Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Abateri constatate de polițiștii locali

miercuri, 24 martie 2021

Inapoi
actiuni DGPL (1)

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța acționează permanent pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea infracționalității.

Săptămâna trecută, oamenii legii au intervenit pe raza Serviciului Ordine Publică Nord. Acțiunile au vizat verificarea respectării măsurilor pentru îmbunătățirea activităților de gospodărire și înfrumusețare a municipiului, a măsurilor de protecție individuală, a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a circulației pe drumurile publice, precum și eradicarea comerțului stradal neautorizat în zona piețelor Tomis III, Brotăcei, Cireșica și Tic-Tac.

Au fost verificate 49 de societăți comerciale (săli de jocuri, unități de alimentație publică) și legitimate 88 de persoane, fiind aplicate 79 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 32.090 lei, pentru încălcarea prevederilor mai multor acte normative aflate în competența polițiștilor locali cu atribuții în domeniile ordine publică, circulație rutieră și activitate comercială.

Cele mai multe abateri au vizat nepurtarea măștii de protecție, proferarea de injurii, apelarea la mila publicului, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, aruncarea de ambalaje și gunoi pe domeniul public.

Două persoane care apelau la mila publicului au fost predate reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, în vederea reintegrării acestora în societate.

De asemenea, polițiștii locali au acționat și în zonele aglomerate, precum stațiile CT BUS, mijloacele de transport public în comun, parcurile, piețele, centrele comerciale și parcările publice, pentru a verifica respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și îi rugăm să facă să facă în continuare acest lucru la numărul de telefon: 0241.484.205-Dispecerat  Direcția Generală Poliția Locală Constanța.