Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Soluții pentru funcționarea piețelor agroalimentare din municipiul Constanța

Conform Hotărârii de Guvern 935/2020, de astăzi, 09.11.2020, „se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitare”. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „Primăria Municipiului Constanța va putea asigura spații de desfacere pentru producătorii locali în locuri cu un bun vad comercial. În acest sens, vom aplica una dintre următoarele două măsuri: - vom constitui piețe în exteriorul acelora care se închid; - acolo unde nu vom putea organiza piețele în exterior, vom direcționa producătorii către locurile rămase libere în piețele care nu se închid. Precizez că sunt foarte interesat ca locuitorii Constanței să consume produse românești de calitate și la fel de interesat ca producătorii autohtoni să beneficieze de toate condițiile pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, chiar și în aceste vremuri mai degrabă tulburi decât prospere. Îi asigur de tot sprijinul meu și le doresc să treacă cu bine peste această perioadă.” Situația piețelor agroalimentare din municipiul Constanța este următoarea: Piața agroalimentară Filipescu – deschisă Piața agroalimentară Unirii – închisă, 2 producători au fost relocați în spațiul exterior Piața agroalimentară Cireșica – închisă , 11 producători au fost relocați în spațiul exterior Piața agroalimentară Tic Tac – închisă Piața agroalimentară Brotăcei – deschisă (după efectuarea lucrărilor de reamenajare) Piața agroalimentară Griviței – deschisă (după efectuarea lucrărilor de reamenajare) Piața agroalimentară Brick – închisă Piața agroalimentară Balada – închisă Piața agroalimentară Tomis II – închisă, 1 producător relocat în spațiul exterior Piața agroalimentară Tomis III – închisă, 25 de producători relocați în exteriorul pieței Piața agroalimentară Autogară Sud – închisă, 1 producător relocat în exteriorul pieței Piața agroalimentară Abator – închisă, 1 producător relocat în exteriorul pieței Piața agroalimentară Km 4-5 – închisă, 3 producători relocați în exteriorul pieței Piața agroalimentară CET – închisă Piața agroalimentară Obor - închisă Piața agroalimentară  de pe varianta Constanța Ovidiu - deschisă Piața agroalimentară I.L. Caragiale – deschisă Magazinele care funcționau în incinta pieței din Tomis III vor rămâne deschise în actualele locații cu respectarea normelor de protecție sanitară. În continuare, autoritatea publică locală va căuta soluții pentru ca activitatea să continue în aceste noi spații și atunci când condițiile meteorologice se vor înrăutăți.

luni, 9 noiembrie 2020

Mai mult
Străzile pe care sunt distribuite săptămâna aceasta pubelele galbene

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Luni, 09.11.2020 - strada Ciprian Porumbescu, strada Ion Borcea, strada Dorobanților, strada Războieni, strada Pescăruș; Marți, 10.11.2020 - strada Muncel, strada Jiului, strada Frasinului, strada Făgetului, strada Banu Mihalcea; Miercuri, 11.11.2020 - strada Ion Rațiu, prelungirea Ion Rațiu, strada Shanghai, strada Salonic, strada Yokohama, strada Belvedere, strada Rotterdam, strada Havana, strada Trapani; Joi, 12.11.2020 - strada Aviator Romeo Popescu, strada Aviator Vasile Craiu, strada Aviator Ion Muntenescu, strada Podului, strada Transilvaniei, strada Garabet Ibrăileanu, strada Chiliei, strada Mărășești, strada Oituz; Vineri, 13.11.2020 - strada Maramureș, strada Mărăști, strada Panait Cernea, strada Ion Andreescu, strada Dobrogei. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600.   Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

luni, 9 noiembrie 2020

Mai mult
Trafic restricționat total pe un tronson al străzii Comarnic

Echipele administratorului drumului public execută lucrări de asfaltare a carosabilului vineri, 06 noiembrie și sâmbătă, 07 noiembrie, pe strada Comarnic, tronsonul delimitat de străzile Fântânele și Mugurului, circulația autovehiculelor fiind restricționată total, în intervalul orar 07:30-15:30. Totodată, în perioada 06 noiembrie-07 noiembrie, în intervalul orar 07:30-15:30, traseul 5B circulă deviat pe traseul: - strada Hatman Luca Arbore – strada Tractorului – strada Fântânele – strada Meșterul Manole. În această săptămână, a fost reabilitat carosabilul pe strada Hatman Luca Arbore, strada Liliacului, între strada Progresului și strada Arcului și strada Fântânele, porțiunea cuprinsă între străzile Comarnic și Meșterul Manole. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se reabilitează trama stradală.

vineri, 6 noiembrie 2020

Mai mult
Comunicat distribuire facturi R.A.D.E.T.

În perioada vineri, 6 noiembrie – duminică, 8 noiembrie 2020, R.A.D.E.T. Constanța va distribui factura fiscală acelor asociații de proprietari care nu au transmis încă o adresă de e-mail pentru comunicare acesteia. Programul de distribuire al facturilor de la punctele termice cunoscute asociațiilor, este: Vineri:6 noiembrie 2020 - între orele 08:30 – 10:30 și 14:00 – 16:00; Sâmbătă: 7 noiembrie 2020 - între orele 08:30 – 10:30 și 14:00 – 16:00; Duminică: 8 noiembrie 2020 - între orele 08:30 – 10:30 și 14:00 – 16:00. Începând cu data de luni, 9 noiembrie 2020, reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari care nu au ridicat factura de la punctul termic, o pot ridica de la sediul R.A.D.E.T. din strada Badea Cârțan nr.14A - Ghișeu Registratură. Rugăm asociațiile de proprietari să ne comunice o adresă de e-mail validă, necesară expedierii facturii, astfel încât să se evite pe viitor deplasarea la punctul termic, cât și ca măsură de prevenție contra COVID-19. Totodată, rugăm restanțierii să își plătească serviciul prestat de noi. Vă mulțumim !

joi, 5 noiembrie 2020

Mai mult
Modernizarea a 16 locuri de joacă, aproape de final

Echipele care au sarcina de a reabilita spațiile destinate celor mai mici locuitori ai Constanței au turnat cel de-al doilea strat al covorului antitraumă la locurile de joacă de pe bulevardul I.C. Brătianu bl B1/A2, bulevardul I.C. Brătianu bl B4/B5 și la cel din zona de agrement Badea Cârțan, finalizând astfel această etapă. La cele trei locuri de joacă, la fel ca și la cele din șoseaua Mangaliei bl. SM5, Parc Far, strada Caraiman, strada Dunării bl. UM1, aleea Timonei bl C4, zona agrement CET la intersecția cu aleea Albatrosului, bulevardul Aurel Vlaicu bl AV1, bulevardul I.C. Brătianu bl SR5, strada Brizei bl OB1, bulevardul Aurel Vlaicu la intersecția cu strada Vârful cu Dor, Parcul Viitorului, Portul Tomis și Parcul Dragoslavele au fost executate lucrări de modernizare a infrastructurii, de montare de elemente și ansambluri noi de joacă și de turnare a unui covor de cauciuc pentru siguranța celor mici.

joi, 5 noiembrie 2020

Mai mult
Continuă reabilitarea infrastructurii pietonale în zonele rezidențiale

Echipele SC Confort Urban SRL desfășoară lucrări de modernizare a aleilor de acces către blocuri pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Mircea cel Bătrân și strada Bucovinei. Simultan cu decaparea suprafeței pietonale, sunt amplasate borduri și se montează pavele. Pe strada Ion Roată continuă recondiționarea trotuarelor cu asfalt pe porțiunea delimitată de strada Merișor și strada Dumitru Marinescu, după ce săptămâna trecută echipele administratorului drumului public au intervenit pe tronsonul cuprins între străzile Răsuri și Merișor. Programul de reabilitare a tramei stradale se desfășoară conform planificării, astfel încât toți locuitorii orașului să beneficieze de trotuare moderne și carosabil recondiționat.

joi, 5 noiembrie 2020

Mai mult
Lucrări de reconfigurare a spațiului urban în mai multe zone din oraș

În prezent, în zona delimitată de străzile Industriei Mici și Ardealului se decopertează trotuarele și se consolidează infrastructura zonei pietonale prin montare de borduri. Suprafața destinată parcării autovehiculelor va fi extinsă. Similar, pe aleea Timonei, angajații SC Confort Urban SRL lucrează la reamenajarea zonei ce împrejmuiește spațiul destinat celor mici. Pavajul montat pe aleile pietonale și bordurile moderne vor transforma locul de joacă într-un spațiu sigur pentru cei mici. În paralel, se construiește aleea de acces între bulevardul 1 Mai Vechi și aleea Timonei iar prin redistribuirea spațiului urban numărul locurilor de parcare este suplimentat. Lucrările vor continua în perioada următoare în preajma locurilor de joacă care au fost reabilitate și modernizate de municipalitate în ultimul an.

miercuri, 4 noiembrie 2020

Mai mult
Restricții de trafic pe două artere de circulație din cartierul KM 5

Primăria Municipiului Constanța informează că traficul rutier va fi restricționat total marți, 03 noiembrie, între orele 07:30–15:30, pe strada Liliacului, porțiunea cuprinsă între străzile Progresului și Arcului. Echipele SC Confort Urban SRL vor interveni cu utilaje pentru asfaltarea zonei carosabile. De asemenea, în perioada 04-06 noiembrie, se va recondiționa cu asfalt carosabilul decopertat pe strada Fântânele, între străzile Comarnic și Meșterul Manole, circulația autovehiculelor fiind restricționată total, pe porțiunea pe care se lucrează, în intervalul orar 07:30–15:30. Ca urmare a lucrărilor de asfaltare, marți, 03 noiembrie, traseele 101, 101M, 13 vor circula pe traseu deviat în intervalul orar 07:30–15:30: liniile 101 și 101M - sens deplasare spre CET: Șoseaua Mangaliei - bulevardul Aurel Vlaicu (se anulează temporar stațiile amplasate pe strada Liliacului și pe strada Pandurului). linia 13 - sens deplasare spre CET: strada Micșunelelor – strada Pandurului - Șoseaua Mangaliei - bulevardul Aurel Vlaicu.                    - sens deplasare spre KM5: bulevardul Aurel Vlaicu - Șoseaua Mangaliei (se anulează temporar stațiile amplasate pe str. Liliacului și pe str. Pandurului). Totodată, în perioada 04 noiembrie–06 noiembrie, în intervalul orar 07:30–15:30, autobuzele liniei 5B circulă deviat, pe ruta: strada Hatman Arbore - strada Comarnic și retur (se anulează stațiile amplasate pe strada Fântânele și strada Meșterul Manole).

luni, 2 noiembrie 2020

Mai mult
Continuă asfaltarea carosabilulului pe strada Hatman Luca Arbore

Ca urmare a condițiilor meteorologice din acest weekend care nu au permis desfășurarea acțiunii de asfaltare, astăzi au fost reluate lucrările pe strada Hatman Luca Arbore, tronsonul delimitat de strada Lanului și Șoseaua Mangaliei, circulația autovehiculelor fiind restricționată total, până la ora 17:30. De asemenea, traseele 5-40 și 5B  vor circula deviat astăzi, până la ora 17:30: Linia 5-40: - pe sensul Cap Linie Sere - Campus Universitar Ovidius: str. Democrației - str. Pandurului - Șos. Mangaliei; Linia 5B: - pe sensul Gară – KM 5: Șos. Mangaliei – str. Pandurului – str. Comarnic; - pe sensul KM 5 - Gară: str. Comarnic – str. Fântânele – str. Meșterul Manole- str. Pandurului – Șos. Mangaliei. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se reabilitează trama stradală.

luni, 2 noiembrie 2020

Mai mult
Străzile pe care sunt distribuite săptămâna viitoare pubelele galbene pentru colectarea selectivă

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Luni, 02.11.2020 - strada Căiuți, strada Cașin, strada Ecaterina Teodoroiu, intrarea Maior Șofran, strada Maior Șofran, strada lt. Gheorghe Economu, strada pictor Theodor Aman, strada soldat Nicolae Predescu, strada Soveja. Marți, 03.11.2020 - strada Zorelelor, strada Pescarilor, strada Unirii. Miercuri, 04.11.2020 - strada Răchitași, strada Tabla Buții. Joi, 05.11.2020 - bulevardul Mamaia, strada Grozești. Vineri, 06.11.2020 - strada Onești, strada Dragoslavele, strada viceamiral Ioan Murgescu. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

vineri, 30 octombrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină