Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

NEVERSEA 2021 VA AVEA LOC ÎNTRE 8-11 IULIE. DATA FESTIVALULUI A FOST ALEASĂ DE FANII DIN ÎNTREAGA LUME

Fanii celui mai mare festival de pe plajă din România, Neversea, au ales. A patra ediție a festivalului va avea loc în perioada 8 - 11 iulie 2021. În ultimii trei ani, Insula Visurilor și-a așteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze și să-și dorească să ajungă acolo unde timpul stă în loc și nu își pune amprenta asupra vieții. În cele 4 zile petrecute pe plaja Neversea, nopțile se transformau în zile cu răsărituri lungi și frumoase pentru sute de mii de fani ai celui mai mare festival de la Marea Neagră.  În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediției festivalului de anul viitor. Aceștia au putut vota pe neversea.com data la care își doresc să aibă loc festivalul în 2021. Și au ales, așa că organizatorii au început pregătirile pentru cea de-a patra ediție Neversea. Organizatorii festivalului spun că ediția din 2021 va fi unică și va fi organizată în cele mai bune și sigure condiții, pe plaja din Constanța.Organizatorii Neversea și alți organizatori de evenimente din România s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanții Guvernului într-un grup de lucru menit să identifice toate măsurile necesare pentru organizarea evenimentelor mari în 2021, în cele mai sigure condiții. EDY CHEREJI, DIRECTOR DE COMUNICARE NEVERSEA: „Suntem încrezători că 2021 va fi anul în care vom dansa pe plaja Neversea din Constanța. Chiar dacă în anul acesta nu ne-am văzut fizic cu zecile de mii de fani, 2020 a venit pentru comunitatea din Constanța cu una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, Neversea Beach. Zeci de mii de constănțeni, dar și turiști s-au relaxat în vibe-uri de festival pe plaja din Constanța în cele mai sigure condiții. Suntem încrezători că vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai aproape de normalitatea pe care o așteaptă întreaga lume. Suntem optimiști că în vara 2021 ne vom revedea pe plaja Neversea de unde se văd cele mai frumoase răsărituri.” Organizatorii festivalului Neversea au avut deja o primă întâlnire cu noua conducere a Primăriei Municipiului Constanța și există de ambele părți dorința de a dezvolta și mai mult parteneriatul dintre organizatorii celor mai mari evenimente din România și administrația locală de la malul Mării Negre. Organizatorii festivalului Neversea își propun să susțină strategia Primăriei Constanța de a extinde perioada estivală și de a-i face pe turiști să vină pe litoral cât mai devreme, adică din luna mai și să plece cât mai târziu, adică la finele lunii septembrie. Implicarea Neversea în realizarea acestui lucru va fi posibilă prin proiectele derulate la Constanța, începând cu festivalul, plaja Neversea, dar și alte proiecte pe care organizatorii le vor dezvolta în zonă. VERGIL CHIȚAC, PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANȚA: „Sperăm ca în scurt timp să avem vaccinul pe piață și că până în vară vom reveni la normal din punct de vedere pandemic, un normal care să ne permită din nou să ne bucurăm de vară, de mare, să ne primim turiștii din țară și străinătate cu brațele deschise și să le oferim clipe de neuitat în condiții de siguranță deplină. Suntem pregătiți să sprijinim organizatorii cu tot ce e nevoie pentru organizarea celui mai mare festival de la malul mării. Avem nevoie de astfel de evenimente prin care Constanța să devină centrul de atracție, dar nu doar în plin sezon estival. De aceea, împreună cu organizatorii festivalului Neversea am stabilit să conturăm o strategie de promovare a orașului, inclusiv pentru luna septembrie, pentru a prelungi sezonul estival și pentru a arăta cât de frumoase sunt orașul și litoralul constănțean și în marginile de sezon. Până atunci însă, în 2021 vom aștepta turiștii în luna iulie, când sperăm să ne putem bucura de fiecare răsărit de soare și de atracțiile pe care ni le oferă orașul și plajele din Constanța“.

marți, 8 decembrie 2020

Mai mult
Pasajul rutier de pe strada Nicolae Filimon a fost redat circulației ​

Echipele SC Confort Urban SRL au finalizat lucrările de asfaltare a părții carosabile. Pasajul rutier a fost reabilitat la nivel cu calea ferată, pentru ca traficul rutier să se realizeze în condiții optime. Intervențiile au fost executate de Grupul Feroviar Român, la inițiativa Primăriei Municipiului Constanța. În funcție de condițiile meteorologice, în perioada următoare se vor desfășura lucrări de modernizare a pasajului rutier din bulevardul Aurel Vlaicu. Facem apel către conducătorii auto să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră!

luni, 7 decembrie 2020

Mai mult
Primăria unui oraș curat!

Echipele Direcției Gestionare Servicii Publice și ale Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare, ale firmelor care au contract de întreținere a spațiilor verzi, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat au terminat curățenia și în cartierele Inel I, Palazu Mare și Tomis Plus. Și de această dată, cifrele înregistrate sunt relevante: 124 de tone de deșeuri colectate 185 metri cubi de apă folosiți pentru igienizare 900 litri de detergent concentrat biodegradabil 398 terenuri private verificate 144 agenți economici verificați 29 de șantiere verificate 23 de sancțiuni aplicate în valoare de 11800 de lei 18 autovehicule abandonate au fost ridicate. De astăzi, acțiunea de ecologizare și igienizare s-a mutat în altă zonă de intervenție- Coiciu, Compozitori, Halta Traian, Inel II, ICIL, Medeea, Zona Industriala, CET astfel încât nicio stradă să nu fie neglijată. Putem avea un oraș curat, verde și sănătos doar printr-un efort comun. Păstrați curățenia! Aruncați gunoiul în locurile special amenajate și nu la întâmplare sau pe lângă acestea!

luni, 7 decembrie 2020

Mai mult
Persoanele vulnerabile sunt sprijinite de Primăria Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială vine în sprijinul persoanelor vulnerabile, fără aparținători și le pune la dispoziție numărul de telefon 0737.55.22.70, la care pot suna, iar angajații DGAS vor veni pentru a le face cumpărăturile de strictă necesitate. Măsura a fost luată pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, conform Hotărârii C.L.S.U. nr. 16 din 05.12.2020. Numărul de telefon 0737.55.22.70 este disponibil NON STOP și este valabil doar pentru persoanele vulnerabile care nu au aparținători. Echipele care fac cumpărăturile au legitimație de serviciu și poartă echipament de protecție cu mănuși și mască. Marfa se achită în baza bonului fiscal. Rugăm constănțenii în cauză să apeleze cu încredere la ajutorul nostru pentru a rămâne în siguranță.

luni, 7 decembrie 2020

Mai mult
Deșeurile din construcții se depozitează în spațiul amenajat la Poarta 9

Pentru constănțenii care nu au aflat încă, materialele provenite din construcții și desființări nu se depozitează la platformele de deșeuri, ci trebuie depuse în amplasamentul din incinta Portului Constanța - zona Poarta 9. Nicidecum aceste materiale nu se aruncă la platformele de gunoi sau în modulele pentru colectare selectivă. Persoanele fizice sau juridice care au construit ori au demolat și trebuie să scape de resturile provenite din această activitate trebuie să achite o taxă de 3 lei/tonă sau fracție de tonă, care poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT), cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631. Persoanele care nu respectă aceste prevederi și sunt surprinse că aruncă astfel de materiale în alte locuri decât în cele special amenajate riscă sancțiuni contravenționale cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 25.000 și 50.000 lei pentru persoanele juridice. Facem apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp. Păstrați Constanța Curată! Fiecare dintre noi contribuie la curățenia orașului!

luni, 7 decembrie 2020

Mai mult
Au fost redeschise piețele din Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, a redeschis astăzi toate piețele aflate în spații închise pe raza municipiului Constanța. Ieri și astăzi au fost pregătite spațiile din piețele agroalimentare, fiind luate toate măsurile legate de prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus, conform Hotărârii C.L.S.U. nr. 16 din 05.12.2020. Astfel, pentru ca cetățenii să își poată face cumpărăturile în deplină siguranță: - la toate intrările din piețe au fost afișate regulile de acces, de protecție individuală, de distanțare fizică și de igienă; - au fost montate marcaje pe pardoseli, iar accesul în piețele agroalimentare se va face cu respectarea de către utilizatori a distanțării de minimum 2 m; - au fost marcate sensurile de circulație în interiorul piețelor, astfel încât să se evite aglomerația, precum și intersectarea consumatorilor; - au fost stabilite fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice;  - ușile de acces au fost blocate în poziția deschis, dacă ușile nu sunt automate; - au fost dezinfectate toate suprafețele, procedură care se va repeta zilnic și ori de câte ori e nevoie cu produse dezinfectante avizate de către Ministerul Sănătății; - au fost amplasate și semnalizate recipientele unde se vor arunca măștile și mănușile folosite de către persoanele care intră piețe; - standurile au fost protejate cu ecrane din material transparent, care să asigure protecție igienico-sanitară atât alimentelor, cât și vânzătorilor sau cu folie, pentru o dezinfectare mai ușoară a acestora. Dezinfectarea va viza toate suprafețele pe care sunt amplasate produsele agroalimentare destinate comercializării, inclusiv cântare, pardoseli, geamuri, rafturi de depozitare, vitrine, și se va realiza cu soluții biocide, pe bază de clor sau alcool, atât dimineața și seara, cât și pe parcursul zilei; - a fost verificată funcționarea instalațiilor de apă curentă și de canalizare pentru spălarea legumelor și a fructelor. - a fost asigurat personalul care limiteze accesul consumatorilor astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței; - după finalizarea programului de funcționare, va fi verificat mobilierul din piață și vor fi igienizate grupurile sanitare prin spălare și dezinfecție; - aprovizionarea cu produse agroalimentare se va realiza, pe cât posibil, înainte de deschiderea programului de funcționare. Astfel, odată cu deschiderea piețelor rugăm atât consumatorii, cât și comercianții să respecte regulile de distanțare și igienă care prevăd că: - accesul utilizatorilor va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei în piață. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul; - utilizatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în piețele agroalimentare. - la intrarea în piețe se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree); - toți comercianții vor purta măști și mănuși, pe toată durata programului de lucru. Vă amintim că este datoria noastră, a tuturor, să respectăm regulile impuse de autorități, să purtăm masca de protecție în mod corespunzător și să ne protejăm în permanență.

duminică, 6 decembrie 2020

Mai mult
RAEDPP Constanța va adopta reguli suplimentare de siguranță în piețele agroalimentare

Clienții piețelor administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța își vor putea face în continuare cumpărăturile în deplină siguranță, inclusiv în piețele aflate în spații închise, care urmează să fie redeschise, rând pe rând, în aceste zile. Pentru a se adapta la ultimele măsuri legate de prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus, conform Hotărârii C.L.S.U. nr. 16 din 05.12.2020, RAEDPP Constanța va adopta reguli suplimentare de siguranță în piețele agroalimentare:  - afișarea regulilor de acces, de protecție individuală, de distanțare fizică și de igienă în locuri vizibile în piețele agroalimentare; - accesul în piețele agroalimentare se face cu respectarea de către utilizatori a distanțării de minimum 2 m. Se vor monta marcaje pe pardoseli; - limitarea accesului consumatorilor astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței; - stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice. Traseele pentru circulația în interiorul pieței vor fi separate: unul dedicat intrării și unul dedicat ieșirii, astfel încât să se evite aglomerația, precum și intersectarea consumatorilor. Vor fi marcate sensuri de circulație; - ușile de acces se vor bloca în poziția deschis, dacă ușile nu sunt automate; - accesul utilizatorilor va fi permis numai în condițiile purtării măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei în piață. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul; - utilizatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în piețele agroalimentare. Totodată vor fi amplasate și semnalizate recipientele unde se vor arunca măștile și mănușile folosite; - la intrarea în piețe se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree); - dezinfecția zilnică și ori de câte ori e nevoie a suprafețelor cu produse dezinfectante avizate de către Ministerul Sănătății; - dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră în piețele agroalimentare; - utilizatorii care comercializează produse agroalimentare cu care intră în contact direct, precum mezelurile, brânzeturile vrac sau salatele, este obligatoriu să poarte mănuși și mască de protecție; - produsele agroalimentare vor fi expuse la vânzare, cu asigurarea protecției igienico-sanitare, cu folii din plastic a căror utilizare în scop alimentar să fie avizată; - standurile se vor proteja cu ecrane din material transparent, care să asigure protecție igienico-sanitară atât alimentelor, cât și vânzătorilor, sau cu folie, pentru o dezinfectare mai ușoară a acestora. Dezinfectarea va viza toate suprafețele pe care sunt amplasate produsele agroalimentare destinate comercializării, inclusiv cântare, pardosele, geamuri, rafturi de depozitare, vitrine, și se va realiza cu soluții biocide, pe bază de clor sau alcool, atât dimineața și seara, cât și pe parcursul zilei; - toți comercianții vor fi dotați cu măști și mănuși, pe toată durata programului de lucru; - verificarea, în permanență, a funcționării în bune condiții a instalațiilor de apă curentă și de canalizare de la nivelul bazinelor compartimentate pentru spălarea legumelor și a fructelor, precum și din grupurile sanitare, iar în cazul apariției oricăror defecțiuni să se asigure repararea imediată a instalațiilor de alimentare cu apă, de canalizare sau la obiectele sanitare existente; - verificarea, în permanență, a stării de curățenie din anexele și din grupurile sanitare, asigurând spălarea și dezinfecția la fiecare oră sau ori de câte ori este necesar a acestora; - verificarea, în permanență, a materialelor necesare igienei personale, pentru persoanele care folosesc grupurile sanitare din incinta toaletelor publice (hârtie igienică, săpun, mijloace de ștergere sau zvântare a mâinilor după spălare, substanțe dezinfectante); - asigurarea, în permanență, a colectării selective și evacuării zilnice a deșeurilor solide în recipiente de gunoi prevăzute cu saci din material plastic, închise etanș, care se vor spăla și dezinfecta după golire; - asigurarea, după finalizarea programului de funcționare, a verificării mobilierului din piață, igienizarea grupurilor sanitare prin spălare și dezinfecție, spălarea cu jet de apă sub presiune și dezinfecția incintei pieței după ce au fost efectuate procedurile de curățenie; - aprovizionarea cu produse agroalimentare se va realiza, pe cât posibil, înainte de deschiderea programului de funcționare. Angajații Regiei au început deja să pună în aplicare măsurile necesare și să efectueze lucrările de reamenajare, astfel încât piețele să poată fi redeschise cât mai curând. Precizăm faptul că, până în momentul în care acestea vor fi redeschise, clienții își vor putea face în continuare cumpărăturile în spațiile amenajate la exterior. Vă amintim că este datoria noastră, a tuturor, să respectăm regulile impuse de autorități, să purtăm masca de protecție în mod corespunzător și să ne protejăm în permanență.

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Mai mult
Măsuri luate la nivelul C.L.S.U. în contextul prelungirii carantinei zonale pentru municipiul Constanța

În urma deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de prelungire a carantinei zonale pentru municipiul Constanța cu încă 14 zile, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a convocat în această dimineață Comitetul Local pentru Situații de Urgență (C.L.S.U.) pentru a stabili măsurile ce se impun pentru prevenirea creşterii numărului de persoane care contactează noul coronavirus.    Astfel, conform Hotărârii C.L.S.U. nr. 16 din 05.12.2020, se mențin măsurile impuse în data de 20.11.2020, în sensul că: Persoanele care sunt nevoite să străbată orașul o pot face pe bulevardul Aurel Vlaicu, începând de la intersecția cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu și pe șoseaua Mangaliei, pe tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu și DN 39E. Căsătoriile vor fi oficiate în prezența a maximum 20 de persoane în exteriorul clădirilor, respectiv 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Persoanele fără aparținători vor fi sprijinite de angajații Direcției Generale de Asistență Socială Constanța pentru aprovizionarea cu alimente și bunuri de strictă necesitate. Persoanele fără posibilități vor primi pachete cu alimente de bază pentru asigurarea subzistenței. Colegiul Farmaciștilor Constanța va fi informat cu privire la obligativitatea asigurării aprovizionării cu medicamentele necesare tratamentului uzual al populației prin unitățile farmaceutice. Mai mult decât atât, pentru zilele de 5, 6 și 7 decembrie, pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a alegerilor locale, vor fi permise: în data de 5 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secțiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum și a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei special; în data de 6 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile secțiilor de votare, pentru exercitarea dreptului de vot, observarea alegerilor și pentru efectuarea operațiunilor electorale, cu respectarea dispozițiilor Ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 2009/166/2020 privind stabilirea unor măsuri și acțiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, a alegătorilor și a persoanelor implicate în organizarea și observarea alegerilor;      •în data de 6 decembrie, deplasarea cu urna specială pe raza teritorială a localității, a echipelor formate din membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, însoțite de persoane acreditate și personal   de pază, în vederea exercitării dreptului de vot de către alegătorii care nu se pot prezenta la secțiile de votare; în datele de 6 și 7 decembrie 2020, deplasarea la/de la sediile birourilor electorale de circumscripție, pentru predarea materialelor rezultate din procesul electoral, a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și a persoanelor care îi însoțesc, precum operatori de calculator, persoane acreditate și personal de pază. De asemenea, piețele vor fi deschise imediat ce vor fi amenajate în așa fel încât să răspundă nevoii de protecție atât a comercianților, cât și a cetățenilor care vin să își facă cumpărăturile. Tocmai de aceea, după deschiderea lor rugăm constănțenii să respecte măsurile de distanțare și de igienă, să poarte masca de protecție în așa fel încât să acopere atât nasul, cât și gura, să nu pătrundă în interiorul piețelor dacă acestea sunt aglomerate. Totodată, atragem atenția că potrivit Institutului Național de Sănătate Publică „orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecție corespunzător și a respectat distanțarea fizică NU ESTE CONSIDERATĂ CONTACT DIRECT”. Respectați măsurile de distanțare și igienă. Fiți responsabili!

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Mai mult
Campanie de informare a operatorilor economici cu privire la transportul materialelor de construcții

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, a inițiat o campanie de informare a operatorilor economici care dețin stații de betoane, balastiere, cu privire la obligațiile ce le revin conform prevederilor HCL nr.184/2013 modificată privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța. Mai exact, polițiștii locali le amintesc agenților economici că trebuie să:  Asigure toate condițiile necesare pentru prevenirea murdăririi, cu orice tip de vehicule sau prin orice mijloace, a drumului public cu orice fel de materiale ori substanțe  Amenajeze o rampă pentru curățarea vehiculelor care ies din incinta organizării de șantier/stație de betoane. Înștiințările vizează respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii împrăștierii materialelor din autobetoniere în vederea evitării murdăririi covorului asfaltic. Polițiștii locali acționează zilnic pe zonele de competență în vederea monitorizării utilajelor specializate în transportul materialelor de construcții, respectiv beton/ciment spre construcțiile aflate în execuție. În acest sens, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală la numerele de telefon 0241.484.205 - Dispecerat sau 0799/606142 - WhatsApp de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale. Doar împreună putem avea un oraș curat!

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
Parcare rezidențială, cu peste 100 de locuri, în Mamaia Nord

Amplasamentul  a fost construit pe locul unui teren viran, pe o suprafața de peste 2400 de metri pătrați. Lucrările edilitare desfășurate de Primăria Municipiului Constanța au fost cuprinse în programul de investiții. Au fost create 104 de noi locuri de parcare, dintre care 4 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. În etapa premergătoare asfaltării au fost executate lucrări de excavare și compactare pentru a consolida suprafața destinată staționării autovehiculelor. Ulterior, s-a intervenit  cu echipamente pentru trasarea locurilor de parcare. Amenajarea platformei carosabile s-a realizat cu respectarea normelor de protecției a mediului, fiind instalat un separator de hidrocarburi care are rolul de de a reține carburanții din apele uzate. Primăria Municipiului Constanța continuă să construiască noi locuri de parcare în zonele rezidențiale prin identificarea și amenajarea potrivită a locurilor virane.

vineri, 4 decembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină