Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Continuă modernizarea infrastructurii pietonale pe bulevardul 1 Mai Vechi

Primăria Municipiului Constanța desfășoară constant lucrări edilitare care au rolul de a îmbunătăți condițiile de acces pietonal în cartierele orașului. Echipele SC Confort Urban SRL continuă procesul de modernizare a zonei destinate circulației pietonilor pe bulevardul 1 Mai Vechi. Se acționează simultan pe două segmente ale bulevardului. Pe tronsonul delimitat de strada Pajurei și strada Bagdazar Nicolae, se montează borduri moderne pe partea dreaptă a drumului, după ce trotuarul de pe partea stângă a fost recondiționat cu asfalt.   În paralel, pe porțiunea cuprinsă între strada Bagdazar Nicolae și aleea Timonei, echipele administratorului drumului public au intervenit cu utilaje pentru turnarea asfaltului.   Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, locuitorii din zonă sunt rugați să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări.

luni, 12 octombrie 2020

Mai mult
Cod galben de vreme severă la Constanța!

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine în intervalul orar 09:00 – 21:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în intervalul menționat, vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze între 55...65 km/h și local de peste 70…80 km/h. Temporar va ploua. Ploile vor avea pe alocuri caracter torențial, vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 26 de grade, iar cele minime între 8 și 13 grade. Miercuri, vremea se va răci, dar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări dimineața, dar condițile de ploaie vor fi reduse. Vântul va avea intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 19 grade, iar cele minime între 9 și 13 grade. Izolat va fi ceață. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142 Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

luni, 12 octombrie 2020

Mai mult
Registrul Spațiilor Verzi, în consultare publică

Primăria Muncipiului Constanța supune informării publice Registrul Spațiilor Verzi, în forma draft, înainte de a fi propus spre aprobare Consiliului Local al municipiului Constanța. Persoanele interesate pot consulta online harta ce cuprinde toate spațiile verzi ce au fost inventariate de pe domeniul public și privat al municipiului Constanța, accesând aplicația Registrul Local al Spațiilor Verzi (RLSV) de pe site-ului Primăriei Constanța – www.primaria-constanta.ro. Informațiile spațiale prezentate în aplicația RLSV sunt cu titlu informativ. Aplicația are caracter provizoriu, iar prin intermediul acestei variante se oferă acces la o parte din informațiile existente în acest moment în Registrul local al spațiilor verzi. Amintim că Registrul local al spațiilor verzi din municipiul Constanța se realizează prin contractul cu nr. 73491/03.05.2018 și are ca termen de finalizare luna noiembrie a acestui an. Precizăm că prima etapă, ce cuprinde inventarierea spațiilor verzi din municipiul Constanța, a fost finalizată, iar Registrul se află acum în etapa de reverificare. De aceea, facem apel la constănțeni să consulte această formă a documentului și să transmită eventualele opinii accesând butonul Observații/Opinii care se regăsește în aplicația pusă la dispoziție de municipalitate.

luni, 12 octombrie 2020

Mai mult
Ce străzi și parcuri sunt dezinfectate astăzi

Primăria Municipiului Constanța asigură permanent dezinfecția pe străzile, trotuarele, locurile de joacă și aleile din oraș. Echipele municipalității acționează astăzi pe următoarele străzi și bulevarde: I.C. Brătianu, Mamaia, 1 Mai, 1 Mai Vechi, Aurel Vlaicu, șoseaua Mangaliei cu bretelele de acces, dar și aleile din parcurile Tăbăcărie, Dragoslavele, Far și Gară. Totodată, aleile de acces către spitalele din municipiul Constanța sunt dezinfectate zi de zi. Pentru dezinfecție se folosește un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor. Chiar și așa, rugăm posesorii animalelor de companie să evite ca acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat pe străzi, alei, trotuare. În continuare trebuie să fim atenți, să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm normele de igienă! Fiți responsabili! Aveți grijă de voi și de cei dragi!

luni, 12 octombrie 2020

Mai mult
Atenție, constănțeni! Se verifică sistemele de alarmare publică

Primăria Municipiului Constanța amintește că inspectorii Serviciului Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța testează în această perioadă toate dispozitivele electrice și electronice de alarmare din oraș pentru constatarea și remedierea eventualelor defecțiuni. Acțiunea se derulează începând de astăzi, 12 octombrie, până în data de 23 octombrie 2020 și face parte din programul anual de mentenanță a mijloacelor de alarmare a populației. În cadrul acestor activități, vor fi emise impulsuri acustice scurte. Rugăm cetățenii să rămână calmi deoarece este vorba doar despre o verificare.

luni, 12 octombrie 2020

Mai mult
Continuă distribuirea pubelelor galbene pentru colectarea selectivă

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Astăzi, luni, 12.10.2020: strada Crinului, strada Emil Racoviță, strada Orizontului. Marți, 13.10.2020: strada Biruinței, strada Andrei Mureșan. Miercuri, 14.10.2020 - strada A.D. Xenopol, aleea Artarului, aleea Morilor, aleea Sanzienelor, aleea Vrancioaiei, strada Alexandru Alexandridi, strada Alexandru Steflea, strada Arnota, strada Cernica, strada Cozia, aleea Dragaica, strada Govora, strada Horia Grigorescu, aleea Lamaitei, strada Muscel, strada Posada, strada Putna, strada Scheia, strada Slt. Bogdan Vasile, strada Teleajen, strada Topoloveni, strada Voievozilor. Joi, 15.10.2020 - aleea Gheorghe Dumitrescu, aleea Paul Constantinescu, aleea Madrigalului, aleea Saturn, aleea Cella Delavrancea, strada Clopoțeilor, strada Colindelor, strada Constantin Bobescu, strada Dimitrie Cuclin, strada Dinu Lipatti, strada Edmond Deda, strada Eduard Caudella, strada Filaret Barbu, strada Gheorghe Dima, strada Haricleea Darclee, strada Ion Voicu, strada Iosif Ivanovici, Strada Mihail Jora, strada Niculae Kirculescu, strada Operei, prelungirea Eduard Caudella, strada Rapsodiei, strada Sergiu Celibidache, strada Tiberiu Brediceanu, strada Titus Cergău, strada Zeno Vancea. Vineri, 16.10.2020 - strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, strada Câmpului, strada Dafinului, strada Grănicerului, strada Semănătorului, strada Slt. Ion Alexandrescu. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

luni, 12 octombrie 2020

Mai mult
Strada Edmond Deda din cartierul Compozitorilor va fi reamenajată

Echipele SC Confort Urban SRL au demarat lucrările de excavare, în etapa premergătoare asfaltării. Se execută prima etapă a procesului de reamenajare a tramei stradale, care prevede doar un strat de asfalt și un acostament de 50 de cm de piatră. După ce această etapă este finalizată, se trece la faza doi de proiect care înseamnă intervenții pe partea exterioară, borduri și trotuare. Pe strada Clopoțeilor, suprafața carosabilă a fost pregătită pentru asfaltare prin lucrări de compactare. Prin programul de investiții pe care Primăria Municipiului Constanța îl desfășoară în cartierul Compozitorilor, în ultimele luni s-a construit infrastructura rutieră pe străzile Ion Voicu, Sabin Drăgoi, Nicolae Kirculescu, Ionel Perlea, Dimitrie Cuclin, Paul Constantinescu, Constantin Bobescu, Haricleea Darclée și pe aleile Iosif Sava, Muzicii, Ion Voicu și Madrigalului.

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
Procedura înregistrării actelor de deces, în contextul situației epidemiologice determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2

Pentru a veni în ajutorul aparținătorilor și a-i scuti pe aceștia de drumuri inutile, Direcția Locală de Evidență Persoane a simplificat procedurile în sensul că mare parte din corespondență se poartă pe e-mail și telefonic. Precizăm că, după constatarea decesului, medicul sau persoana desemnată de la nivelul spitalului/unității medicale/Serviciului de medicină legală/medicilor de familie de pe raza municipiului Constanța va transmite pe adresa de e-mail spclep_starecivila@primaria-constanta.ro actele necesare înregistrării decesului (certificatul medical constatator al decesului și actul de identitate) urmând ca în termenul prevăzut de lege unitatea medicală să transmită Serviciului stare civilă documentele în original. Adeverința de înhumare se transmite în format electronic pe adresa de e-mail a medicului care a transmis documentele precizate anterior, acesta înmânând-o aparținătorilor. Pentru eliberarea certificatului deces, Serviciul Stare Civilă îndrumă persoanele îndreptățite să solicite documentul să se programeze la numerele de telefon 0732013370 sau 0726530853. Menționăm că certificatul de deces se obține doar în baza cererii tip completate de persoanele îndreptățite și a dovezii plății taxei aferente în cuantum de 36 lei în regim de urgență/13 lei în regim normal, care se achită la casieria instituiției. De asemenea, recomandăm ca solicitarea eliberării certificatului de deces să fie adresată Serviciului stare civilă din cadrul Primăriei localității de domiciliu a solicitantului personal, prin împuternicit cu procură specială sau împuternicire avocațială.

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
Persoanele fără adăpost din Constanța beneficiază de condiții decente în centrul „Sfânta Filofteia”

Spațiul, în suprafață de aproape 400 mp, situat la etajul I al Complexului comercial „Doi Cocoși”, a fost reamenajat, compartimentat, utilat și mobilat, în conformitate cu standardele pentru serviciile sociale organizate ca adăposturi de noapte. Adăpostul are o capacitate de 50 de locuri: 1 dormitor pentru femei cu 14 paturi și 1 dormitor pentru bărbați cu 36 de paturi, dotate cu grupuri sanitare și dușuri. Spațiul deține sală de socializare, sală de primire, 1 birou pentru personal și spațiu pentru mașină de spălat. Serviciul social furnizează gratuit persoanelor fără adăpost servicii de îngrijire personală, supraveghere, găzduire temporară pe timp de noapte, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii. Principalele activități oferite în acest adăpost sunt: cazare pe perioada nopții 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni; asigurarea condițiilor pentru igienă corporală (duș), igienizarea lenjeriei beneficiarilor; supravegherea beneficiarilor pe timpul nopții; asigurarea unor echipamente de cazarmament adecvate. Conform Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin H.C.L. nr.105/2019, beneficiarii serviciilor sociale acordate în adăpostul de noapte sunt: a) persoanele fără adăpost, cu domiciliul/reşedinţa înregistrată în actele de identitate pe raza municipiului Constanța, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt persoane care nu au o locuinţă, trăiesc în stradă, spaţii publice, precum parcuri, scări de bloc, canale, imobile dezafectate sau nelocuite, care nu au acces imediat la o formă de locuire. b) persoanele fără adăpost, fără acte de identitate, identificate în evidenţele poliţiei locale, cu ultimul domiciliu/reşedinţa în municipiul Constanța. c) prin excepţie, persoane fără adăpost cu adresa de domiciliu în altă unitate administrativ-teritorială, identificate pe raza municipiului Constanța, pe perioada sezonul rece noiembrie – martie, în funcţie de locurile disponibile.

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
Continuă distribuirea pubelelor galbene pentru colectarea selectivă

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Astăzi, vineri, 09.10.2020: strada Dorului, strada Vânători, strada Venus. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină