Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Peste 960 de copii au folosit transportul școlar CT BUS

Peste 960 de copii au circulat cu autobuzele școlare CT Bus în prima săptămână de funcționare a acestui proiect implementat de Primăria Municipiului Constanța. Toate cele 3 trasee au fost extrem de solicitate atât dimineața cât și la prânz. Numărul copiilor transportați a crescut de la o zi la alta, de la 144 de școlari în prima zi, până la 245 astăzi. De când sunt urcați în autobuz și până în momentul în care ajung la unitatea de învățământ, cei mici circulă în siguranță, supravegheați de personalul CT Bus, de agenți de la poliția locală, dar și de cadre didactice care urcă pe traseu. Decebal Făgădău – Primarul Municipiului Constanța: “Mă bucur să văd câtă grijă au conducătorul auto, polițistul local, însoțitorii și cei care îi aduc pe copii. Îi rog pe părinți, pe bunici să aibă încredere în noi”. Toate autobuzele CT BUS sunt dotate cu câte 8 camere de supraveghere așa că toți copiii care circulă cu traseele școlare sunt monitorizați permanent. Atât copiii cât și părinții se declară foarte încântați de traseele școlare. Ieri, o fetiță a cărei mamă a întârziat și nu a mai reușit să o urce în autobuz, aproape că a refuzat să meargă cu mașina personală la școală pentru că voia să meargă alături de colegi, cu autobuzul. Pentru curajul și determinarea ei de a circula cu traseele școlare, fetița a primit astăzi, din partea conducerii companiei de transport în comun,  o diplomă de “Ambasador CT BUS” și alte premii. Proiectul traseelor școlare se bucură deja de un mare succes iar Primăria Municipiului Constanța  mulțumește  tuturor părinților care au încredere în CT BUS, dar și directorilor unităților de învățământ care au găsit soluții pentru preluarea  micuților din autobuz către școala.  În prima săptămână de funcționare, pe toate cele 3 trasee au circulat 967 de copii. Îi așteptăm în continuare pe copii să meargă către școală și înapoi acasă cu traseele școlare CT BUS. traseul E1: Gară – bd.Lăpușneanu – Tomis Nord traseu E2: KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord traseu E3: Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord Pentru o mai bună informare, vă invităm să utilizați aplicația gratuită CT BUS, disponibilă pentru Android și IOS. De asemenea, Primăria Municipiului Constanța împreună cu CT BUS realizează un studiu cu privire la optimizarea traseelor pentru elevi, cât și pentru implementarea unora noi. În vederea dezvoltării proiectului-pilot ,,Transport de valori’’, solicităm părinților / tutorilor legali ai elevilor să completeze un chestionar ce va conduce la centralizarea propunerilor pentru noi trasee școlare. Documentul poate fi: completat on-line la adresa https://forms.gle/9MUcMRzjaCjWYR6R9 descărcat de pe site-ul CT BUS: www.ctbus.ro sau de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanta: www.primaria-constanta.ro. Acesta poate fi solicitat și depus la toate chioșcurile de bilete și abonamente CT BUS sau online, la adresa de e-mail reclamații@ctbus.ro

vineri, 21 februarie 2020

Mai mult
Sancțiuni aplicate de polițiștii locali

În cursul zilei de 19 februarie 2019, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune tematică pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică Centru. Echipele de control au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat următoarele zone de interes public: piețele Tomis II, Chiliei, Filipescu, Unirii, Griviței, Balada și Obor, zona stadionului Farul, zona Capitol, Parc Tăbăcărie, Parc Dragoslavele, zona Delfinariu, bulevardul Mamaia, strada Soveja, strada Unirii, strada Mircea cel Bătrân, zona Tomis II, strada Termele Romane, Gara CFR, Autogara Sud, zona Icil, zona Casa de Cultură, zona Trocadero, Sala Sporturilor, zona peninsulară. Au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 8 în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, 9 în conformitate cu prevederile Legii nr. 349/2002, 8 în conformitate cu prevederile HCL 184/2013 modificată, 2 în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 și 4 în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002. Cele mai multe abateri au vizat fumatul în spații publice închise, săvârșirea de fapte, acte sau gesturi obscene în public și aruncatul de ambalaje sau coji de semințe pe domeniul public, urmate de consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau oprirea autovehiculelor în loc nepermis. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 7.300 lei. Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

joi, 20 februarie 2020

Mai mult
Avarie ENEL

Pentru remedierea unei avarii ENEL în zona peninsulară, iluminatul public și casnic din Piața Ovidiu, strada Sulmona și strada Revoluției din 22 decembrie 1989 sunt întrerupte momentan. În aceste momente se acționează, iar ora estimată pentru finalizarea intervenției este 18:00.

joi, 20 februarie 2020

Mai mult
Toaletările arborilor din Constanța, în ritm accelerat

Având în vedere temperaturile destul de ridicate înregistrate în această perioadă a anului, Primăria Municipiului Constanța continuă în ritm accelerat lucrările de toaletare a arborilor de pe străzile din oraș. Ținând cont de solicitările multiple depuse de locuitorii din această zonă, echipele Serviciului Gestionare Spații Verzi au continuat săptămâna aceasta toaletările și dirijarea coroanelor copacilor din cartierele Inel I și Inel II, pe străzile Dezrobirii și Eliberării, urmând ca mâine să înceapă intervențiile pe strada I.L. Caragiale. Facem apel la constănțeni să nu lase mașinile în zonele în care se lucrează pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor și pentru a evita riscul ca unele dintre crengile tăiate să cadă pe autoturisme. De asemenea, rugăm locuitorii muncipiului să înțeleagă că grămezile cu material lemnos depozitat în urma intervențiilor sunt ridicate de lucrători în cel mai scurt timp posibil.

joi, 20 februarie 2020

Mai mult
Continuă amenajarea de alei pietonale la locurile de joacă din oraș

După finalizarea lucrărilor edilitare la locurile de joacă de pe strada Dispensarului și strada Adamclisi, angajații SC Confort Urban SRL intervin în aceste zile la spațiul care împrejmuiește spațiul destinat celor mici de pe aleea Dealului, din cartierul Tomis Nord. Se construiesc alei pietonale pentru a facilita accesul în spațiul recreativ prin amplasarea de borduri care vor delimita zona destinată circulației pietonilor. De asemenea, vor fi montate pavele care vor îmbunătăți aspectul spațiului public urban aferent locurilor de joacă. 18 locuri de joacă vor fi reabilitate și modernizate de Primăria Municipiului Constanța în lunile următoare. Lucrările vor include înlocuirea echipamentelor, consolidarea infrastructurii și turnarea covorului antitraumă pentru a nu exista riscul accidentării copiilor.

joi, 20 februarie 2020

Mai mult
În municipiul Constanța NU există suspiciuni de infecție cu noul de tip de coronavirus

Directorul general al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Stela Halichidis, a declarat că în unitatea medicală sunt internate multe persoane bolnave de gripă, dar niciuna care să prezinte suspiciuni de infectare cu noul tip de coronavirus. „Avem în Constanța 4 persoane din Sri Lanka ce lucrează aici de 4 luni, care de atunci nu au mai părăsit orașul și care acum prezintă simptomatologie de gripă. Acestea nu sunt internate în spital. În schimb, avem internată o persoană din județ care a venit din concediu din Singapore și care e bolnavă de gripă. Nimic mai mult“, a mai spus Stela Halichidis.

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
Atenție, șoferi! Zonele unde se desfășoară lucrări edilitare în această săptămână

Angajații SC Confort Urban SRL continuă intervențiile asupra trotuarelor pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul și pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Poporului și bulevardul Mamaia. Paralel, se acționează în cartierul Palazu Mare, pe strada Dumbrăveni iar în zona pieței agro-alimentare CET se reabilitează aleile pietonale și se frezează zona carosabilă. Conform graficului de lucru, noi locuri de parcare vor fi amenajate în cartierul Faleză Sud, pe strada Lirei, în dreptul blocului FC 11. Echipele municipalității continuă să monteze indicatoare rutiere în diferite locații și să recondiționeze echipamentele de semaforizare.

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
Am pornit la drum spre Târgul de Turism al României!

Începând de mâine și până pe 23 februarie, vă așteptăm să vizitați standul Primăriei Municipiului Constanța de la Romexpo, Pavilion B2, nr. 334-340. Veți afla mai multe despre destinația Constanța Mamaia, o strategie turistică integrată în care istoria, cultura, diversitatea gastronomică și savoarea locală completează viziunea provocatoare a generației Z. Constanța, Capitala Tineretului din România a pregătit evenimente cu tradiție, deja cunoscute pe plan național și internațional, dar și atracții pregătite pentru sezonul estival 2020, aplicații SMART care îi vor încuraja pe turiști să exploreze obiectivele destinației sau invitația de a practica sporturi acvatice (kite, kaiac, snorkeling, parasailing sau windsurf). Vă vom întâmpina cu multe concursuri ce vor avea ca premii bilete de avion, acces gratuit în cel mai nou parc acvatic din stațiune, sejururi, abonamente la cel mai mare festival de la Marea Neagră sau genți de voiaj. Deschiderea are loc mâine, la ora 11:00, în prezența Fanfarei Militare a Forțelor Navale Române. Vă așteptăm cu drag!

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
Persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase

Cu toate că pot solicita oricând ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul S.C. Polaris M Holding S.R.L., constănțenii aleg în continuare să arunce saltele, dulapuri, uși sau alte gunoaie foarte mari la ori lângă platformele de deșeuri. Amintim că depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor voluminoase constituie contravenție și se sancționează de către reprezentații Direcției Generale Poliția Locală conform prevederilor H.C.L. nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța cu amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei pentru persoanele fizice. Constănțenii, persoane fizice, trebuie doar să sune la numărul de telefon 0241.548600 și o mașină a societății de salubrizare va veni să ridice deșeurile voluminoase de la adresa specificată. Doar împreună putem avea un oraș curat, iar dacă vom continua să aruncăm deșeurile la întâmplare vom tânji inutil la curățenia din alte orașe! Dacă vedeți alte persoane aruncând gunoaiele în locuri nepermise sesizați Poliția Locală la nr de WhatsApp – 0799.606142.

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
Farul Genovez luminează din nou. După 107 ani

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, împreună cu președintele Uniunii Armenilor din România, filiala Constanța, Liviu Merdinian, au readus la viață Farul Genovez după 107 ani în care acesta a fost martor mut al istoriei Constanței. “Povestea începe încă din octombrie 2015, atunci când împreună cu domnul primar Făgădău am inaugurat placheta de patrimoniu pentru Farul Genovez. A durat mult pentru ca nu mai avea mecanism, nu mai avea lupă, nu mai avea suport. Suntem foarte mândri să vedem Farul astăzi, reaprins. Lupa este extrem de greu de găsit și aducem calde mulțumiri domnului comandor Rohart și Muzeului de Marină pentru tot sprijinul oferit. A trebuit să reconstruim parțial miezul de sticlă, suportul pe care este amplasat a fost refăcut iar sursa de lumină a fost așezată conform specificațiilor actuale, astfel încât să nu deranjeze navigația maritimă din Port. Comunitatea Armeană este foarte mândră să participe la orice proiect care va redescoperi frumoasa istorie a Constanței. Toate comunitățile de aici acționează pentru păstrarea patrimoniului, al acestui mozaic multietnic”, spune dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România, filiala Constanța. Istoria numelui Farului Genovez este încă un mister, în sensul că nu se știe exact dacă a fost ridicat pe la 1300 de genovezi sau dacă numele vine de la un calificativ acordat de turci, impresionați de construcțiile înalte cu ziduri groase pe care le-au întâlnit la Constanța și cărora le-au atribuit denumirea de Genevis Calèe (cetate genoveză). Cert este că Farul Genovez așa cum îl vedem și acum a fost  ridicat între 1858 – 1860 de către inginerul francez de orgine armeană, Artin Aslan, care s-a îndrăgostit de Miriam, una dintre nepoatele hangiței Radicevici și nu a mai plecat din Constanța. Farul are o înălțime de 12 metri de la sol, însă pentru că este așezat pe un punct mai înalt decât nivelul mării pare mult mai mare. Clădire emblematică a Constanței, farul a funcționat timp 53 de ani (1860-1913), când rolul de ghidare a navelor spre portul Constanța i-a revenit mult mai modernului far Carol I, amplasat în capătul digului din port.

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină