Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Recomandări pentru zilele cu temperaturi ridicate

luni, 10 iulie 2023

Inapoi
1

Având în vedere că în această perioadă disconfortul termic se va accentua, pentru protejarea stării de sănătate vă recomandăm: 

1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00; 
2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; 
3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius; 
4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; 
5. Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; 
6. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. 
7. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; 
8. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice; 
9. Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; 
10. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă; 
11. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc). 
12. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită; 
13. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate. 
14. Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe: 
-închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile; 
-țineți ferestrele închise pe toată perioada. 

În sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și beneficiază gratuit de măsurarea tensiunii arteriale. 

Puteți semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: 
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055; 
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;  
Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.