Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Continuă acțiunile de curățenie a orașului

Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul de Igienă Publică și societatea de salubrizare a orașului, continuă acțiunile de curățenie a orașului. Persoanele asistate social de pe raza municipiului nostru, dar și persoanele care prestează muncă în folosul comunității au igienizat taluzul din zona Porții 6 de acces în Portul Constanța și au reluat de astăzi salubrizarea în zona Porții 5. Asta după ce în urmă cu doar 2 săptămâni a fost derulată o acțiune similară. Încurajăm constănțenii să depună deșeurile în locurile special amenajate, iar cei care observă persoane ce aruncă gunoaiele pe domeniul public să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp. Pe de altă parte, echipele societății de salubrizare au igienizat, deratizat și dezinfectat platformele de deșeuri și au măturat străzile din cartierele Tomis I și Tomis II. Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!

joi, 13 februarie 2020

Mai mult
În luna iubirii șoferii vor fi întâmpinați cu inimioare la semafor

A devenit deja o tradiție ca în luna februarie, în care îndrăgostiții sărbătoresc atât Valentine’s Day cât și Dragobetele, semafoarele din Constanța să fie în ton cu această perioadă. Astfel, de astăzi Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a montat în locul luminii de culoare roșie o inimioară, care va fi păstrată până la sfârșitul lunii. Acest semn va fi văzut de conducătorii auto la semafoarele de pe întreg bulevardul Tomis, de la intrarea în oraș, până la intersecția cu bulevardul Ferdinand. Chiar dacă șoferii vor fi întâmpinați cu inimioare la semafor, îi sfătuim să țină cont de faptul că aceasta înseamnă că trebuie să oprească și să nu se aventureze să treacă pe culoarea roșie a semaforului.

joi, 13 februarie 2020

Mai mult
Bulevardul Tomis se transformă într-o arteră modernă

Mii de pavele vor schimba aspectul bulevardului Tomis, tronsonul cuprins între strada Poporului și strada Nicolae Iorga. Pentru a semnala intervențiile din zonă SC Confort Urban SRL a amplasat materiale informative. Echipele administratorului tramei stradale lucrează de zor la montarea elementelor de pavaj în zona destinată circulației pietonilor. Este vorba despre un program de reabilitare care vizează modernizarea trotuarelor prin fixarea de borduri noi și reconstrucția suprafeței degradate. Pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime, conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze autoturismele în zonele în care se desfășoară lucrări.

joi, 13 februarie 2020

Mai mult
Educație și prevenție în Henri Coandă

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța în colaborare cu Minifarm a venit în sprijinul a 30 de familii defavorizate din campusul social „Henri Coandă” prin desfășurarea unei acțivități de informare și prevenție în cadrul căreia au fost prezentate măsuri igienico-sanitare care trebuie adoptate pentru o viață sănătoasă. Părinții și copiii au fost informați cu privire la respectarea recomandărilor făcute de personalul medical avizat. Normele de igienă vizează un set de reguli simple și ușor de aplicat de la spălarea corectă a mâinilor până la menținerea curățeniei în spațiul locativ. La finalul acțiunii au fost distribuite pachete cu suplimente nutritive pentru răceală și gripă, produse de igienă personală și recipiente de băut pentru copii.

joi, 13 februarie 2020

Mai mult
Soluții de monitorizare inteligentă a traficului la intrările în oraș

Trafic fluidizat, creșterea siguranței în trafic și reducerea numărului de accidente reprezintă beneficiile de care se vor bucura locuitorii și turiștii orașului nostru prin implementarea de către Primăria Muncipiului Constanța a unui sistem de management al traficului, ca parte integrantă a strategiei Smart City. Toate intrările în municipiu vor fi monitorizate prin montarea unui sistem de numărare a autovehiculelor. Senzorii sunt amplasați la nivelul solului si au rolul de a detecta un vehicul care trece pe deasupra lui. Sistemul, compus din câte 2 bucle inductive care vor fi montate în asfalt pe fiecare bandă, detectoare și dispozitive care trimit informații către serverul principal, va furniza date despre gradul de încărcare auto în orice interval orar. În funcție de valorile colectate din teren pot fi stabilite măsuri pentru îmbunătățirea traficului și resistematizarea rutieră. Lucrările au fost demarate astăzi de SC Confort Urban SRL la intrarea în stațiunea Mamaia iar proiectul va cuprinde toate cele 5 zone de acces din municipiu.

miercuri, 12 februarie 2020

Mai mult
Abateri de la normele legale depistate de polițiștii locali

În timpul activității specifice de patrulare efectuate ieri, 11.02.2020, în zona centrală a orașului, respectiv pe strada Ștefan cel Mare, polițiștii locali cu atribuții în domeniul liniștii și ordinii publice în cadrul Direcției Generale Poliția Locală au depistat 2 persoane care dețineau fără documente de proveniență cantitatea de 190 pachete țigarete netimbrate (respectiv 3.800 țigarete) în vederea comercializării nelegale. Cele 2 persoane, împreună cu țigaretele au fost predate organelor de poliție competente în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul infracțiunii de contrabandă. Astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

miercuri, 12 februarie 2020

Mai mult
Mai puțin timp, bani și acte pentru racordarea/branșarea la rețelele de utilitate publică

Reducerea numărului de acte care trebuie prezentate de constănțeni pentru autorizarea diferitelor tipuri de lucrări este unul dintre obiectivele prioritare ale Primăriei Municipiului Constanța. În acest sens, municipalitatea, prin SC Confort Urban SRL, a inițiat o nouă procedură de autorizare pentru lucrările de racord/branșament executate pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă pe raza municipiului Constanța. Începând de luna aceasta toate lucrările de racord/branșament care se desfășoară pe domeniul public vor fi autorizate doar de către administratorul drumului public – SC Confort Urban SRL – în baza unei cereri și a câtorva documente: • Aviz tehnic de racordare, plan de amplasare în zonă și plan de situație vizat de către furnizorul de utilități la care se dorește realizarea branșamentului/racordului; • Dovada deținerii imobilului unde se va executa branșamentul/racordul (extras de carte funciară/act de proprietate etc. - copie simpla semnată conform cu originalul de către beneficiar/investitor); • Aviz administrator/ deținător rețea: - Gaze naturale (Distrigaz-Sud Retele ); - Electricitate (E-Dobrogea Distribuție SA); - Apă/Canal (RAJA SA). Notă: În cazul în care branșamentul/racordul se face la una din rețelele mai sus menționate, nu mai este necesară emiterea unui nou aviz. • Formular „Aviz tehnic de spargere” - completat cu datele beneficiarului, tipul lucrării tehnico-edilitare și societății ce execută lucrarea de bază (conform anexei nr. 3 din HCL 189/2017), însușit de către executantul lucrării de bază - 2 exemplare; • Formular „Convenție de calitate și garanție” - completată cu datele societății ce execută lucrarea de bază (conform anexei nr. 4 conform HCL 189/2017), însușit de către executantul lucrării de bază - 2 exemplare; • Memoriu tehnic justificativ avizat de un verificator autorizat; • Plan de încadrare în zonă (scara 1/2000) avizat de un verificator autorizat; • Plan de situație (scara 1/200, 1/500) avizat de un verificator autorizat; • Detaliu de refacere (conform HCL 189/2017); • Angajamentul refacerii domeniului public (contract de refacere cu o societate specializată conform HCL 189/2017 etc.); • Dovada achitării taxei de autorizare. Odată redus numărul de acte, au fost reduse și costurile obținerii avizelor sau altor documente care acum nu mai sunt necesare, dar mai ales timpul necesar pentru emiterea autorizației. Cererile, însoțite de documentele specificate vor fi depuse la sediul SC Confort Urban SRL, strada Vârful cu Dor nr. 10.

miercuri, 12 februarie 2020

Mai mult
Borduri moderne și trotuare recondiționate în cartierul Palazu Mare

Angajații SC Confort Urban SRL continuă lucrările de consolidare a infrastructurii trotuarelor în cartierul Palazu Mare. Pe strada Santinelei, porțiunea cuprinsă între strada Alexandru Sahia și strada Dumbrăveni, bordurile vechi sunt înlocuite cu unele moderne iar pe strada Dumbrăveni muncitorii continuă decopertarea zonei pietonale. Programul de modernizare a tramei stradale va include și recondiționarea carosabilului. După finalizarea reabilitării trotuarelor, carosabilul va fi decopertat pentru a fi asfaltat. Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, locuitorii orașului sunt rugați să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.

miercuri, 12 februarie 2020

Mai mult
Ultimele pregătiri pentru traseele pilot pentru elevi

Primarul Municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău și directorul general al CT BUS, domnul Bogdan Niță, s-au întâlnit ieri cu directorii unităților de învățământ care sunt cuprinse în programul pilot de transport a elevilor pentru a pune la punct detaliile referitoare la preluarea copiilor și transportul lor la școli și grădinițe. Decebal Făgădău- primarul municipiului Constanța: „Noi în dispecerat avem acces la toate camerele din toate autobuzele. Deci, copiii sunt în siguranță. Nu se poate întâmpla absolut nimic. Autobuzul nu are opriri intermediare. Trebuie să vedem cum facem să asigurăm o însoțire de la punctul de debarcare până în intrarea în școală. Noi transportăm valori: copiii noștri! Am atât de multă încredere în programul acesta încât sunt convins că vom ajunge ca cel puțin 60% din rețeaua școlară să își dorească să fie acoperită de transport școlar“. Amintim că în programul pilot au fost incluse școlile și grădinițele în apropierea cărora se află stațiile traseelor pentru elevi. Cele trei trasee sunt: Traseul E1, adică elevi 1 - Gară, bd. Lăpușneanu, Tomis Nord. Acesta acoperă Școala Gimnazială nr. 24 “Ion Jalea”, Școala Gimnazială nr.7 “Remus Opreanu”, Școala Gimnazială nr.29 “Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială nr.38 “Dimitrie Cantemir”și Grădinița „Amicii”; Traseul E2 - KM5 –str. Cumpenei – str. Soveja –Tomis Nord. Acesta acoperă Școala Gimnazială nr. 40 “Aurel Vlaicu”, Școala Gimnazială nr.23 “Constantin Brancoveanu”, Școala Gimnazială nr.29 “Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială nr.38 “Dimitrie Cantemir”, Grădinița „Amicii”, Grădinița „Delfinii Jucăuşi”; Traseul E3 pleacă din Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord. Traseul deservește Școala Gimnazială nr. 14- Palazu Mare, Școala Gimnazială nr.29 “Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială nr.38 “Dimitrie Cantemir”, Grădinița nr. 39 - Palazu Mare.

marți, 11 februarie 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor din oraș

Astăzi, 2 echipe ale Serviciului Gestionare Spații Verzi acționează în zona Abator, pe aleea Romaniței și pe șoseaua Mangaliei și alte 2 extrag cioatele arborilor rupți în urma furtunii puternice de săptămâna trecută. În același timp, sunt strânse resturile de crengi din mai multe zone ale orașului. Lucrările de toaletare/corecție a arborilor se realizează conform Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi în intravilanul localităților în perioada de repaus vegetativ al speciilor pentru a nu produce uscarea arborilor. Perioada de repaus vegetativ începe cu luna octombrie sau noiembrie până în martie sau aprilie în funcție de momentul intrării în vegetație pentru fiecare specie în parte. Tăierile de toaletare constau în eliminarea ramurilor bătrâne, uscate, semiuscate, rupte accidental sau atacate de carii (scorburoase) cu păstrarea echilibrului coroanei arborelui pentru a evita prăbușirea și eliminarea ramurilor cu creștere pe direcție nedorită sau care îndesesc coroana, în scopul aerisirii coroanei și pentru păstrarea unui echilibru între rădăcină și coroană. Tăierile de corecție se fac pentru ridicarea și regenerarea coroanei, limitarea creșterii acesteia în înălțime, dar și pentru eliminarea riscului de accidente.

marți, 11 februarie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină