Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Subsolul unui bloc, transformat de locatari

Zicala “Omul sfințește locul” se potrivește perfect în cazul unor constănțeni, locatari ai unui bloc din cartierul km 4-5. După ce au schimbat toate conductele de apă din imobil,  au refăcut instalația electrică și au curățat camerele de evacuare a gunoiului menajer, oamenii s-au gândit să transforme și subsolul. Au strâns câțiva bani și lucruri pe care vecinii nu le mai foloseau și au reorganizat spațiul de la subsol. Pereții au fost pictați cu peisaje prietenoase, ușile de la boxe au fost înlocuite iar unii dintre ei și le-au transformat în camere de petrecere a timpului liber, dar și pentru depozitarea conservelor, murăturilor și damigenelor cu vin. Și asta nu e tot! Imobilul a fost dotat cu camere de supraveghere video, inclusiv la ghena de gunoi, iar oamenii plănuiesc acum să continue lucrările de reamenajare și să acopere betonul din subsol cu mochetă pentru amenajarea unei săli de fitness pentru locatarii din bloc.

marți, 17 decembrie 2019

Mai mult
Amenajăm noi locuri de parcare pentru constănțeni

Primăria Municipiului Constanța continuă să eficientizeze utilizarea spațiului urban prin realizarea de noi parcări. Angajații SC Confort Urban SRL au finalizat ieri lucrările de asfaltare și de trasare a marcajelor rutiere în parcarea situată pe aleea Făt-Frumos din cartierul Tomis Nord. Paralel, s-a acționat pe aleea Arcașului din cartierul Faleză Sud.   De asemenea, noi locuri de parcare vor fi amenajate pe aleea Stânjeneilor din cartierul Abator, pe aleea Arcului din KM 4-5 și pe strada Lirei din cartierul Faleză Sud. Facem apel către locuitorii orașului să nu își parcheze autoturismele în zona în care se realizează lucrări, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.

marți, 17 decembrie 2019

Mai mult
Parcarea supraetajată din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a devenit funcțională

Sistemul automat de taxare din parcarea supraetajată a fost pus în funcțiune începând cu data de 16 decembrie. Parcarea dispune de 265 de locuri, dintre care 30 % se vor atribui riveranilor, în baza cererilor depuse la biroul parcări din cadrul SC Confort Urban SRL. Plata parcării se  realizează la automatele de plată, prin scanarea tichetului. Programul de taxare este de luni – duminică 00:00 - 24:00. Taxarea prin sistemul automat de plată se realizează după cum urmează : prima oră de staționare este gratuită după prima oră, tariful de parcare este de 2 lei/oră TVA inclus. În cazul pierderii / deteriorării tichetului de parcare se percepe o taxă în valoare de 100 lei TVA inclus.

luni, 16 decembrie 2019

Mai mult
A fost amenajată o nouă stradă din cartierul Baba Novac

Angajații SC Confort Urban SRL, societate aflată în subordinea Primăriei Municipiului Constanța, au finalizat lucrările de asfaltare a străzii Prelungirea Barbu Ștefănescu Delavrancea din cartierul Baba Novac. Artera a fost construită de la zero, după ce infrastructura terenului a fost consolidată cu mai multe straturi de pietriș. Lucrarea se înscrie în programul de investiții în trama stradală pe care municipalitatea îl desfășoară în cartierele Constanței. Intervențiile vor continua în cartierul Baba Novac pe strada Alexandru Alexandridi. Pentru a nu îngreuna accesul utilajelor, locuitorii din zonă sunt rugați să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări.

luni, 16 decembrie 2019

Mai mult
Copiii cu dizabilități din Constanța au descoperit magia sărbătorilor de iarnă

200 de copii de la Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă „Delfinul”, „Maria Montessori” și „Albatros” au petrecut astăzi clipe de neuitat pe tărâmul de basm al Festivalului Iernii 2019. Acțiunea a fost organizată de Primăria Muncipiului Constanța în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Oaspeții s-au bucurat de suprizele pregătite de organizatori și au vizitat atelierele lui Moș Crăciun unde au participat la o mulțime de activități. La Atelierul de Artă au deprins arta picturii în timp ce la Atelierul de Magie, maestrul Magician i-a învățat să folosească bagheta magică și să facă diverse trucuri. Poveștile lui Ion Creangă de la Căsuța cu Basme Românești i-au introdus pe vizitatori în atmosfera de sărbătoare. Copiii au avut parte de o experiență unică la Căsuța lui Moș Crăciun. În aplauzele personajelor de poveste, invitații au devenit protagoniștii spectacolului „Oare vine Moș Crăciun?”. Până pe 12 ianuarie 2020, Festivalul Iernii 2019 va găzdui zilnic evenimente culturale, educative și distractive.

vineri, 13 decembrie 2019

Mai mult
Măsuri speciale pentru combaterea hepatitei A în unitățile de învățămînt din Constanța

Primăria Municipiului Constanța a alocat peste 1,6 milioane de lei pentru achiziția de materiale dezinfectante în școli.  Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța:  „Unitățile  școlare au autonomie, noi le repartizăm sumele, dar întreaga procedură de achiziție le aparține. Sper ca în termen foarte scurt unitățile școlare să achiziționeze materialele dezinfectante și să execute lucrările de primă urgență la care s-au angajat. Am alocat unităților de învățământ peste 1,6 milioane de lei, atât pentru achiziția materialelor igienico-sanitare cât și pentru cheltuieli materiale și de investiții  urgente ce pot fi realizate până la sfârșitul anului. Aș vrea ca până la sfârșitul anului, toate unitățile școlare să fie dotate cu dezinfectant.  Cu toate că am făcut apel la toți factorii decizionali din unitățile școlare, mi-am dat seama că nu este suficient și am făcut echipă mixtă de control care a mers în toate grădinițele, școlile și liceele din municipiul Constanța, pentru a verifica dotarea cu materiale sanitare dezinfectant, covorașe, nu doar elementele de igienă. Am vizitat personal mai multe unități școlare, am văzut și lucruri bune și foarte bune și am văzut și lucruri mai puțin bune. Am văzut, de asemenea, că există o dezinformare totală din partea unor conducători de instituții școlare către asociațiile de părinți, spunându-le că este treaba primarului să  vină eventual să le cumpere săpun, hârtie igienică, să le zugrăvească sau să facă lucrări care țin de dânșii. M-am întâlnit cu asociațiile de părinți de la câteva unități școlare și le-am arătat negru pe alb cum funcționează în conformitate cu legea, finanțarea unităților școlare.” De la începutul lunii, 37 pacienti au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu diagnosticul de Hepatita A. În 33 dintre cazuri este vorba despre copii cu vârsta de până la 14 ani. Medicii specialiști ne recomandă să respectăm regulile de igienă personală și să fim mai atenți la igiena copiilor, având în vedere că cele mai multe cazuri sunt înregistrate în rândul celor mici. Știm cu toții că hepatita se numește boala mâinilor murdare. De aceea trebuie să fim atenți nu doar să ne spălăm pe mâini cât mai des, ci și să evităm spațiile sau localurile cu igienă precară. Multe persoane pot fi purtătoare ale acestei boli fără a avea niciunul dintre simptomele care ne-ar trimite la medic. Prin urmare, reprezentanții Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța ne îndrumă să prevenim prin vaccinare și/sau să ne spălăm cât mai des pe mâini.  

vineri, 13 decembrie 2019

Mai mult
Sănătatea seniorilor, o preocupare constantă pentru Primăria Municipiului Constanța

Municipalitatea, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, a venit, din nou, în sprijinul vârstnicilor. Timp de aproape trei săptămâni, sute de constănțeni au beneficiat gratuit de consultațiile oferite de reprezentanții Minifarm în toate cluburile pentru pensionari din oraș. Serviciile medicale au inclus: măsurarea tensiunii arteriale, EKG și măsurarea densității osoase cu osteodensitometru De asemenea, toți pacienții au avut parte și de alte surprize: suplimente alimentare, ceaiuri sau brelocuri. Și seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța au beneficiat în această săptămână de consultații medicale suplimentare. 15 tineri de la Asociația Studenților Mediciniști și a Tinerilor Medici au evaluat starea de sănătate a rezidenților. Le-au măsurat tensiunea arterială, înălțimea, greutatea, indicele de masă corporală și saturația în oxigen a sângelui arterial și le-au oferit, cu drag, sfaturi despre sănătate. Vârstnicii au fost foarte încântați de momentele petrecute împreună și spun că au cea mai mare nevoie de un medic care sa le fie prieten. Nu este prima vizită a tinerilor. În baza unui parteneriat între DGAS Constanța și Asociația Studenților Mediciniști și a Tinerilor Medici, astfel de întâlniri se desfășoară periodic la sediul Căminului pentru Persoane Vârstnice în cadrul proiectului „Hospice”. Și pentru că sănătatea trupului este strâns legată de cea a sufletului, seniorii s-au bucurat astăzi de colindele elevilor de Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazu", dar și de ornamentele și decorațiunile oferite de micuții de la Școala Nr.3 „Ciprian Porumbescu”.

vineri, 13 decembrie 2019

Mai mult
Acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice desfășurată de polițiștii locali

În cursul zilei de 10 decembrie 2019, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 1. Oamenii legii au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat următoarele zone de interes public: Piața Tomis II, Piața Chiliei, zona Stadionului, Capitol, Victoria, Dacia, Delfinariu, Santa Maria Bay, Faleză Nord, Piața Filipescu, parcurile Tăbăcărie, Tomis II, Dragoslave. Au fost legitimate 18 persoane și s-au constatat 18 sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 4 în conformitate cu prevederile HCL 184/2013 modificată, 7 în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, 6 în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 și 1 în conformitate cu prevedrile OUG 97/2005. Valoarea totală sancțiunilor aplicate a fost de 4470 lei. Cele mai multe abateri au vizat consumul băuturilor alcoolice în spațiul public, tulburarea ordinii și liniștii publice, răscolirea gunoiului din containere sau aruncatul de ambalaje, hârtii sau coji de semințe pe domeniul public. Un alt obicei frecvent întâlnit în rândul constănțenilor îl constituie aruncarea sacilor plini cu gunoi pe lângă coșurile stradale, mult prea mici pentru un asemenea volum. Oamenii trebuie să știe că riscă amenzi dacă fac acest lucru . Facem din nou apel la constănțeni să nu mai arunce gunoaie la întâmplare și să păstreze curățenia. Cu toții ne dorim un oraș curat, dar doar împreună îl putem avea!

vineri, 13 decembrie 2019

Mai mult
În așteptarea lui Moș Crăciun

Micuții din centrele de plasament și vârstnicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice se pregătesc să-l întâmpine pe Moș Crăciun așa cum se cuvine. 10 copii și 10 seniori au participat ieri la o nouă întâlnire din cadrul proiectului social „Bunicii și nepoții”, derulat la inițiativa Primăriei Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța. Bunicii și nepoții au redescoperit magia clipelor petrecute împreună. Timp de o oră, Căminul pentru Persoane Vârstnice s-a transformat într-un spațiu de exprimare a creativității. Micuții au confecționat felicitări specifice sărbătorilor de iarnă pe care le-au dăruit persoanelor vârstnice. Proiectul social implementat în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța se desfășoară săptămânal și are ca scop înlăturarea sentimentelor de singurătate și abandon atât pentru vârstnici dar și pentru copiii din centrele de plasament.

joi, 12 decembrie 2019

Mai mult
Anunț lansare licitație actualizare PUG

Primăria Municipiului Constanța a lansat licitația publică deschisă prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SICAP) pentru serviciul de proiectare privind elaborarea, avizarea și aprobarea noului Plan Urbanistic General. Documentația de atribuire a fost verificată de Agenția Națională a Achizițiilor Publice și a fost publicată în SICAP sub numărul: CN 1017514 din data de 11.12.2019.  Valoarea contractului este: 7.840.336,13 lei fără TVA. Ofertele se pot depune până pe 28 februarie 2020, ora 15:00.

joi, 12 decembrie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină