Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Continuă procesul de recondiționare a carosabilului pe străzile din zona Stadion

După ce zona carosabilă a fost reabilitată pe strada Panait Cerna, echipele administratorului drumului public intervin astăzi cu utilaje pentru asfaltare pe strada Făgetului. Se lucrează pe tronsonul delimitat de bulevardul Mamaia și strada Chiliei, motiv pentru care traficul rutier este restricționat total, până la ora 16:00.  Recondiționarea carosabilului se va extinde și pe celelalte tronsoane. Intervențiile se vor desfășura cu același regim de restricții de trafic rutier. Miercuri, 06 iulie, se va reabilita porțiunea cuprinsă între strada Chiliei și strada Maramureș iar joi, 07 iulie, utilajele de asfaltare se vor muta pe tronsonul delimitat de strada Maramureș și strada Ion Andreescu.  Pentru a nu îngreuna accesul utilajelor, conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.  De asemenea, facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită. 

marți, 5 iulie 2022

Mai mult
NEVERSEA 2022 – CEL MAI SIGUR LOC PUBLIC DE LA MALUL MĂRII NEGRE

MII DE ANGAJAȚI M.A.I. ȘI AGENȚI DE SECURITATE PRIVAȚI SE VOR ASIGURA CĂ TOȚI PARTICIPANȚII SUNT ÎN SIGURANȚĂ LA CEL MAI MARE FESTIVAL DE PE O PLAJĂ DIN EUROPA, NEVERSEA În 3 zile începe cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa, Neversea, unde sunt așteptați zeci de mii de participanți din România și din străinătate. A patra ediție începe joi, 7 iulie, pe plaja Neversea, iar organizatorii festivalului și autoritățile locale lucrează împreună pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranță la cea mai mare petrecere de la malul Mării Negre. Timp de 4 zile și 4 nopți, Constanța va fi gazdă pentru zeci de mii de fani, artiști și echipele lor, precum și pentru echipa festivalului, parteneri și colaboratori. În oraș vor fi restricții pe șosele, măsurile de siguranță vor fi sporite, iar autobuzele vor avea schimbări în program. MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN PERIOADA FESTIVALULUI Mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U. Constanța) și ai Poliției Locale se vor asigura că sunt respectate măsurile de siguranță în toate cele 4 zile și 4 nopți de festival, la cea de-a patra ediție Neversea. În festival vor fi și 700 de agenți de securitate privați. De asemenea, în perimetrul festivalului vor fi amplasate 2 spitale mobile și 3 puncte de prim ajutor cu paramedici. Toate măsurile de siguranță au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat reprezentanții Neversea: Edy Chereji - Head of Communication & CSR, Bogdan Rădulescu - Head of Partnership & New Business, alături de reprezentanți ai autorităților locale: Vergil Chițac, primarul Municipiului Constanța, colonel Constantin Dima, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, comisar-șef Liviu Lazăr, șeful Poliției Municipiului Constanța, comisar-șef Cristian Oprișan, șeful Agenției Naționale Antidrog Constanța, colonel Cristian Amarandei, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea. În acest fel, perimetrul festivalului Neversea 2022 va deveni cel mai sigur loc public de la malul Mării Negre, în cele 4 zile și 4 nopți de desfășurare. UNIQA este asiguratorul oficial al festivalului și susține siguranța tuturor participanților la Neversea, astfel încât aceștia să se poată bucura din plin de experiențele de la mare, fără nicio grijă. THE ISLAND OF DREAMS ESTE APROAPE GATA PESTE 10.000 OAMENI DIN ROMÂNIA ȘI DIN STRĂINĂTATE CONSTRUIESC CEL MAI MARE FESTIVAL DE PE O PLAJĂ DIN EUROPA Producția festivalului Neversea este una impresionantă și în acest an, de la decoruri și arhitectură, la poveste, personaje maritime fantastice, animatori și dansatori, artiști și fani din întreaga lume. Vor fi 5 scene de muzică, mai multe music spots și diverse activități pe o suprafață întinsă de 100.000 de metri pătrați. Peste 10.000 oameni din 15 țări ale lumii construiesc de mai bine de două săptămâni oaza de libertate denumită și The Island of Dreams, pe plaja Neversea. Scena principală va avea peste 450 de metri pătrați de ecran LED, 23 de metri înălțime, 85 de metri lățime și 28 de metri adâncime. Greutatea scenei depășește 285 de tone, iar acoperișul acesteia are o deschidere de 24 de metri. În timpul show-urilor, peste 500 de lumini vor colora cerul peste Neversea. Toată energia utilizată la scena principală provine din surse regenerabile. Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Danny Avila, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, NERVO, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet și Tyga sunt câțiva dintre artiștii care vor face senzație pe mainstage. Producția este spectaculoasă și în cazul scenelor secundare. Scena The Ark, gazda artiștilor naționali și internaționali din lumea rap, trap, hip-hop, drum&bass, liquid și dubstep, are o deschidere de 42 de metri pătrați și o înălțime de 17 metri, în formă de arcă. Rapperul bbno$ va cânta pentru prima oară în România pe această scenă. Tot aici va fi prezent și fenomenul românesc de trap cu Ian, AlbertNbn, Arkanian x Arael x Zannidache, Yny Sebi, Oscar, Zo, Phunk B, Rava, Marko Glass ft. Bvcovia, Nane, Connect-R & Johny Romano. De nelipsit vor fi și DJ Shiver, Borgore, Dirtyphonics, DJ Wicked, Netsky și mulți alți artiști români. Scena Temple, cu forma ei spectaculoasă de piramidă, are o deschidere de 21 de metri și o înălțime de 12 metri. Proiecțiile și luminile care se joacă pe această scenă poartă fanii techno în călătorii muzicale unice alături de premierele festivalului Amelie Lens și Paul Kalkbrenner Live și artiști care se întorc pe The Island of Dreams, precum Jamie Jones, Priku, Raresh și nu numai. Colorata scenă Daydreaming, cu decoruri florale ce te îndeamnă la visare, are o deschidere de 38 de metri și o înălțime de 8 metri. Fanii prezenți aici vor admira marea și îi vor putea asculta pe Akos, Armen Miran, Audiofly, Christian Loffler, Day Dreamers (Marwan, Woodnote, Dub FX), HVOB Live (Clubset), Hernan Cattaneo, Kerala Dust, Lee Burridge, Oliver Koletzki, Sebastien Leger și mulți alți artiști din lumea house, deep house și Ambiental. Scena Oasis, așa cum îi spune numele, este o adevărată oază de relaxare și muzică bună de la artiști precum Anna Tur, Claptone, Kasia, Simina Grigoriu Moonsound, Pascal Junior și mulți alții. Scena Oasis este un dome geodezic și are un diametru de 14 metri și o înălțime de 5 metri. Toate echipamentele necesare pentru construcția festivalului au fost transportate cu peste 400 camioane de 40 de tone și aproximativ 200 de autovehicule de 7,5 tone. Rețeaua electrică a festivalului însumează 15 kilometri de cablu, iar pentru împrejmuirea zonei de eveniment, organizatorii au folosit 10,5 kilometri de garduri. CIRCULAȚIA ÎN CONSTANȚA ÎN PERIOADA FESTIVALULUI NEVERSEA Organizatorii și autoritățile locale anunță și programul pentru transportul publicul, precum și restricțiile de circulație în perioada festivalului Neversea. Liniile cuprinse în programul de transport vor circula după programul normal pe 7 și 8 iulie, în intervalul 05:15 - 23:00, iar pe 9 și 10 iulie acestea vor circula între orele 05:45 - 23:00. Excepție de la acest orar îl fac liniile 42, 48, 44, 51 și 101, care își vor prelungi traseul până în Portul Turistic Tomis, pe toată perioada festivalului, 7-10 iulie. Cu sprijinul Regiei Autonome de Transport în Comun din Constanţa s-a decis suplimentarea mijloacelor de transport cu cinci autobuze de linie, linia SHUTTLE Neversea, care vor circula toată noaptea pe următorul traseu: Stațiunea Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Regina Elisabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis (și retur), Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Regina Elisabeta, Str. Termele Romane, Str. Traian, Str. Negru Voda, Str Mircea cel Bătrân, B-dul Mamaia, Stațiunea Mamaia (Hotel Caraiman). Linia SHUTTLE Neversea, deviere a liniei CiTy TOUR, va avea prima plecare din CL Caraiman și Portul Tomis la ora 21:00 și ultima plecare din CL Caraiman și Portul Tomis la ora 06:00, la un interval de 16 minute. În Portul Tomis, în stația liniei CiTy TOUR, va fi amenajat un dispecerat care va comercializa bilete cu valabilitate de 24 de ore. Liniile de noapte N2-43, N5-40, N100M și N102 își vor incepe programul la ora 23:30 și vor circula la un interval de 30 de minute. Pentru a trece de filtrele instituite de autorități, riveranii trebuie să prezinte fie un act de identitate, un contract de comodat sau unul de închiriere care să ateste domiciliul în zona peninsulară. Cei care nu pot face dovada domiciliului în perimetrul închis de autorități sunt rugați să se prezinte la punctul de acreditări marcat pe plaja Neversea pentru a ridica permisul de acces. Programul pentru acreditări pe plaja Neversea este: Luni, 4 iulie:  8:00 - 22:00 Marți - sâmbătă (5-9 iulie): 8:00 - 03:00 Duminică (10 iulie): 8:00 - 22:00 Accesul taxi-urilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță este interzis, excepție fiind autobuzele CT Bus autorizate să efectueze cursele speciale.  

luni, 4 iulie 2022

Mai mult
Un tronson al străzii Farului va fi resistematizat pentru îmbunătățirea circulației rutiere

Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat în urma consultării repetate cu cetățenii rezidenți ai zonei și măsurării valorilor de trafic pe o perioadă relevantă. Primăria Municipiului Constanța împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Confort Urban au analizat și avizat modificarea sensului de circulație pe strada Farului, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Salcâmilor.   Astfel, începând cu data de 7 iulie, circulația rutieră va fi permisă dinspre strada Salcâmilor către bulevardul Tomis.   Prin implementarea acestei măsuri se va asigura fluidizarea traficului rutier din zona tranzitată de strada Farului. Totodată, se va permite accesul conducătorilor auto din bulevardul Alexandru Lăpușneanu către bulevardul Tomis.   În contextul noilor reglementări, facem apel către participanții la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

luni, 4 iulie 2022

Mai mult
Străzile Constanței, eliberate de mașinile fără stăpân sau abandonate

În perioada 27-29 iunie 2022, Direcția Generală Poliția Locală a desfășurat o nouă acțiune de eliberare a domeniului public de vehiculele abandonate și fără stăpân.    Astfel, din cele 26 de autovehicule pentru care primarul Vergil Chițac semnase dispoziție de ridicare de pe domeniul public, conform Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, 12 autovehicule au fost ridicate de proprietari, iar 14 au fost ridicate si depozitate intr-un spațiu special amenajat de reprezentantii municipalitatii.  Primăria Municipiului Constanța mulțumește cetățenilor care au dat dovadă de simț civic și responsabilitate și s-au conformat somațiilor primite.   Polițiștii locali acționează în permanență pentru eliberarea străzilor și trotuarelor de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție.   Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon 0241.484205 și 0341.922 sau pe email: politia.locala@primaria-constanta.ro. 

vineri, 1 iulie 2022

Mai mult
Se reabilitează parcarea din stațiunea Mamaia, zona Butoaie

Spațiile destinate parcării autovehiculelor sunt reamenajate. Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje pentru asfaltare. Se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură, după ce ieri suprafața carosabilă a fost îmbrăcată în binder. După finalizarea lucrărilor de asfaltare, se vor aplica marcajele rutiere. În paralel cu recondiționarea suprafeței carosabile din parcările existente, se lucrează la amenajarea de noi locuri de parcare. Pe strada Unirii, în zona blocului U1, continuă procesul de reconfigurare a amplasamentului eliberat de garaje. Recomandăm participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.

vineri, 1 iulie 2022

Mai mult
Atracție inedită pentru turiști și constănțeni: De Historia Urbis - Gardă de onoare la statuia Lupa Capitolina

Constanța va intra, în vara aceasta, pe lista selectă a orașelor turistice în care vizitatorii pot asista la un ceremonial de schimbare a gărzii de onoare. Primăria Constanța organizează, în perioada estivală, un demers artistic - performativ de tip „living history” intitulat „De Historia Urbis”.  Zilnic, în perioada 1 iulie – 28 august 2022 (59 de zile) între orele 10:00 – 22:00, la statuia Lupa Capitolina din Constanța va fi organizată o gardă de onoare formată din câte 2 legionari romani, sub comanda câte unui centurion. Ceremonialul schimbului de gardă va fi organizat din 2 în 2 ore, sub forma unui eveniment solemn artistic de inspirație romană. Tot personalul arondat evenimentului (legionari, centurioni, trupe auxiliare, poeți - orator) va purta echipament de tip roman. Schimbul de gardă se va desfășura sub forma unui ritual de sorginte militară romană, sub comanda câte unui centurion, toate comenzile fiind rostite în limba latină. Personajele care vor efectua serviciul de gardă vor face parte din două legiuni (I – Italica și V - Macedonica), deci vor exista două drapele și două acvile diferite, fiecare cu însemnele specifice fiecărei legiuni. În vecinătatea statuii Lupa Capitolina va fi amplasat un cort militar roman, de unde se va porni cu schimbul de gardă și în care se vor afla centurionul, legionarii, și militarii din trupele auxiliare aflați în schimburile „de veghe” și „de somn”. Pentru fiecare schimb vor fi asigurate serviciile câte unui poet - orator, echipat în ținută civilă de inspirație romană, care va oferi celor interesați informații cu privire la natura evenimentului, date generale despre istoria centrului vechi al orașului precum și indicii și îndrumări spre obiective turistice din zonă. „Evenimentul va contribui la punerea în valoare a patrimoniului cultural al municipiului Constanța într-un mod solemn și artistic, la valorificarea moștenirii latine, la crearea unui important centru de interes pentru constănțeni și turiști, la generarea eveniment zilnic cu mare impact la public.”, a anunțat Georgiana Rusu, coordonatoarea proiectului. Proiectul se încadrează în criteriile de dezvoltare a turismului cultural – istoric prevăzute în Strategia culturală a municipiului Constanța 2021 – 2031.

joi, 30 iunie 2022

Mai mult
Condiții de acces rutier îmbunătățite în cartierul Faleză Nord

Lucrările edilitare desfășurate de Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL,  au schimbat aspectul suprafeței carosabile pe străzile Războieni, Dorobanților, Ciprian Porumbescu și Grozești, tronsoanele delimitate de străzile Unirii și Pescarilor. Arterele de circulație beneficiază de o infrastructură rutieră modernă. Într-o primă etapă, s-a decopertat stratul de asfalt deteriorat. Ulterior, s-a intervenit cu utilaje pentru turnarea covorului asfaltic. Lucrările continuă în această perioadă pe strada Făgetului, tronsonul delimitat de strada Chiliei și bulevardul Mamaia. Intervențiile sunt incluse în programul de reabilitare a tramei stradale pe care municipalitatea îl implementează în zonele rezidențiale.

joi, 30 iunie 2022

Mai mult
Locuri de parcare pe terenurile eliberate de garaje

66 de noi spații destinate parcării autovehiculelor, dintre care 3 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, au fost construite pe strada Matei Millo, lângă Detașamentul de Pompieri Palas.  Spațiul urban a fost reconfigurat în 4 zone distincte. Porțiunea carosabilă eliberată de garaje a fost reamenajată prin lucrări de pregătire a suprafețelor și asfaltare. Pentru a crește rezistența căii de rulare, s-au turnat două straturi de asfalt, binder și uzură. Ulterior, au fost aplicate marcajele rutiere.   În paralel, au fost create zone destinate circulației pietonilor și au fost montate bordurile care delimitează locurile de parcare.   Lucrări similare se vor desfășura în toate cartierele orașului pentru ca spațiul urban să fie utilizat cât mai eficient.

miercuri, 29 iunie 2022

Mai mult
Acțiuni intensificate de dezinsecție în municipiul Constanța

Vara este anotimpul preferat al multor români, dar tot vara se trezesc la viaţă şi insectele, care ne pot face viaţa un adevărat calvar. Pe lângă faptul că sunt deranjante, acestea pot transmite multe boli. De aceea, Primăria Constanța desfășoară constant acțiuni de dezinsecție. Tratamentele împotriva țânțarilor, căpușelor, gândacilor sau păienjenilor au loc în tot orașul. Aceste tratamente se fac în fiecare seară, atunci când condițiile meteorologie permit. Substanţa utilizată este Solfac Trio, o substanţă avizată de Ministerul Sănătăţii. Produsul are o acțiune insecticidă rapidă și poate persista până la câteva săptămâni, în funcție de suprafața tratată. Substanța oferă, de asemenea, un efect puternic de „flush-out”, de „extragere” a dăunătorilor din ascunzișuri, este recomandat atât pentru controlul insectelor zburatoare, cât și târâtoare. Datorită compoziției speciale, are și un efect repelent, îndepărtând și ținând departe insectele de zonele tratate. Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a insectelor dăunătoare, acţiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi pe cel privat. Pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța, să efectueze tratamente de dezinsecţie în curți, terenuri, subsoluri, blocuri etc în paralel cu acțiunile municipalității.

miercuri, 29 iunie 2022

Mai mult
Municipiul Constanța, sub caniculă!

Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., miercuri, joi și vineri, în municipiul Constanța, vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 unități. Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța va asigura: funcționarea permanentă a cișmelelor publice cu apă potabilă, funcționarea fântânilor arteziene existente, în special în timpul zilei, pentru menținerea umidității aerului, stropirea cu apă a bulevardelor și străzilor principale, în special în locurile aglomerate pentru menținerea umidității aerului, stropirea spațiilor verzi din parcuri pentru menținerea umidității aerului, precum și asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și posturi de prim ajutor. În sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și beneficiază gratuit de măsurarea tensiunii arteriale. De asemenea, pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență vă recomandă : 1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00; 2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; 3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius; 4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; 5. Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; 6. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. 7. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; 8. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice; 9. Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; 10. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă; 11. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc). 12. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită; 13. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate. 14. Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe: -închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile; -țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință; -deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință; -stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale; -închideți orice aparat electro-casnic de care nu aveți nevoie.                

marți, 28 iunie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină