Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Două săptămâni pline cu baschet 3x3

marți, 6 iulie 2021

Inapoi
Constanța StreetPlay 3x3 (5)

AgroSquad Bucharest (Andrei Petică, Ciocătă Cornel, Georgian Păun, Adrian Oprea) este campioana Constanța StreetPlay 3x3 by Superbet după o finală câștigată cu 22-15 în fața celor de la Știința Elite (Bogdan Stăncuț, Aurelian Gavriloaia, Filip Macavei, Mihai Văcărescu). Ambele echipe s-au întâlnit și în faza grupelor acolo unde Știința Elite s-a impus cu 16-15.

Turneul a început într-un soare puternic și tribune pline cu dueluri echilibrate, una dintre surprizele plăcute ale turneului fiind și tinerii de la Black Poseidon (Andrei Călințaru, Mihai Călințaru, Andrei Dobre și Daniel Guțan) care au fost în joc aproape de adversarii mult mai experimentați o mare parte din meciuri. De altfel, turneul de la malul mării a strâns laolaltă foști jucători sau actuali ai naționalelor României 3x3 sau 5 la 5 (Mihai Văcărescu, Filip Macavei, Aurelian Gavriloaia, Georgian Păun, Cezar Bărăgău, Virgil Stănescu) dar și foști jucători de la BC Farul Constanța (Bogdan Stăncuț, Andrei Gavriliu sau Adrian Trandafir).

Premiile puse în joc cu sprijinul partenerilor de la Superbet (500 € primul loc), locul 2 un voucher ce a constat în 2 zile de cazare la Complexul Avantgarden3 din Brașov oferit de către partenerul turneului Maurer Residence Constanta și boxe Bluetooth oferite de HORIZON, au făcut în așa fel încât nici măcar ploaia să nu le stea în cale echipelor și celor din tribune. Podiumul a fost completat de BC Athletic Neptun Constanța, într-o formulă nouă cu Vlad Corpodean, Virgil Stănescu, Adrian Trandafir și Cezar Bărăgău.

Cu ocazia turneului, o parte dintre militarii angrenați în baza Mihail Kogălniceanu au susținut un meci demonstrativ cu selecționata turneului, meci în care nu a lipsit spectacolul oferit de slam-dunk-urile americanilor.

Nu au lipsit concursurile cu premii de la care cei mai preciși shooteri au plecat cu rucsacuri sau tricouri.

Totodată la 8Arena a fost afișată și una dintre cele mai mari ilustrații din Constanța realizate în memoria lui Kobe Bryant, cu o lungime de cel puțin 35 de metri și o înălțime de 4 metri, semnată de către fostul component al naționalei României, Vlad Dumitrescu aka Illustrescu.

Constanța StreetPlay 3x3 by Superbet a fost un eveniment organizat în colaborare cu SPORT ARENA STREETBALL și Asociația Județeană de Baschet Constanța în parteneriat cu Maurer Residence Constanta, HORIZON, Stirom LTD, Ferma Stoian, ENG Free și sprijinit de Primăria Constanța și Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Constanța.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste două săptămâni pline cu baschet 3x3, voluntarilor AJB, oficialilor, jucătorilor și iubitorilor de baschet, energia pe care ne-ați transmis-o din tribune și din teren ne face să ne dorim să vedem și mai mult baschet 3x3!