Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Primăria Municipiului Constanța investește în educație

miercuri, 4 august 2021

Inapoi
scoli (2)

Educația copiilor noștri reprezintă cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate, pentru că fără educație nu putem vorbi despre dezvoltare umană și socială sau evoluție la nivelul civilizației. De aceea, Primăria Municipiului Constanța investește substanțial în educație.

Florin Cocargeanu, viceprimarul municipiului Constanța:

„Pentru că îngrijirea infrastructurii școlare intră în sarcina administrației locale, după încheierea anului școlar, au fost demarate lucrări de renovare și modernizare la multe unități de învățământ din municipiul Constanța.

Doresc să urmăresc îndeaproape stadiul lucrărilor, așa încât voi face vizite periodice acolo unde acestea au loc. Am fost la Grădinița 34 din cartierul Medeea și la sălile de sport ale liceelor "George Călinescu" și Energetic.

Toate cele trei locații sunt spații improprii pentru a găzdui activități educaționale: grădinița va fi renovată integral, mirosul de mucegai care există acum în unele săli fiind de nesuportat. Cele două săli de sport, vestiarele și grupurile sanitare anexe sunt nerenovate de ani buni, se pot observa cârpeli, materiale ieftine, condiții intolerabile pentru un municipiu de talia Constanței. Îmi doresc ca atunci când lucările vor fi finalizate, aceste imobile să ofere standardele pe care elevii și cadrele didactice le merită și le așteaptă.”

Anul acesta, municipalitatea a alocat de la bugetul local peste 6.400.000 de lei  pentru întreținerea, consolidarea, modernizarea și dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor din municipiul Constanța. 59 de unități de învățământ au beneficiat de alocări financiare, în acest sens, în 2021.

Cele mai multe cheltuieli materiale vizează: reparații ale sălilor de clasă, ale sălilor de sport, ale grupurilor sanitare, ale acoperișurilor și fațadelor, instalațiilor electrice, hidroizolații și termoizolații.

În afara acestor sume, Primăria Constanța a alocat sumele necesare pentru abonamentele de acces la platformele educaționale, precum și pentru organizarea în cele mai bune condiții a examenelor susținute de elevi.