Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Destinația Constanța - Mamaia poate fi admirată, din acest sfârșit de săptămână, de la bordul autobuzelor etajate

CT BUS introduce începând de sâmbătă, 4 iulie, linia CITY TOUR, pe ruta Gară CFR – stațiunea Mamaia. Traseul autobuzelor etajate  cuprinde peste 100 de obiective turistice importante din orașul Constanța și din stațiunea Mamaia: roata panoramică ,,Tomis Eye’’, Silozurile ,,Anghel Saligny’’, Vechea Bursă Maritimă, Gara Maritimă, ,,Cuibul Reginei’’, Muzeul de Istorie și Arheologie, ,,Edificiul roman cu mozaic’’, Moscheea ,,Carol I’’, Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Portul turistic "Tomis", Delfinariul, Satul de Vacanță, Cazinoul din Mamaia și multe altele pe care turiștii și constănțenii sunt invitați să le descopere într- o plimbare relaxantă și confortabilă cu linia CITY TOUR.   Bogdan Niță – directorul CT BUS Constanța: “Începem cu 6 autobuze care vor circula deocamdată în program 09:00-18:00, cu o frecvență de 25 de minute. În vârful sezonului estival vom crește acest interval până la ora 22. Prețul rămâne neschimbat: 6 lei pentru o călătorie și 10 lei pentru toată ziua. Avem în traseu cel puțin 100 de obiective interesante la care se adaugă și roata panoramică amplasată în zona Poarta 1”. Pentru ca plimbarea să fie și mai interesantă, pasagerii au la dispoziție și aplicația ,,CITY TOUR’’, un ghid text și audio, disponibil în “MAGAZIN PLAY” sau ,,APPLE STORE’’.  La bordul autobuzelor etajate călătorii dispun de conexiune gratuită la reţeaua Wi-Fi și pot accesa aplicația prin scanarea codul QR de pe spătarul scaunului.  Aplicația gratuită,,CITY TOUR’’ sincronizează poziția telefonului cu sistemul GPS al autobuzului, iar în momentul atingerii punctelor de interes predefinite, ghidul audio pornește automat. Prețul unei călătorii este de 6 lei, iar biletele pot fi achiziționate de la șoferul autobuzului etajat. Există și varianta achiziționării unui bilet la costul de 10 lei, valabil toată ziua, în orice autobuz etajat. Linia CITY TOUR este deservită, pentru început, de 6 autobuze etajate, cu o frecvență de 25 de minute, în intervalul orar 09:00-18:00.

miercuri, 1 iulie 2020

Mai mult
Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului pe bulevardul Tomis

Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni joi, 02 iulie și vineri, 03 iulie, cu utilaje de asfaltare pe porțiunea delimitată de strada Poporului și strada Nicolae Iorga a bulevardului Tomis. Lucrările se vor desfășura noaptea, traficul rutier fiind restricționat alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19:00 -05:00. După ce benzile de circulație de lângă marginea părții carosabile au fost îmbrăcate în binder, se va turna primul strat de asfalt pe benzile situate lângă axul drumului. Ulterior, carosabilul va fi recondiționat cu asfalt de tip MASF. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.

miercuri, 1 iulie 2020

Mai mult
Trotuarele, aleile și băncile de odihnă, dezinfectate zilnic!

Străzile, trotuarele, aleile și băncile din parcurile din municipiu sunt dezinfectate zilnic, conform unui grafic bine stabilit. Echipele care asigură dezinfecția acționează astăzi pe străzile Baba Novac, Dezrobirii, Eliberării, I.L. Caragiale, Soveja, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, precum și pe aleile de acces și băncile de odihnă din parcul de la Casa de Cultură. Totodată, în fiecare zi se acționează pentru dezinfecția aleilor de acces în Serviciul de Ambulanță Constanța, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, Spitalul Militar de Urgență Constanța și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a dispus aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase încă din luna martie. Pentru dezinfecție se folosește un detergent profesional care are proprietăți de spalare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90%. În continuare trebuie să fim atenți, să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm normele de igienă! Fiți responsabili! Aveți grijă de voi și de cei dragi!

miercuri, 1 iulie 2020

Mai mult
Carosabil recondiționat pe strada Făgetului din cartierul Faleză Nord

Îmbunătățirea condițiilor de trafic rutier din zonele rezidențiale este prioritară pentru Primăria Municipiului Constanța. În acest sens, echipele SC Confort Urban SRL au intervenit ieri cu utilaje pentru turnarea asfaltului pe strada Făgetului, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Unirii. Carosabilul decopertat a fost recondiționat. Lucrările de modernizare a zonei carosabile vor continua în perioada următoare pe strada Muncel și pe strada Farului, porțiunea cuprinsă între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Tomis. Reamintim că în această primăvară, 4 artere secundare din cartierul Faleză Nord au beneficiat de o infrastructură rutieră modernă. Primăria Municipiului Constanța a desfășurat lucrări de reabilitare a carosabilului pe străzile Petru Vulcan, Ion Vodă, Timișanei și Dobrogei, porțiunile cuprinse între bulevardul Mamaia și strada Unirii.

miercuri, 1 iulie 2020

Mai mult
Lucrările la Cazinoul din Constanța au intrat într-o nouă etapă

Echipele de muncitori decopertează planșeele pentru ca experții să poată studia structura de rezistență a grinzilor metalice. Singurele grinzi care s-au păstrat foarte bine și nu necesită înlocuirea sunt cele construite de inginerul Anghel Saligny. Insa acestea necesita curățire și revopsire cu vopsea anticoroziva. Arh. Radu Cornescu – reprezentant Primăria Municipiului Constanța: “Ne aflăm în faza de decopertare, de scoatere a tencuielilor crăpate. Se lucrează la desfacerea, în anumite zone, a planșeelor. Acum se decopertează planșeele dintre subsol și parter pentru că s-a observat că multe dintre grinzile metalice de susținere sunt corodate. S-a îndepărtat betonul pentru a se observa care este starea lor actuală, unele vor fi înlocuite, altele vor fi consolidate, dar s-a descoperit că unele dintre ele sunt foarte bune, chiar daca au peste 110 ani”. Concomitent au loc și lucrări de demolare a zidurilor neportante care vor face loc astfel, noii configurații ce va oferi o circulație mai lejeră prin funcțiunile care au fost gândite în proiect, conform autorizației de construire emisă de Primăria Municipiului Constanța. Arh. Radu Cornescu – representant Primăria Municipiului Constanța: “Au fost demolate o parte dintre ziduri, din spațiul restaurantului de la parter și din fosta bucătărie, la fel și scara dinspre nord-est, construită în timpul lucrărilor din anul 1987 și care acoperea ornamentele originale ale Cazinoului. Se decopertează șapa și betonul pentru a se afla starea exactă de rezistență a clădirii care este foarte important de cunoscut și numai prin decopertare se poate observa dacă există grinzi corodate, armături care au ruginit și nu mai fac față pentru rezistența clădirii. În zonele degradate betonul va fi scos, iar apoi vor veni specialiștii care vor efectua o nouă expertiză pentru a face noi completări ale proiectului pentru începerea fazei de restaurare. Se vor face studii pentru fiecare element în parte. S-a observat că grinzile construite de Anghel Saligny s-au păstrat foarte bine, sunt sănătoase însă grinzile perpendiculare sunt corodate. După ce planseele din zonele degradate vor fi date jos, experții în rezistență vor decide dacă acestea trebuie să fie înlocuite, consolidate sau doar date cu vopsea anticorozivă”. După ce aceste lucrări din prima fază a proiectului vor fi finalizate, va începe etapa propriu-zisă de restaurare a simbolului Constanței. Lucrările vor respecta proiectul avizat, cu grija de a se restaura ornamentele arhitecturale Art Nouveau din anul 1910, atât interioare, cât și exterioare.

marți, 30 iunie 2020

Mai mult
Peste 11.000 de flori și 200 de arbuști s-au plantat la Constanța în lunile mai și iunie

Fie că vorbim despre flori anuale sau perene, despre arbuști dispuși în grupuri sau ca forme solitare, decorative, de la începutul primăverii și până acum pe spațiile verzi din muncipiul Constanța au fost plantate nu mai puțin de 11.000 de flori și 200 arbuști. Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Gestionare Spații Verzi, s-a preocupat de înfrumusețarea spațiilor verzi din oraș cu plante din fel de fel de specii care încântă ochii celor care străbat Constanța la pas, din autobuze ori din mașinile personale. Lavanda, bujori, lalele, trandafiri, nemțișori, yucca, crini, cerceluși ori salvie sunt doar câteva dintre speciile de flori plantate în ultimele luni pe fâșiile stradale, în sensurile giratorii, în jardinierele, rondurile și rabatele din parcuri sau în cartiere. Toate exemplarele de plante achiziționate sunt din specii ornamentale de forme şi culori variate, rezistente la condițiile specifice de climă şi sol. Din momentul plantării, societățile contractate se ocupă de întreținerea spațiilor verzi și au grijă ca florile să fie săpate și îngrijite. Spațiile verzi trebuie protejate însă de fiecare dintre noi. De aceea, facem apel la dumneavoastră, în situația în care constatați acte de vandalism sau de sustragere a arborilor, arbuștilor și a florilor de pe teren să anunțați acest lucru la numerele de telefon: 0241.55.00.55 - Dispecerat Primăria Constanța și 0241.484.205 sau 0799.606142 (WhatsApp) Direcția Generală Poliția Locală.

marți, 30 iunie 2020

Mai mult
CT BIKE, o soluție de mobilitate urbană prietenoasă cu mediul!

CT BIKE propune utilizarea bicicletelor ca mijloc de transport alternativ, într-un oraș aflat în continuă expansiune și dezvoltare, unde nevoia de fluidizare și chiar reducere a traficului auto se face resimțită tot mai mult. Nu e de mirare că tot mai mulți oameni folosesc bicicletele puse la dispoziție gratuit de Primăria Municipiului Constanța Recordul folosirii bicicletelor îl deține un constănțean care a a efectuat anul acesta nu mai puțin de 128 de trasee. În total, în 2020, de când a repornit sistemul, au fost efectuate aproape 30.000 de trasee, iar durata medie a unui traseu a fost de 50 de minute. Pe lângă cele 11.968 de persoane care si-au făcut anul trecut un card CT BIKE, anul acesta încă 2883 de constănțeni și turiști s-au prezentat cu cartea de identitate la ghișeele de informații ale agențiilor SPIT pentru a solicita un astfel de card. Dacă în timpul utilizării bicicletei întâmpinați orice fel de probleme, aveți la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00). Reamintim faptul că toate stațiile pentru biciclete sunt supravegheate video 24 de ore din 24, pentru creșterea nivelului de siguranță și combaterea faptelor antisociale. Vă recomandăm să respectați normele elementare de igienă atunci când folosiți bicicleta!

marți, 30 iunie 2020

Mai mult
Acțiuni intense de dezinsecție în Constanța

Parcurile, scuarurile și promenadele din Constanța sunt stropite în permanență împotriva insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli. După ce ieri au ajuns în zona Gară, Abator, CET, Poarta 6, Km 4-5, Km 5, echipele care asigură dezinsecția stropesc astăzi spațiile verzi din cartierele: Icil, Dacia, Trocadero, Tomis I, Tomis II și Tomis III. O atenție sporită se acordă în același timp și platformelor de deșeuri care sunt dezinfectate și igienizate. Atenționăm apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare, că trebuie să ia toate măsuri de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele. Măsuri suplimentare ce trebuie aplicate sunt cosirea la timp a vegetației ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanțe repelente de către persoanele cu risc, (paznici, personal de la salubrizare, stații de pompare ape, etc.), aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spațiile și clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini. De asemenea, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.

marți, 30 iunie 2020

Mai mult
O nouă parcare rezidențială este disponibilă pentru constănțeni

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să  reorganizeze spațiile existente pentru a răspunde nevoilor comunității. Echipele administratorului drumului au finalizat lucrările de amenajare a parcării situate pe strada Castanilor, între blocurile 9 și 11. Amplasamentul construit pe locul unui teren viran a fost asfaltat, după ce au fost executate lucrări de pregătire a suprafeței destinate staționării autovehiculelor. Noua parcare va fi marcată și numerotată corespunzător. În cealaltă parte a orașului, se lucrează în ritm susținut la parcarea situată în zona delimitată de străzile Ștefăniță Vodă și Dionisie cel Mic. Facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!

marți, 30 iunie 2020

Mai mult
„Trebuie să restabilim ordinea între pietoni, transport alternativ, transport în comun și această luptă agresivă a transportului individual”

  Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a stat de vorbă zilele trecute cu Grațian Mihăilescu de la UrbanizeHub, o comunitate de experți care prezintă idei și proiecte despre orașe inteligente şi dezvoltarea urbană durabilă. Vă prezentăm astăzi prima parte a acestui interviu, în care au fost atinse subiecte ca: fonduri europene, mobilitate, calitatea spațiului urban sau planificare pe termen mediu și lung. Decebal Făgădău: Astăzi, la Constanța, avem contracte semnate și proiecte aflate în diferite stadii de implementare de aproximativ 700 de milioane de lei. Cel mai mult contează proiectele pe partea de mobilitate. Gândiți-vă că acest oraș, acum 100 de ani, avea în jur de 20.000 de familii. Ne-am dezvoltat foarte repede, dar acum 30 de ani nu erau atâtea mașini. Atunci așteptai o viață să-ți iei o mașină iar astăzi ne-am trezit cu 1, 2 sau chiar 3 mașini de familie. Acum, Constanța este un oraș sufocat de mașini. Trebuie să restabilim ordinea între pietoni, transport alternativ, transport în comun și această luptă agresivă a transportului individual. Avem proiecte de eficiență energetică și investim în primul rând în zona de educație. Multe școli și licee din Constanța beneficiază de fonduri pentru creșterea eficienței energetice, unele fiind clădiri vechi, istorice. Creștem calitatea spațiului urban. Constanța suferă la acest capitol. Erau mașini parcate peste tot, pe trotuar, pe spațiul verde, iar spațiul public, practic, nu se mai vedea. Am început să amenajăm parcări și să degrevăm trotuarele de mașini. Am impus reguli iar asta este greu pentru că la Constanța nu se plătea parcarea decât în anumite zone, cu taxator. Constanța trebuie să se uite către alte orașe internaționale pentru că ne dorim să ne raportăm la ce se întâmplă în lume. Mi-am dorit să trecem, ușor-ușor, către plăți electronice și digitalizare. Astăzi pierdem prea mult timp pentru formă și prea puțin pentru fond. Pentru decada următoare Constanța știe foarte bine ce are de făcut. Cu Banca Mondială am luat orașul și l-am dezmembrat în trei zone distincte: zona istorică, stațiunea Mamaia și cartierele comuniste. Pentru fiecare din aceste zone am elaborat câte un manual. Am cules date, le-am interpretat și apoi am făcut planificarea. Procesul de culegere de date ia timp, dar este esențial pentru tot ceea ce înseamnă planificare. Nu sunt multe orașe în lume care au fotografiat fiecare pom, așa cum am făcut noi la Constanța, sau care au inventariat fiecare stâlp de iluminat și fiecare element de mobilier urban, cu geolocație, dimensiuni și caracteristici.” UrbanizeHub: Ce are Constanța și nu are niciun oraș din România este sistemul GIS pus la punct și o bază de date digitală care poate ajuta la fundamentarea proiectelor de viitor. Cu asta se mândrește și Radu Vânturache, arhitectul orașului, care și-ar dori mai multă implicare din partea societății în procesul de dezvoltare. Noi am fost plăcut surprinși să vedem că au dezvoltat la Constanța un proiect de planificare participativă al centrului vechi. Irina Panait de la AriaConcept Architecture ne-a povestit despre ghidurile de arhitectură realizate de ea și de modul cum orașul ar putea să se dezvolte. Cu Adi Crăciun de la Zona metropolitană Constanța am povestit despre proiectele lor. Alături de Oradea și Brașov, Constanța are una dintre cele mai active zone metropolitane din România. Mircea Boldea este unul dintre cei mai activi antreprenori locali pe parte de IT, comunicații și horeca. Și-ar dori un dialog mai strâns cu administrația și o coagulare a sectorului de business din Constanța pentru a derula proiecte comune. În ultima zi am povestit cu dna Doina Păuleanu care a investit 49 de ani în Muzeul de Arta Constanta, o bijuterie care reprezintă patrimoniul divers al Dobrogei, un muzeu cu piese de Grigorescu, Baba, Pallady și Tonitza, un muzeu ce are peste 8.500 de piese de artă, care, din păcate, nu este așa cunoscut. Toți liderii urbani pe care i-am intervievat consideră că orașul se va dezvolta în următorii ani și va crește. Provocarea este legată de resurse umane, de colaborare și crearea acestui eco-sistem urban format din administrație, business, ONG și Universitate, care să contribuie la proiecte și care să aducă orașului notorietatea pe care a avut-o în trecut. Noi credem că se poate.

luni, 29 iunie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină