Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Atenție! Se reia deratizarea! Nu mutați stațiile de intoxicare!

Primăria Municipiului Constanța a reluat astăzi acțiunile de deratizare în municipiul Constanța. În cursul acestei săptămâni vor fi amplasate momeli toxice în locuri inaccesibile populației pentru protejarea sănătății populației, conservării şi protecţiei mediului înconjurător. Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, vor fi protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător. Acestea vor fi amplasate în toate zonele orașului, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri. Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! Totodată, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.

marți, 8 octombrie 2019

Mai mult
Delegația Primăriei Municipiului Constanța, în vizită oficială la Ministerul Bavarez al Locuințelor, Construcțiilor și Transporturilor din Munchen!

“Mă bucur că participați la târgul Exporeal. Știu că vă bucurați de un interes sporit, Constanța beneficiază de o poziție strategică. Noi nu avem un port atât de mare precum Constanța, însă avem mai multe porturi mici la Dunăre”,  a declarat, în cadrul întâlnirii,  domnul Gerhard Reichel, coordonatorul ministerial.  Împreună cu alți reprezentanți ai autorităților publice locale și ai companiilor de stat din țara noastră, delegații constănțeni au aflat de la reprezentanții Ministerului exemple de bune practici în domeniile construcției de drumuri și poduri și restaurări clădiri. Reprezentanții Ministerului Bavarez și-au arătat disponibilitatea de a intermedia, alături de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și Consulatul General al României la Munchen, relațiile dintre autoritățile locale și potențialii investitori în domeniile transporturilor, construcțiilor și infrastructurii.  În cadrul întâlnirii, oficialilor germani le-a fost prezentat  profilul competitiv al municipiului Constanța.

marți, 8 octombrie 2019

Mai mult
Străzi construite de la zero, în cartierul Compozitorilor

Potrivit unui sondaj realizat de experţii Băncii Mondiale la nivel naţional, Constanța se numără printre orașele pe care oamenii le percep drept atractive. Conform acestui sondaj, 22,2% dintre români ar alege să se mute la Constanța. Acesta este motivul pentru care orașul este într-o continuă dezvoltare și au apărut mai multe cartiere și străzi noi. În cartierul Compozitorilor, de exemplu, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă programul de investiții în trama stradală. Echipele administratorului drumului public au demarat lucrările de pregătire a terenului pe strada Cella Delavrancea. Strada de pământ este construită de la zero, lucrarea fiind executată din fondul de investiții. Se consolidează infrastructura străzii. Drumul este săpat, compactat și se vor turna mai multe straturi de piatră pentru ca suprafața să fie asfaltată. De asemenea, în această săptămână echipele SC Confort Urban SRL continuă intervențiile pe străzile Alexandru Bogza, Prelungirea Eduard Caudella și Dumitru Kiriac. Locuitorii sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zonele în care se realizează lucrări.

marți, 8 octombrie 2019

Mai mult
Atenție, șoferi! Se instituie sens unic strada Unirii!

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă lucrările de modernizare a arterelor rutiere din cartierul Faleză Nord. În această perioadă se lucrează la foc continuu pentru reabilitarea trotuarelor de pe strada Unirii. În paralel, începând de mâine strada Unirii va fi închisă pe tronsonul cuprins între străzile Ion Rațiu și Războieni pentru frezare și asfaltare. Miercuri și joi se va freza asfaltul, iar vineri se va asfalta. Totodată, începând de joi strada Unirii va deveni arteră rutieră cu sens unic, dinspre strada Ion Rațiu până în strada Zorelelor.

marți, 8 octombrie 2019

Mai mult
Vești bune pentru constănțeni! Parcări gratuite după ora 17:00, în mai multe zone din oraș

16 parcări cu plata prin SMS sunt gratuite pentru constănțeni, de luni până vineri în program, 17:00- 08:00, dar și în weekend. Modificările au intrat deja în vigoare așa că orice locuitor al orașului își poate parca mașina fără să plătească în următoarele zone: • Parcare strada Mircea Cel Batrân – tronsonul cuprins între strada Ștefan cel Mare și bulevardul Mamaia • Parcare Capitol – intersecția bulevardelor Tomis și Mamaia • Parcare Tomis II - Zona Parc – strada Mircea Cel Batrân • Parcare strada Ștefan Cel Mare - Policlinica cu Plată • Parcare Piața Griviței – strada Griviței • Parcare strada Jupiter • Parcare strada Constantin Brătescu / strada Stefan Mihaileanu • Parcare Piața Gorbaciov – strada Eliberării • Parcare Piața Tomis III – incinta piață • Parcare Poșta Tomis III – strada Soveja • Parcare Tomis III – Zona Magazin Alfa-Beta • Parcare Tomis III – Zona Magazin Mega Image • Parcare strada Sucevei - Brotacei • Parcare Biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Strada Griviței/StradaGeneral Manu • Parcare zona I.C.I.L. - tronsonul cuprins intre strada Avram Iancu si complex • Parcare Policlinica II - I.C.I.L.- bulevardul I.C. Bratianu. Veștile bune nu se opresc aici. În curând, în alte parcări din oraș, programul de taxare va fi modificat. Parcare strada Decebal – tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada A.Pușkin Parcare zona Trocadero – intersecție bulevardul Alexandru Lăpușneanu cu strada Secerișului Parcare zona Casa de Cultură – intersecție bulevardul Alexandru Lăpușneanu strada I.L Caragiale Parcare zona I.C.I.L. - tronsonul cuprins intre complex si Jerry's Pizza pe strada 1 Decembrie Parcare strada Nicolae Iorga -tronson cuprins intre bulevardul Tomis si strada Ion Lahovari.

marți, 8 octombrie 2019

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța participă la Expo Real Munchen

Primăria Municipiului Constanța este prezentă și anul acesta la Expo Real Munchen, cea  mai mare expoziție europeană pentru proiecte imobiliare și investiții la nivel internațional.  Alături de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, la  standul comun oraș-port, cele două instituții prezintă potențialilor investitori un concept unitar în ceea ce privește profilul competitiv al municipiului Constanța. Oportunitățile  de investiții din orașul nostru le sunt prezentate celor interesați, în urma rezultatelor studiilor realizate de experții Băncii Mondiale în baza acordului de Asistență Tehnică încheiat în anul 2017. Prin participarea la această expoziție care reunește peste 2.000 de companii și instituții din toată Europa, Constanța intră astfel în contact direct cu potențialii  investitori interesați în dezvoltarea unor proiecte de succes.  Cea de-a 21 ediție a Expo Real de la Munchen, Germania,  se desfășoară de astăzi până miercuri și reunește expozanți din mediul public și privat din întreaga Europă. Standul României este organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno- Germană.

luni, 7 octombrie 2019

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța investește în educație

Vă prezentăm astăzi Grădinița cu Program Prelungit nr.6, situată pe strada Mălinului, unde primarul Decebal Făgădău a alocat fonduri de la bugetul local pentru instalarea unui sistem de supraveghere video, pentru hidroizolația exterioară a clădirii, pentru amenajarea unei spălătorii proprii, dar și pentru reparații la instalația electrică și sanitară. Aproximativ 300 de mii de lei au fost investiți în ultimii doi ani pentru îmbunătățirea condițiilor din unitatea de învățământ preșcolar, iar rezultatele se văd deja. “Este o creștere substanțială a imaginii grădiniței, părinții sunt deosebit de încântați. Dacă ar fi să ne referim la un feed-back din perspectiva solicitărilor la înscriere, putem să vă spunem că stăm foarte bine”, a declarat Elena Enache, directorul Grădiniței nr. 6. Primăria Municipiului Constanța continuă investițiile și la alte unități de învățământ din oraș.

luni, 7 octombrie 2019

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă reabilitarea tramei stradale

În această săptămână, angajații SC Confort Urban SRL intervin asupra trotuarelor pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Ion Rațiu și strada Zorelelor și pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul. Conform graficului de lucru, se reabilitează carosabilul pe strada Mircea Berbereanu, pe strada Peneș Curcanul, pe strada Micșunelelor, între strada Mugurului și sediul Secției Nr. 5 de Poliție și pe strada Mihai Viteazul, între strada Traian și strada Ferdinand.   Pe străzile Alexandru Bogza, Prelungirea Eduard Caudella, Dumitru Kiriac și Cella Delavrancea se amenajează trama stradală. Tot în această săptămână, Primăria Municipiului Constanța continuă programul de amenajare a parcărilor rezidențiale. Echipele administratorului drumului public consolidează infrastructura noii parcări de pe strada Mugurului, în spatele blocului 22.  Suprafața de teren este acoperită cu mai multe straturi de piatră și se montează borduri pentru ca în cel mai scurt timp să fie turnat covorul asfaltic. De asemenea, se amenajează noi parcări pe strada Arcului, în zona blocurilor I și D1. Continuă trasarea marcajelor rutiere în zona trecerilor de pietoni și se dezafectează cablurile neetichetate pe bulevardul Aurel Vlaicu, între strada Caraiman și pasajul rutier de la IPMC.

luni, 7 octombrie 2019

Mai mult
Banca Mondială, parteneriat de succes cu Primăria Constanța

În cadrul întâlnirii pe care primarul Decebal Făgădău a avut-o la București cu echipa Băncii Mondiale, doamna Tatiana Proskuryakova, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria a vorbit despre legătura puternică ce s-a creat între Constanța și prestigioasa instituţie financiară internaţională: „Am avut această întâlnire pentru a discuta despre parteneriatul nostru cu orașul dumneavoastră. S-a creat o legătură puternică între Banca Mondială și Constanța. Pentru noi prioritară este îmbunătățirea calității vieții tuturor celor cu care lucrăm. Să întâlnim un primar cu o asemenea viziune, așa cum este primarul orașului Constanța, este o ocazie fantastică pentru a discuta despre viitorul acestei țări și modul în care putem contribui la dezvoltarea comunității. Acordul de asistență tehnică decurge foarte bine, avem încredere unii în ceilalți. Banca Mondială a învățat multe de la echipa Primăriei Constanța și sperăm că experții noștri au adus un plus acestei echipe prin experiența lor. Grație acestui parteneriat de succes cu orașul Constanța, primul de acest fel, am reușit să încheiem acorduri similare și în alte orașe din România”. La întâlnire a participat și domnul Steven Schonberger, Directorul Regional pentru Dezvoltare Durabilă în Europa și Asia Centrală, economist de carieră ce a lucrat în sectoarele publice, private și ale societății civile pe probleme de dezvoltare agricolă, gestionarea resurselor de apă, industrie, servicii rurale și de microfinanțare. “În mod normal Banca Mondială lucrează cu guvernele. Ceea ce am observat însă în țări ca România este că există orașe conduse de primari foarte dinamici care își doresc să găsească rapid soluții pentru dezvoltarea comunităților, așa cum este cazul Constanței. Primarul Făgădău și echipa sa cunosc foarte bine avantajele pe care le conferă poziția privilegiată a acestui oraș și își doresc să valorifice cât mai bine potențialul extraordinar al acestuia. Ne bucurăm că și Banca Mondială contribuie cu experiența, instrumentele de planificare și soluțiile propuse astfel încât cetățenii să devină participanți activi la dezvoltarea orașului lor. Peste tot în lume, oamenii au idei ce pot fi transpuse în realitate și sunt multe exemple unde cetățenii, alături de primar și autorități, lucrează împreună în beneficiul orașului. România este binecuvântată cu oameni talentați, profesioniști, atât în sectorul public, cât și în cel privat”, a declarat domnul Steven Schonberger. Reamintim faptul că primarul Decebal Făgădău a semnat, în 2017, un acord de asistență tehnică pe o perioadă de trei ani, Constanța devenind astfel primul oraș din lume care lucrează direct cu Banca Mondială. Obiectivul acestui parteneriat este acela de a transforma orașul într-o destinaţie mai atractivă, mai competitivă şi mai smart pentru investitori şi pentru locuitori.  

vineri, 4 octombrie 2019

Mai mult
O altă săptămână, alte locuri de joacă finalizate sau la care lucrările de reabilitare/reamenajare sunt aproape de finalizare

Echipele societăților care au sarcina de a reabilita și moderniza spațiile destinate celor mici au profitat de vremea frumoasă din ultima săptămână și au finalizat lucrările de turnare a covorului antitraumă pe strada Traian bl A4-A5, iar pe bulevardul 1 Decembrie 1918 la intersecția cu strada Traian a fost turnat primul strat, urmând și cel de-al doilea după ce primul se va usca. Amintim că suprafața de cauciuc este turnată în două straturi. Grosimea fiecăruia este dată de înălțimea elementelor de joacă. Astfel, dacă toboganul, spre exemplu, are o înălțime de maximum 2 metri, atunci stratul destinat atenuării șocurilor va avea o grosime de 28 mm. Așa se face că la spațiile de joacă la care se lucrează acum se toarnă un strat de 30 mm. La acesta se adaugă un strat de uzură, frumos colorat, de 20 mm. Săptămâna viitoare vor fi turnate primul și al doilea strat de cauciuc la spațiul de joacă de pe strada Dispensarului, bl. 24a/24b, și de la miniterenul de sport de pe strada Năvodului, urmând ca lucrări similare să se realizeze și la cel din parcul de la Teatrul Oleg Danovski. Revenim cu apelul către toţi locuitorii oraşului să nu intre în spațiile de joacă, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări și de a menține curate pentru sănătatea copiilor noștri. Vă mulțumim pentru înțelegere!

vineri, 4 octombrie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină