Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Primăria Municipiului Constanța a reluat astăzi acțiunile de deratizare în municipiul Constanța

În cursul acestei săptămâni vor fi amplasate momeli toxice în locuri inaccesibile populației pentru protejarea sănătății locuitorilor, conservării şi protecţiei mediului înconjurător. Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, vor fi protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător. Acestea vor fi amplasate în toate zonele orașului, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri. Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! Totodată, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.

marți, 3 martie 2020

Mai mult
Sens giratoriu pentru fluidizarea circulației la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Renașterii

Fluidizarea circulației din municipiul Constanța este unul dintre subiectele cele mai dezbătute în cadrul Comisiei de circulație care se întrunește periodic la nivelul Primăriei și din care fac parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu putere de decizie în privința organizării traficului rutier. Pentru a preveni blocajele rutiere formate pe bulevardul Mamaia a fost luată decizia amenajării unor sensuri giratorii. Unul dintre acestea va fi realizat la intersecția cu strada Renașterii. Lucrările vor începe miercuri noaptea și vor consta în amplasarea unor balize din plastic, iar dacă această soluție își va dovedi eficiența sensul giratoriu va deveni permanent. Decizia a fost luată la solicitarea expresă a Poliției Rutiere și în baza unui studiu de trafic realizat în zonă.

marți, 3 martie 2020

Mai mult
Continuă lucrările de modernizare a carosabilului în cartierul Faleză Nord

4 străzi din cartierul Faleză Nord vor fi reabilitate în perioada următoare de Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL. Este vorba despre strada Petru Vulcan, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Unirii, strada Ion Vodă, strada Timișanei și strada Dobrogei. Pentru a îmbunătăți condițiile de circulație din cartier, carosabilul este decopertat în vederea turnării covorului asfaltic. Facem apel către conducătorii auto să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zona în care se execută lucrări.

marți, 3 martie 2020

Mai mult
Surprize de Mărțișor

După ce pe 1 martie constănțencele care au ales să călătorească cu autobuzele CT BUS au fost plăcut surprinse de controlorii care le-au oferit mărțișoare, ieri doamnele și domnișoarele au fost „amendate“ cu flori. Toate locuitoarele Constanței întâlnite în mijloacele de transport în comun au primit zambile ca simbol al primăverii, al renașterii și al bucuriei. Nici cele mai mici călătoare nu au fost uitat. Astfel, elevele care folosesc transportul școlar au fost întâmpinate cu mărțișoare și urări de La mulți ani!

marți, 3 martie 2020

Mai mult
Reabilitarea tramei stradale, prioritară pentru Primăria Municipiului Constanța

Angajații SC Confort Urban SRL continuă să schimbe înfățișarea zonei pietonale pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul și pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Poporului și bulevardul Mamaia. În cartierul Palazu Mare, se reabilitează trotuarele pe strada Dumbrăveni iar în zona CET se asfaltează căile de acces și traseele pietonale. În cartierul Faleză Nord, au loc lucrări de turnare a covorului asfaltic pe strada Ion Vodă și Petru Vulcan, între bulevardul Mamaia și strada Unirii. Paralel, se frezează străzile Timișanei și Dragoslavele. Conform graficului de lucru, în această săptămână, continuă amenajarea de noi locuri de parcare în zona CET.  Pe strada Duiliu Zamfirescu din cartierul Anadalchioi și pe strada Prelungirea Ion Rațiu din cartierul Faleză Nord vor fi demarate lucrările de pregătire a terenului în vederea realizării de spații destinate parcării autovehiculelor. Echipele municipalității continuă să monteze indicatoare rutiere în mai multe locații din oraș și să recondiționeze echipamentele de semaforizare.

marți, 3 martie 2020

Mai mult
Regulamentul programului INFANT - Ajutor financiar de 1 milion de lei pentru cuplurile care nu pot avea copii – a fost publicat

Acesta poate fi consultat de toate persoanele interesate pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța: http://www.primaria-constanta.ro/arhiva/detalii-stire?nws=fa0a9171-8a60-65e9-84cc-ff0000670d49 Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța: “INFANT este un proiect de suflet. Anul acesta am inclus în buget bani pentru 100 de vouchere ce vor ajuta 100 de cupluri sau doamne singure care suferă de infertilitate. Am luat programul de la București, l-am analizat și l-am adaptat la datele statistice din Constanța, tocmai de aceea veți vedea că vârsta maximă în Constanța nu este 40, ci 45 de ani. Colegii mei de la Direcția Generală de Asistență Socială vor face toate procedurile cât mai repede. Acest program va continua și, dacă sunt mai mult de 100 de cereri, vom suplimenta bugetul”. Prin programul INFANT se acordă anual, ajutoare financiare ce constau în vouchere de 10 mii de lei fiecare, pentru 100 de cupluri sau doamne singure ce nu pot avea copii. “Acest proiect este marea șansă la care unii pot doar să viseze. Infertilitatea nu este un moft, este o condiție medicală. Să faci fertilizări in vitro nu este o alegere, este soluția salvatoare”, a declarat Laura Ioana Dura, mama a doi copii născuți cu ajutorul procedurii de fertilizare in vitro. Pot beneficia de aceste vouchere femeile singure și cuplurile care au diagnostic de infertilitate stabilit de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie ce are competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical. Vor fi propuse spre aprobare dosarele care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate și legalitate prevăzute pentru includerea în proiect, în limita fondurilor disponibile pentru această destinație. Dosarul beneficiarilor se păstrează și se arhivează la DGAS. Orice întrebări legate de programul INFANT pot fi trimise la adresa de e-mail. infant@spas-ct.ro sau la numărul de telefon 0341.180.108. Obiectivul acestui proiect este creșterea natalității în rândul populației de pe raza municipiului Constanța, prin acordarea unui sprijin financiar pentru 100 de cupluri în cursul anului 2020 pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro. Organizația Mondială a Sănătății recunoaște infertilitatea ca fiind o boală de care suferă circa 34 de milioane de femei, cea mai mare parte a lor fiind în statele în curs de dezvoltare, cum este și România. Unul din 6 cupluri care încearcă să aibă un copil are dificultăți în a obține sarcina, întrucât fertilitatea scade simultan cu înaintarea în vârstă: 25% dintre femei au dificultăți în a obține o sarcină  între 35 și 39 ani iar 34% dintre femei au dificultăți în a obține o sarcina in jurul vârstei de 40 ani. Cauza infertilității este feminină în 40% din cazuri, masculină în 40%, iar în 20% din cazuri infertilitatea se datorează ambilor parteneri sau are o cauză necunoscută. Specialiștii în obstetrică-ginecologie au concluzionat că principala metodă de reproducere asistată este fertilizarea in vitro.  

luni, 2 martie 2020

Mai mult
Mărțișor muzical oferit de Ioana Popescu și Alexander Maria Wagner pentru doamnele și domnișoarele din învățământul constănțean

Publicul prezent aseară în sala Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” a aplaudat minute în șir prestația impecabilă a tinerilor Ioana Popescu și Alexander Maria Wagner. Cei doi muzicieni au fost invitați la Constanța de primarul Decebal Făgădău pentru a oferi, în prima zi de primăvară, un concert extraordinar pentru toate cadrele didactice care zi de zi, oră de oră, se îngrijesc de educația copiilor noștri. Lucrărilor semnate de compozitori ca Béla Bartók, Leoš Janáček, Jules Massenet, Lukas Metzenbauer sau George Enescu li s-au alăturat, într-un decor creat realizat exclusiv pentru acest eveniment,  imagini sugestive ale femeii în viziunea elevilor de la Colegiul Național de Arte “Regina Maria”. Violonista Ioana Popescu si pianistul Alexander Maria Wagner au debutat în vara anului 2019, în Degenberg, Germania, duo-ul format de cei doi având rolul de a promova muzica românească publicului larg european. Ioana Popescu a absolvit în 2015 Colegiul Național de Muzică „George Enescu’’ din București cu cea mai mare distincție, avându-i ca profesori îndrumători pe Valeriu Rogacev și Elena Baltaga iar în prezent, studiază la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria sub îndrumarea prof. Annelie Gahl. Activitatea ei solistică, orchestrală și camerală cuprinde recitaluri și concerte în România, Germania, Italia, Austria şi Elveția. La vârsta de 14 ani, Alexander Maria Wagner compunea prima sa simfonie, intitulată ”KRAFTWERK’’, care a fost înregistrată de Dirijorul Principal al Orchestrei Filarmonice din Sofia, Alexei Kornienko pentru renumita casă de discuri Oehms Classics. Actualmente încris în programul de masterat de compoziţie din cadrul prestigiosului Royal College of Music din Londra, Alexander a studiat pian și compoziție cu Franz Hummel și Theodor Breu, instruirea sa continuând, alături de pianistul Pavel Gililov, la binecunoscuta Universitate Mozarteum din Salzburg. Mulțumim Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” pentru excelenta colaborare la acest eveniment.

luni, 2 martie 2020

Mai mult
Primăvară cu parfum de zambile

Primăvară plină de surprize la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța! După ce vineri angajații le-au răsfațat pe toate doamnele cu mărțișoare și ciocolată, astăzi florile au constituit surpriza zilei. Dis de dimineață, parfumul delicatelor zambile a umplut holurile Căminului pentru Persoane Vârstnice. Bunicuțele au fost surprinse plăcut atât de flori cât și de îmbrățișările, urările și zâmbetele primite. „Prin astfel de gesturi ne mai înveselim puţin şi mai uităm de necazuri”, „O surpriză foarte plăcută!”, „Ne bucurăm foarte mult, aceste flori ne-au înseninat ziua” au declarat câteva dintre doamnele cazate la cămin. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială spun că surprizele nu se opresc aici și deja se pregătesc pentru ziua de 8 Martie.

luni, 2 martie 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă măsurile de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus COVID – 19

Pentru a evita răspândirea infecțiilor la nivelul populației, toate mijloacele de transport în comun din cadrul flotei CT BUS au fost dotate cu dispensere ce conțin substanțe dezinfectante. Substanța dezinfectantă folosită face parte din grupa TP 1. Produsele din această categorie sunt produse biocide utilizate pentru igiena umană, conforme cu standardul european EN 1500. De asemenea, în toate sediile Primăriei Municipiului Constanța, inclusiv la Centrul de Informare Cetățeni, Serviciul Evidență Persoane și Serviciul Stare Civilă sunt amplasate  dispensere ce conțin substanțe dezinfectante. Vă rugăm să le folosiți cu încredere! În continuare, echipe mixte de control formate din reprezentanți ai Primăriei Constanța și ai Poliției Locale desfășoară acțiuni de verificare și consiliere la unitățile de învățământ din municipiu. Inspectorii distribuie în fiecare instituție și pliante informative. Peste 50 de unități de învățământ din municipiul Constanța au fost verificate până acum. Primăria Municipiului Constanța face un apel către cetățeni să nu ia în considerare decât informațiile venite de la autoritățile abilitate și să nu  cadă pradă dezinformărilor care apar în spațiul public.

luni, 2 martie 2020

Mai mult
Primăvară pe două roți! De astăzi, sistemul de bike sharing este funcțional!

Constănțenii și turiștii au din nou acces, în mod gratuit, la cele 390 de biciclete puse la dispoziția lor de municipalitate.  „Black Sea Bike – Diversification of the tourism services in Constanța - Balchik cross border region by bike – BSB ” s-a dovedit a fi un proiect de succes. Anul trecut au fost emise peste 9.000 de carduri și s-au efectuat 43.700 de trasee. În timpul iernii s-a  făcut o revizie a stațiilor și a bicicletelor, pentru ca totul să funcționeze în parametri optimi o dată cu venirea primăverii. Reamintim faptul că orice turist sau localnic poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte mai multe condiții: trebuie să fie înregistrați în sistem, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face cu maximum două ore înainte de închiderea centrului, la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service; utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Bicicletele pot fi utilizate doar de persoanele de peste 14 ani, două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni. Toate detaliile despre acest proiect le puteti afla accesând site-ul www.blackseabike.ro . De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă.

luni, 2 martie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină