Traian, aleea Lupeni, strada Unirii, bulevardul Tomis – zonele Dacia și Lupoaică și pe Șoseaua Mangaliei în zona Doraly.

În Parcul Tăbăcărie, s-a acționat în zonele cu spațiu verde situate lângă City Mall, stația de epurare RAJA și Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”.

Aproximativ 230 de arbori cuprinși în programul plantărilor toamnă 2021- primăvară 2022 demarat de municipalitatea constănțeană vor fi sădiți în perioada următoare în mai multe zone din oraș.

Acțiunile de plantare sunt inițiate și  derulate prin grija serviciului de specialitate Spații Verzi din cadrul Primăriei Constanța, cu respectarea condițiilor specifice de climă și sol.

Arborii proaspăt plantați nu doar că înfrumusețează orașul, ci sporesc totodată confortul locuitorilor.