Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

O nouă parcare prinde contur pe strada Dionisie cel Mic

miercuri, 26 mai 2021

Inapoi
asfaltare parcare  (2)

Noi locuri de parcare vor fi disponibile pentru riveranii care parcau autovehiculele pe strada Dionisie cel Mic. În zona blocului 60, se lucrează intens la amenajarea unei parcări rezidențiale moderne. Echipele Confort Urban au intervenit ieri cu utilaje pentru turnarea primului strat de asfalt compus din binder. Carosabilul va fi construit de la zero, prin așternerea a două straturi de asfalt. Locurile de parcare vor fi trasate și numerotate corespunzător.

Simultan cu amenajarea infrastructurii rutiere, se vor asfalta și zonele destinate circulației pietonilor.

Amplasamentul situat pe locul unui teren viran a beneficiat de lucrări de refacere a suprafețelor.

Proiectul de regenerare urbană a zonei include reamenajarea parcării din dreptul blocului 62 și reabilitarea aleii de acces către blocurile 68 și 65.

De asemenea, din această săptămână parcarea de la Sala Sporturilor a intrat în reabilitare. Se înlocuiesc bordurile iar carosabilul va fi modernizat prin turnarea a două straturi de asfalt.

Facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.