Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase

Cu toate că pot solicita oricând ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul S.C. Polaris M Holding S.R.L., constănțenii aleg în continuare să arunce saltele, dulapuri, uși sau alte gunoaie foarte mari la ori lângă platformele de deșeuri. Amintim că depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor voluminoase constituie contravenție și se sancționează de către reprezentații Direcției Generale Poliția Locală conform prevederilor H.C.L. nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța cu amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei pentru persoanele fizice. Constănțenii, persoane fizice, trebuie doar să sune la numărul de telefon 0241.548600 și o mașină a societății de salubrizare va veni să ridice deșeurile voluminoase de la adresa specificată. Doar împreună putem avea un oraș curat, iar dacă vom continua să aruncăm deșeurile la întâmplare vom tânji inutil la curățenia din alte orașe! Dacă vedeți alte persoane aruncând gunoaiele în locuri nepermise sesizați Poliția Locală la nr de WhatsApp – 0799.606142.

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
Farul Genovez luminează din nou. După 107 ani

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, împreună cu președintele Uniunii Armenilor din România, filiala Constanța, Liviu Merdinian, au readus la viață Farul Genovez după 107 ani în care acesta a fost martor mut al istoriei Constanței. “Povestea începe încă din octombrie 2015, atunci când împreună cu domnul primar Făgădău am inaugurat placheta de patrimoniu pentru Farul Genovez. A durat mult pentru ca nu mai avea mecanism, nu mai avea lupă, nu mai avea suport. Suntem foarte mândri să vedem Farul astăzi, reaprins. Lupa este extrem de greu de găsit și aducem calde mulțumiri domnului comandor Rohart și Muzeului de Marină pentru tot sprijinul oferit. A trebuit să reconstruim parțial miezul de sticlă, suportul pe care este amplasat a fost refăcut iar sursa de lumină a fost așezată conform specificațiilor actuale, astfel încât să nu deranjeze navigația maritimă din Port. Comunitatea Armeană este foarte mândră să participe la orice proiect care va redescoperi frumoasa istorie a Constanței. Toate comunitățile de aici acționează pentru păstrarea patrimoniului, al acestui mozaic multietnic”, spune dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România, filiala Constanța. Istoria numelui Farului Genovez este încă un mister, în sensul că nu se știe exact dacă a fost ridicat pe la 1300 de genovezi sau dacă numele vine de la un calificativ acordat de turci, impresionați de construcțiile înalte cu ziduri groase pe care le-au întâlnit la Constanța și cărora le-au atribuit denumirea de Genevis Calèe (cetate genoveză). Cert este că Farul Genovez așa cum îl vedem și acum a fost  ridicat între 1858 – 1860 de către inginerul francez de orgine armeană, Artin Aslan, care s-a îndrăgostit de Miriam, una dintre nepoatele hangiței Radicevici și nu a mai plecat din Constanța. Farul are o înălțime de 12 metri de la sol, însă pentru că este așezat pe un punct mai înalt decât nivelul mării pare mult mai mare. Clădire emblematică a Constanței, farul a funcționat timp 53 de ani (1860-1913), când rolul de ghidare a navelor spre portul Constanța i-a revenit mult mai modernului far Carol I, amplasat în capătul digului din port.

miercuri, 19 februarie 2020

Mai mult
Investiție în calitatea serviciilor oferite constănțenilor

Străbat orașul nostru pentru a fi mai aproape de constănțeni. Este vorba despre cele 5 autoturisme inscripționate cu autocolant și dotate cu girofar care vor fi utilizate de inspectorii din cadrul SC Confort Urban SRL pentru a reduce timpul de intervenție din teren și pentru o mai bună monitorizare a lucrărilor edilitare. SC Confort Urban SRL, societate aflată în subordinea Primăriei Municipiului Constanța, acționează constant pentru îmbunătățirea serviciilor pe care le oferă locuitorilor orașului nostru. Misiunea SC Confort Urban SRL este de a transforma Constanța într-un oraș modern și civilizat. Activitatea principală a societății vizează administrarea sistemului de drumuri publice în municipiul Constanța prin lucrări de investiții, întreținere și reparare a tramei stradale. Orice deteriorare a carosabilului din oraș, precum și problemele apărute în trafic în urma unor accidente sau calamități naturale pot fi semnalate la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055; Dispecerat SC Confort Urban SRL – 0241/966. De asemenea, este disponibilă aplicația „Sesizări Constanța”, care poate fi descărcată gratuit atât din Google Play cât și din AppStore.

marți, 18 februarie 2020

Mai mult
Controale demarate de RAEDPP la imobilele din fondul locativ

În ultimele luni, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța a întreprins controale la imobilele din fondul locativ de stat cu destinația de locuință, pe care le are în administrare. În urma verificărilor, s-a constatat că în aproximativ 30 de situații locatarii nu au respectat prevederile contractuale. Potrivit obligațiilor contractuale, chiriașii pot modifica sau pot aduce îmbunătățiri imobilelor numai cu acordul scris și în condițiile stabilite de RAEDPP. Nerespectând această clauză, o parte din chiriașii Regiei au realizat intervenții asupra elementelor de rezistență ale clădirilor, compartimentării interioare, cât și la fațade, fără a avea acordul RAEDPP Constanța.  „Au existat cazuri în care, prin modificarea golurilor de geam, chiriașii au intervenit la fațada imobilului. În alte situații au înlăturat elemente de rezistență, fapt ce poate periclita integritatea structurală a clădirii. Totodată, am remarcat că unii din ei au construit extinderi și anexe fără a avea acordul nostru și fără o autorizație de construcție”, a precizat directorul general al RAEDPP, domnul Florin Gheorghe.  Un alt fapt sesizat în urma controalelor demarate de RAEDPP a fost întreținerea defectuoasă a unor spații de locuit, când beneficiari ai contractelor de închiriere au pricinuit însemnate stricăciuni.  După caz, o parte din persoanele vizate au fost anunțate că li se vor rezilia contractele, iar RAEDPP Constanța va proceda la întocmirea documentațiilor în vederea formulării de acțiuni în instanțele de judecată, având ca obiect evacuarea din imobile, celorlalte aducându-li-se la cunoștință că, pentru a se prelungi contractele de închiriere, trebuie să aducă spațiile în condiții bune de exploatare. Precizăm faptul că RAEDPP are dreptul să verifice modul în care locatarii respectă obligațiile asumate prin contract cu privire la folosirea și întreținerea locuințelor, chiriașii având obligația de a permite accesul reprezentanților Regiei pentru a efectua verificări.

marți, 18 februarie 2020

Mai mult
Autorizarea branșării la rețelele de utilitate publică se face de către SC Confort Urban SRL

Vești bune pentru persoanele care intenționează să-și branșeze clădirile la rețelele de utilitate publică. Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a inițiat o nouă procedură de autorizare pentru lucrările de racord/branșament executate pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă pe raza municipiului Constanța. Începând de luna aceasta toate lucrările de racord/branșament care se desfășoară pe domeniul public vor fi autorizate doar de către administratorul drumului public – SC Confort Urban SRL (strada Vârful cu Dor nr. 10) – în baza unei cereri și a mult mai puține documente decât erau solicitate până în prezent: • Aviz tehnic de racordare, plan de amplasare în zonă și plan de situație vizat de către furnizorul de utilități la care se dorește realizarea branșamentului/racordului; • Dovada deținerii imobilului unde se va executa branșamentul/racordul (extras de carte funciară/act de proprietate etc. - copie simpla semnată conform cu originalul de către beneficiar/investitor); • Aviz administrator/ deținător rețea: - Gaze naturale (Distrigaz-Sud Retele ); - Electricitate (E-Dobrogea Distribuție SA); - Apă/Canal (RAJA SA). Notă: În cazul în care branșamentul/racordul se face la una din rețelele mai sus menționate, nu mai este necesară emiterea unui nou aviz. • Formular „Aviz tehnic de spargere” - completat cu datele beneficiarului, tipul lucrării tehnico-edilitare și societății ce execută lucrarea de bază (conform anexei nr. 3 din HCL 189/2017), însușit de către executantul lucrării de bază - 2 exemplare; • Formular „Convenție de calitate și garanție” - completată cu datele societății ce execută lucrarea de bază (conform anexei nr. 4 conform HCL 189/2017), însușit de către executantul lucrării de bază - 2 exemplare; • Memoriu tehnic justificativ avizat de un verificator autorizat; • Plan de încadrare în zonă (scara 1/2000) avizat de un verificator autorizat; • Plan de situație (scara 1/200, 1/500) avizat de un verificator autorizat; • Detaliu de refacere (conform HCL 189/2017); • Angajamentul refacerii domeniului public (contract de refacere cu o societate specializată conform HCL 189/2017 etc.); • Dovada achitării taxei de autorizare. Odată cu implementarea noii proceduri au fost reduse numărul de acte, costurile alocate pentru obținerea avizelor și timpul necesar pentru emiterea autorizației.

marți, 18 februarie 2020

Mai mult
Decebal Făgădău a semnat cel mai mare contract pentru lucrări de infrastructură din ultimii 30 de ani din istoria orașului Constanța!

Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională SUD-EST, doamna Luminița Mihailov, au semnat astăzi contractul de finanțare „ÎMBUNĂTĂȚIREA MOBILITĂȚII ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA, ÎNTRE GARA CFR ȘI STAȚIUNEA MAMAIA” Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța: „Astăzi am semnat un contract de aproape 20 de milioane de euro, fonduri europene, cel mai mare contract pentru lucrări de infrastructură din ultimii 30 de ani din viața orașului nostru. Da, la Constanța vin fonduri europene. Cu acești bani vom schimba radical transportul în municipiul Constanța pe bd. 1 Decembrie și bd. Alexandru Lăpușneanu. Practic, de la intersecția de la Gară și până la intrarea în stațiunea Mamaia schimbăm tot ceea ce înseamnă infrastructură: 143.000 mp de asfalt, peste 44.000 mp de trotuare, aproape 8 km de piste de biciclete dar, poate mai important decât orice, vorbim de peste 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public. În plus, vorbim despre stații de autobuz, mobilier urban inteligent, panouri de informare, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, trotuare și piste de biciclete, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, senzori pentru măsurarea calității aerului, spații verzi mediane și sistem de irigații. Este foarte important să menționez faptul că tot acest traseu va fi adaptat pentru persoanele cu dizabilități. Odată cu acest proiect sper să generăm și o schimbare de mentalitate și de atitudine. Vor urma multe alte proiecte, atât pentru infrastructură, cât și pentru eficiență energetică sau creșterea calității vieții tuturor constănțenilor. Vă asigur, nu va rămâne niciun cartier în urmă!” Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătățirea mobilității urbane în Municipiul Constanța, prin resistematizarea infrastructurii de transport corespunzătoare arterelor rutiere bd. 1 Decembrie 1918 și bd. Alexandru Lăpușneanu, în vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale, precum și adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă.

marți, 18 februarie 2020

Mai mult
Se montează borduri noi pe o arteră importantă din cartierul Palazu Mare

Primăria Municipiului Constanța continuă procesul de reabilitare a infrastructurii trotuarelor în cartierul Palazu Mare. Pe strada Dumbrăveni se montează borduri noi și se decopertează suprafața pietonală deteriorată. Trotuarele vor fi modernizate pe o lungime de peste 1 kilometru. De asemenea, pe strada Santinelei, tronsonul cuprins între strada Alexandru Sahia și strada Dumbrăveni, echipele SC Confort Urban SRL au finalizat procesul de înlocuire a bordurilor vechi cu unele moderne. Pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație din cartier, infrastructura rutieră va fi recondiționată. Carosabilul va fi decopertat în vederea asfaltării. Facem apel către locuitorii orașului să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.

luni, 17 februarie 2020

Mai mult
"Transport de valori", un proiect de succes la Constanța!

Zeci de copii au mers în această dimineață cu autobuzele școlare la unitățile de învățământ. Conduși de părinți în stație, cu zâmbetul pe buze, aceștia au fost întâmpinați de reprezentanții CT BUS și ai Poliției Locale cu baloane, stegulețe, pixuri și insigne cu însemnele orașului Constanța. Încântați peste măsură, piticii au călătorit în siguranță până la școală, acolo unde au fost așteptați de reprezentanții unității de învățământ și conduși în sălile de clasă. Pentru a veni în sprijinul părinților, la inițiativa edilului Decebal Făgădău, Primăria Municipiului Constanța împreună cu CT BUS a introdus din această săptămână trei trasee pilot pentru transportul elevilor, în care, momentan, sunt incluse 10 unități de învățământ. Acestea deservesc atât grădinițele, cât și școlile în apropierea cărora se află stațiile traseelor pentru elevi. Cele trei trasee sunt: -traseul E1: Gară – bd.Lăpușneanu – Tomis Nord -traseu E2: KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord -traseu E3: Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord Pentru a călători în siguranță cu autobuzele școlare, vă reamintim următoarele: Urcarea și coborârea în și din mijloacele de transport se va face doar pe la prima ușă a autobuzului. Pentru asigurarea securității în mijlocul de transport în comun, în fiecare autobuz se află un reprezentant al Poliției Locale. La coborâre, copiii vor fi așteptați de un reprezentant al instituției de învățământ care îi va conduce în incinta unității școlare. Părinții pot utiliza aceste trasee, numai dacă însoțesc copii cu nevoi speciale spre și dinspre școală, și numai cu un titlu de călătorie valabil. Pentru o mai bună informare, vă invităm să utilizați aplicația gratuită CT BUS, disponibilă pentru Android și IOS. De asemenea, Primăria Municipiului Constanța împreună cu CT BUS realizează un studiu cu privire la optimizarea traseelor pentru elevi, cât și pentru implementarea unora noi. În vederea dezvoltării proiectului-pilot ,,Transport de valori'', solicităm părinților / tutorilor legali ai elevilor să completeze un chestionar ce va conduce la centralizarea propunerilor pentru noi trasee școlare. Documentul poate fi completat on-line la adresa: https://forms.gle/9MUcMRzjaCjWYR6R9 descărcat de pe site-ul CT BUS: www.ctbus.ro sau de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanta: www.primaria-constanta.ro. Acesta poate fi solicitat și depus la toate chioșcurile de bilete și abonamente CT BUS sau online, la adresa de e-mail reclamații@ctbus.ro  

luni, 17 februarie 2020

Mai mult
Se reabilitează trama stradală din zona pieței agro-alimentare CET

Primăria Municipiului Constanța continuă programul de modernizare a infrastructurii rutiere în cartierele orașului. Angajații SC Confort Urban SRL au demarat lucrările de reconfigurare a spațiului urban în zona pieței agro-alimentare CET. Pe aleea Egretei, au loc intervenții de extindere a părții carosabile și de amenajare a trotuarelor. Stratul de asfalt a fost decopertat, urmând ca terenul să fie acoperit cu pietriș. Concomitent, echipele administratorului drumului public desfășoară lucrări de frezare a carosabilului care va fi asfaltat atunci când condițiile meteo vor fi prielnice.  

vineri, 14 februarie 2020

Mai mult
Bunicii și nepoții au descoperit tainele limbii lui Shakespeare

Și în această săptămână a avut loc întâlnirea bunicilor cu micuții din centrele de plasament din cadrul proiectului social „Bunicii și nepoții”, derulat la inițiativa Primăriei Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța. Distracția au fost înlocuită de activități interactive prin care cei mici au deprins tainele limbii engleze. „Profesori” le-au fost doi elevi voluntari de la Liceul Internațional de Informatică. Bunicii s-au întors în perioada adolescenței iar copiii au fost încurajați să acumuleze cunoștințele necesare pentru însușirea abilităților de scris și citit într-o limbă străină. „Bunicii și nepoții” este desfășurat în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, începând din luna august a anului trecut și are ca scop înlăturarea sentimentelor de singurătate și abandon atât pentru vârstnici dar și pentru copiii din centrele de plasament.

vineri, 14 februarie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină