Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Facilități pentru agenții economici care dețin terase amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța

În condițiile în care activitatea unor agenți economici a suferit în contextul pandemiei de Covid 19, Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul operatorilor economici care dețin terase amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța. Astfel, la propunerea domnului primar Decebal Făgădău a fost aprobată reducerea cu 99% a taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice cu terase, până la 31 decembrie 2020. Pentru a beneficia de această facilitate aprobată prin H.C.L. nr.183/30.06.2020 privind acordarea unor facilități fiscale operatorilor economici și persoanelor fizice din municipiul Constanța, în contextul crizei generate de SARS-CoV-2, operatorii economici care dețin terase de alimentație publică amplasate pe domeniul public, trebuie să depună o cerere în acest sens, până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv. Cererile se pot depune online, pe adresele: office@spit-ct.ro sau agenti.economici@primaria-constanta.ro. Pentru relații suplimentare vă puteți adresa Centrului de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C (incintă City Park Mall - etaj I, aripa nouă), prin e-mail: agenti.economici@primăria-constanta.ro sau la tel: 0241/488192, 0241/488136, 0241/485565.

vineri, 10 iulie 2020

Mai mult
Lăsați în voia sorții!

Situație nemaiîntâlnită la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate. O cățelușă a ajuns să alăpteze 18 pui, după ce 9 pui găsiți la marginea drumului au căzut victimă propriilor stăpâni. La doar două săptămâni de viață, cei care ar fi trebuit să le fie familie au ales să-i despartă de mama lor și să-i arunce în stradă. Puii au fost găsiți ieri lângă Cimitirul Musulman din Constanța din cartierul Inel II. Ajunși la adăpostul situat pe strada Vârful cu Dor Nr. 5 aceștia au primit îngrijiri de specialitate, starea lor de sănătate fiind bună. Puii orfani au fost hrăniți cu seringa, înainte de a fi „adoptați” de cățeaua care avea deja 9 pui. Problema câinilor abandonați și lăsați în voia sorții nu este nouă și, din nefericire, nici aproape de rezolvare. Cei care au în grijă un animal de companie ar trebui să fie responsabili și să opteze pentru sterilizarea acestuia. Femela de doi ani și cei 18 pui sunt disponibili pentru adopție. Dacă printre dumneavoastră se află cineva care le poate oferi un cămin, vă așteptăm să ne contactați la numărul de telefon 0733.045213 sau la adresa de email: animale.abandonate@primaria-constanta.ro

vineri, 10 iulie 2020

Mai mult
Semnificația steagurilor arborate în punctele de salvamar

Weekendul bate la ușă, iar temperaturile ridicate și apa tocmai bună de îmbăiere ademenesc atât turiștii cât și constănțenii să petreacă mult timp pe plajă și în apa mării. Atunci când vrem să intrăm în apă trebuie neapărat să ținem cont de steagurile arborate în punctele de salvamar. Steagul roșu cu galben înseamnă că plaja este supravegheată de salvamari. E bine de știut că atunci când sub steagul roșu cu galben este arborat: STEAGUL ROȘU – scăldatul este interzis STEAGUL GALBEN – înotul nu este recomandat decât înotătorilor profesioniști STEAGUL ALB/NEGRU (în carouri) – înotul este interzis, în zonă e permis doar accesul ambarcațiunilor Când nu este niciun steag de avertizare sau este doar steagul alb (opțional) e semn că avemliber la distracție. Amintim că pe tot parcursul sezonului estival, aproximativ 120 de salvamari și personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă și veghează plajele din Constanța și Mamaia în program 08:30 – 19:30.

vineri, 10 iulie 2020

Mai mult
Licitație pentru acordarea de amplasamente agenților economici pentru perioda sezonului estival

Primăria Municipiului Constanța organizează în data de 17.07.2020, ora 10:00, la sediul din bd. Tomis nr. 51, licitaţia publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Constanța, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter temporar în zone publice, în sezonul estival 2020, pentru: • producere și comercializare sucuri naturale, pop-corn, vată de zahăr, sandwich-uri, produse de patiserie preambalate (utilaj specializat – vehicul) – 2 amplasamente, • producere și comercializare sucuri natural (utilaj specializat – vehicul)- 1 amplasament, ora 10:00; Taxa pentru garanţia de participare (rambursabilă) este de 400 lei. De asemenea, tot în data de 17.07.2020, Primăria reia licitația publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Constanța și Stațiunea Mamaia, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter temporar în zone publice, în sezonul estival 2020, astfel: În Constanța, pentru comercializare înghețată (tonetă), ora 11:00; În stațiunea Mamaia, pentru: • comercializare articole hand made (lucrate manual) și cadouri estivale cu articole promoționale pentru municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, ora 12:00; • comercializare obiecte de artizanat, sculptură, pictură sau alte obiecte de artă populară, ora 13:00; • realizare tatuaje temporare ora 14:00; • comercializare baloane, ora 15:00. Taxa de participare (nerambursabilă), este de 100 lei/amplasament/tip de activitate. Preţul minim de pornire al licitației publice deschisă, modalitatea de organizare și desfășurare a licitației, cât și zonele cu numărul de amplasamente sunt detaliate în caietul de sarcini și în instrucțiunile privind organizarea și desfășurarea procedurii de licitație, care se obțin odată cu achitarea taxei de participare/amplasament/tip de activitate. Oferta se va depune pentru fiecare amplasament în parte, pe tip de activitate desfășurată. Documentele licitației se pot procura începând cu data de 13.07.2020, între orele 13:00 – 16:00, de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul I. Data limită pentru depunerea ofertelor este 15.07.2020, ora 16:00. Ofertele se vor depune la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul I. Relații suplimentare se pot obține de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul I sau la nr. de telefon 0241/488192.

vineri, 10 iulie 2020

Mai mult
Modernizarea unei porțiuni a bulevardului Tomis, aproape de finalizare

Lucrările de asfaltare pe tronsonul cuprins între strada Poporului și strada Nicolae Iorga au intrat pe ultima sută de metri. În această noapte, utilajele de asfaltare vor interveni pe banda de circulație situată lângă marginea părții carosabile, pe sensul de mers către strada Nicolae Iorga. Se va turna cel de-al doilea strat de asfalt, după ce noaptea trecută s-a recondiționat asfaltul pe benzile de circulație reversibilă. Reamintim că circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19:00 – 05:00. Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.

vineri, 10 iulie 2020

Mai mult
Roata panoramică de la malul mării a devenit deja un punct de atracție pentru turiști și constănțeni

Mii de oameni au admirat deja peisajul fantastic de la înălțimea de 36 de metri. Roata gigant, amplasată în apropierea falezei de la Cazino este una dintre cele mai mari instalații de acest gen fabricate de constructorul italian. David Lamborghini – constructorul roții panoramice: “De mai bine de 50 de ani, familia mea produce astfel de atracții pentru parcurile de divertisment. Aceasta este una dintre cele mai mari roti panoramice pe care le am construit. Are o înălțime de 36 de metri, 26 de cabine, pot urca părinți, copii, bunici, toată familia, are o cabina pentru persoane cu dizabilități, dar și o cabina VIP. De la acesta înălțime se poate admira panorama fantastica pe care o aveți aici in Constanta. Mulțumim  Primăriei Municipiului Constanța pentru ca ne a oferit posibilitatea si sprijinul  de a instala această roata în acest loc superb,  unul dintre cele mai mari si mai frumoase porturi din Europa". Toți cei care au făcut deja o plimbare în roata panoramică s-au declarat absolut încântați de priveliștea spectaculoasă care poate fi admirată de la 36 de metri înălțime. “Pentru noi cei care venim în vizită la Constanța este un punct de atracție. Ce e mai frumos decât să vezi peisajul, portul, orașul, Cazinoul. Este foarte frumoasă, este ceva nou pentru noi, vedem altceva este super să ne bucurăm de această panoramă”. Prețul unui bilet în roata panoramică “Tomis Eye” așa cum au numit-o deja constănțenii, costă 20 de lei. Elevii de nota 10 și persoanele cu dizabilități au gratuitate iar pensionarii beneficiază de o reducere de 50%. Programul de funcționare este următorul:         - Luni -17:00 - 01:00          -Marți- Vineri – 10:00 - 13:00, 17:00 - 01:00          -Sâmbătă, duminică 10:00 - 01:00

vineri, 10 iulie 2020

Mai mult
Teren de antrenament la standarde moderne în cadrul Complexului Sportiv “Gheorghe Hagi”

În mai puțin de 8 luni, Primăria Municipiului Constanța a amenajat în cadrul complexului sportiv, una dintre cele mai moderne suprafețe de joc cu gazon natural pe care echipele de fotbal din oraș au început să își desfășoare deja antrenamentele. Sămânța de gazon a fost adusă din Franța cu sprijinul inginerului agricol Dumitru Manole, unul dintre cei mai renumiți specialiști agronomi din țară și fost jucător al echipei Farul Constanța. Împreună cu echipele din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, inginerul a reușit să transforme terenul de antrenament, aflat într-o puternică stare de degradare, într- unul dintre cele mai frumoase terenuri cu gazon natural din țară. Dumitru Manole – inginer agronom: „Stadionul era părăsit, iată că am reușit cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța să reamenajăm acest loc. În toamna anului 2019 am adus sămânța din Franța. Am căutat o sămânță de gazon care să fie rezistent la condițiile aride din acest areal geografic. Am riscat și am plantat în luna noiembrie și am avut mare noroc că nu am avut iarnă. Gazonul a răsărit, l-am irigat și iată că acum, la 9 iulie 2020, oamenii se antrenează. Vin săptămânal aici să verific starea gazonului și cred ca e singurul teren de joc din România care arată atât de bine. Gazonul este tuns de două ori pe săptămână, irigat cu echipamente speciale și fertilizat permanent cu substanțe chimice care să îl ajute să se mențină în stare excelentă”. De câteva zile, noul teren este folosit deja de fotbaliștii constănțeni. Tiberiu Curt – managerul F.C. Farul: “Gazonul este excelent și este o mare realizare. Ne-am întors pe terenul unde noi am crescut ca jucători li este un lucru bun pentru copiii care vin din spate să vadă că lucrurile se întâmplă iar condițiile se îmbunătățesc pe zi ce trece”. Eugen Căruntu – Primăria Municipiului Constanța: “Tot cu ajutorul domnului Manole am reamenajat și terenul principal din cadrul Complexului Sportiv “Gheorghe Hagi”. Avem acum un teren de joc cu care se poate mândri orice echipă din liga întâi. Vreau să îi mulțumesc domnului inginer Dumitru Manole pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă, dar și domnului primar Decebal Făgădău pentru că a alocat fonduri pentru aceste lucrări de modernizare”. Tot în cadrul Complexului Sportiv “Gheorghe Hagi”, Primăria Municipiului Constanța a investit în lucrările de reamenajare a terenului sintetic aproximativ 200 de mii de euro. Suprafața este în ultima fază a procesului de reabilitare iar în curând, micii fotbaliști ai orașului nostru vor putea să se antreneze în condiții moderne, la standarde europene. De la sfârșitul anul 2018, de când Primăria Municipiului Constanța a preluat prin protocol Complexul Sportiv “Gheorghe Hagi” de la Ministerul Tineretului și Sportului, au avut loc investiții importante. Pe lângă reamenajarea suprafețelor de joc, au fost înlocuite două mii de scaune de pe terenul central, au fost achiziționate echipamente de tundere a gazonului și sisteme performante de irigare. Au fost reamenajate drumurile de acces și trotuarele, s-au refăcut și trasat parcările, au fost efectuate lucrări de igienizare și vopsire a clădirilor iar în curând vor începe și lucrările la pista de atletism.  

joi, 9 iulie 2020

Mai mult
„Adoptă un cățel”, o nouă șansă la viață pentru câinii abandonați

De la debutul campaniei de adopție și până în prezent, 1883 de câini comunitari și-au găsit un stăpân iar 60 au fost revendicați de proprietar. În acest moment în adăpostul public, situat pe strada Vârful cu Dor nr. 5, 230 de căței așteaptă o familie. Primăria Municipiului Constanța încurajează iubitorii de animale să se alăture campaniei „Adoptă un cățel!”. Adopția câinilor se face gratuit. Cei interesați pot contacta Serviciul Gestionare Animale Abandonate la numărul de telefon 0733.045213 sau la adresa de email: animale.abandonate@primaria-constanta.ro Câinii pot fi adoptați după ce a expirat termenul de 7 zile lucrătoare în care patrupedele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Câinii sunt încredinţaţi  spre adopţie  numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. Chiar și în această perioadă în care programul cu publicul rămâne închis, campania de adopție se desfășoară în mediul online, cu respectarea următoarelor condiții: - Persoanele care văd pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța sau pe pagina de Facebook a municipalității câinele pe care vor să-l adopte pot trimite poza patrupedului pe adresa de email: animale.abandonate@primaria-constanta.ro. Cei care solicită adopția unui câine sunt rugați să lase în email și un număr de telefon pentru a fi contactați; - Reprezentanții Serviciului Gestionare Animale Abandonate vor verifica dacă animalul este disponibil pentru adopție. În cazul în care patrupedul poate fi adoptat, doritorii pot trimite prin email documentele justificative necesare pentru adopție reprezentând: actul de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor, cartea de identitate și dovada deținerii resurselor financiare necesare pentru îngrijirea animalului; - Formularele necesare adopției vor fi trimise de către angajații serviciului de specialitate pe același email, pentru a fi completate și scanate(fotografiate); - Cei interesați sunt chemați pentru a ridica animalul. Accesul în incinta adăpostului este interzis iar adopțiile și revendicările se realizează cu respectarea normelor de distanțare socială și de igienă, purtarea măștilor de protecție și a mănușilor fiind obligatorie. Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

joi, 9 iulie 2020

Mai mult
Lucrările avansează pe faleza Cazinoului!

Faleza Cazinoului este una dintre zonele cele mai îndrăgite atât de constănțeni, cât și de turiști. Pentru a nu-i știrbi nimic din farmec, este nevoie ca, anual să aibă loc lucrări de întreținere. Zilele acestea, echipele municipalității execută lucrări de reparații, întreținere și vopsire a balustradei, a pavilioanelor și a stâlpilor de pe faleza Cazinoului. Lucrările se desfășoară de luni până joi, în intervalul orar 07:00 – 14:00, iar locurile în care se efectuează acestea sunt semnalizate corespunzător. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru disconfortul creat!  

joi, 9 iulie 2020

Mai mult
Continuă lucrările de modernizare a bulevardului Tomis, pe tronsonul cuprins între strada Poporului și strada Nicolae Iorga

Echipele SC Confort Urban SRL au acționat noaptea trecută cu utilaje pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe banda de circulație situată lângă marginea părții carosabile, pe sensul de mers către strada Poporului. Carosabilul a fost îmbrăcat în asfalt de tip MASF, cu un grad mare de elasticitate, utilizat la drumurile cu trafic intens. Totodată, s-au executat lucrări de frezare a carosabilului la intersecția bulevardului Tomis cu strada Poporului. Stratul de asfalt a fost decopertat pentru a fi recondiționat. Asfaltarea carosabilului va continua joi și vineri, cu restricții parțiale de trafic, în intervalul orar 19:00 – 05:00. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.

joi, 9 iulie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină