Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Un taximetrist constănțean a fost sancționat de agenții Direcției Generale Poliția Locală pentru că a refuzat să ia un client

Incidentul a avut loc în zona Gării CFR din Constanța. Șoferul de taxi nu a vrut să îl ducă pe constănțean la destinația solicitată pentru că era prea aproape și cursa ar fi fost prea scurtă. Conducătorul auto a fost amendat cu 100 de lei, conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Dacă un taximetrist refuză o cursă, deşi este liber, vă cere mai mulţi bani, vorbeşte urât sau refuză să pornească aparatul de taxat şi vă cere o altă sumă de bani, puteți depune o reclamație la firma de care aparține taxiul sau puteți semnala problema la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241484205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142. Poliția Locală se va afla în permanență în stradă, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de evenimente neplăcute.  

miercuri, 8 ianuarie 2020

Mai mult
Strada Cella Delavrancea, în imagini

Îmbunătățirea condițiilor de circulație în cartierele Constanței reprezintă o prioritate pentru Primăria Municipiului Constanța. În programul de investiții în trama stradală desfășurat de municipalitate în cartierul Compozitorilor a fost cuprinsă și strada Cella Delavrancea. Echipele SC Confort Urban SRL au lucrat intens la consolidarea infrastructurii terenului, în etapa premergătoare procesului de asfaltare. Strada a fost construită de la zero, carosabilul fiind asfaltat pe o lungime de aproximativ 200 de metri. În ultimul an, 8 străzi de pământ din cartierul Compozitorilor au devenit artere rutiere pe care traficul se realizează în condiții optime: Alexandru Bogza, Cella Delavrancea, Dumitru Kiriac, Prelungirea Eduard Caudella, Sfântul Ioan Damaschin, Titus Cergău, Zeno Vancea și aleea Constantin Bobescu.

miercuri, 8 ianuarie 2020

Mai mult
CT BUS, o companie modernă de transport public! Servicii excelente, siguranță, dezvoltare, respect!

Scopul principal al companiei de transport public îl reprezintă realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur. Noile autobuze au dotări de ultimă generație pentru a spori gradul de confort al constănțenilor și pentru a-i determina pe cât mai mulți dintre ei să folosească mijloacele de transport în comun, în locul mașinilor personale.

miercuri, 8 ianuarie 2020

Mai mult
Întrerupere furnizare agent termic

Ca urmare a apariției unei avarii pe infrastructura de transport cumpărată de la Electrocentrale Constanța S.A. în scopul modernizării acesteia, RADET Constanța se confruntă cu lipsa agentului termic la punctul termic 24. Zona afectată este cuprinsă în perimetrul străzilor: str. Petru Vulcan, str. Ion Adam, str. Temișana, str. Ion Vodă. Se estimează repornirea astăzi, 08.01.2020, în jurul orelor 14:00. RADET Constanța își cere scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă pe care îi asigură că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării agentului termic în cel mai scurt timp posibil. Dispecerat non-stop: 0341. 461 000, 0241. 616 792

miercuri, 8 ianuarie 2020

Mai mult
Parcarea de pe strada Mugurului, disponibilă pentru constănțeni

În ultimul an, municipalitatea a creat peste 2200 de noi locuri de parcare în toate cartierele oraşului prin identificarea şi amenajarea potrivită a locurilor virane, reorganizarea spaţiilor existente, cu protejarea spaţiilor verzi şi amenajarea zonelor de acces, ca urmare a propunerilor venite din partea cetăţenilor, dar şi ca rezultat al activității de teren a inspectorilor de zonă. Aproximativ 70 de locuri de parcare au fost date în folosință de Primăria Municipiului Constanța pe strada Mugurului din KM 5 pentru ca riveranii să se bucure de condiții civilizate pentru a-și parca autoturismele. Parcarea a apărut în locul garajelor demolate, angajații SC Confort Urban SRL desfășurând ample lucrări de consolidare a infrastructurii noii parcări.

marți, 7 ianuarie 2020

Mai mult
Condiții de circulație îmbunătățite pe strada Alexandru Bogza

Proiectul de investiții în trama stradală a schimbat aspectul zonei rezidențiale din cartierul Compozitorilor. Pe strada Alexandru Bogza carosabilul a fost asfaltat pe o lungime de peste 500 de metri. Strada de pământ s-a transformat într-o arteră pe care traficul se desfășoară în condiții optime. Primăria Municipiului Constanța a finalizat în 2019 lucrările de asfaltare și de trasare a marcajelor rutiere pe străzile cuprinse în programul de amenajare a carosabilului. Alte 7 străzi de pământ din cartierul Compozitorilor au fost construite de la zero:  Dumitru Kiriac, Prelungirea Eduard Caudella, Sfântul Ioan Damaschin, Titus Cergău, Cella Delavrancea, Zeno Vancea și aleea Constantin Bobescu.  

luni, 6 ianuarie 2020

Mai mult
Atenționare de fenomene meteorologice periculoase! Cod galben de vânt puternic la Constanța!

Municipiul Constanța se află sub avertizare meteorologică până la ora 22:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că se vor semnala intensificări locale ale vântului,  cu rafale de până la 80 km/h. Facem apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142 Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență - 0737552271.

luni, 6 ianuarie 2020

Mai mult
Sancțiuni aplicate de polițiștii locali

În cursul zilei de 30 decembrie 2019, în intervalul orar 14:00-22:00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune tematică pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 5. Oamenii legii au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat următoarele zone de interes public: cartier Km 4-5, Viile Noi, Anda, Km 4, Poarta 6, Poarta 5, CET, Medeea, zona Industrială, zona Cora, Abator, Far. S-au constatat 18 sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 7 în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, 7 procese verbale încheiate în conformitate cu prevederile HCLM nr.184/2013, 3 în conformitate cu prevederile OUG 97/2005 și un proces verbal încheiat în conformitate cu prevederile OUG 195/2002. Valoarea totală sancțiunilor aplicate a fost de 4710 lei. Cele mai multe abateri au vizat săvârșirea de acte obscene în spațiul public, tulburarea ordinii publice, răscolirea în gunoi, aruncarea gunoiului pe domeniul public, depozitarea obiectelor pe domeniul public sau acte de identitate expirate.  Menționăm faptul că astfel de acțiuni se desfășoară periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare. Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera de compentență a Direcției Generale Poliția Locală -0241/484.205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp). Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!

marți, 31 decembrie 2019

Mai mult
Restricții de circulație în zona Peninsulară

Sărbătoarea creștină a Botezului Domnului Iisus Hristos va fi marcată la Constanța printr-o serie de manifestări cu caracter religios. Duminică, 05 ianuarie 2020, de la ora 05:30, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” va fi săvârșită Sfânta Liturghie, urmată de Slujba de Sfințire a Apei în fața Catedralei. Luni, în ziua de Bobotează, de la ora 07:00, va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 11:00, va avea loc o procesiune pe faleza Cazinoului, unde va avea loc slujba de Sfințire Mare a Apei. Nu va lipsi nici tradiția aruncării și recuperării Sfintei Cruci din Marea Neagră. Pentru buna desfășurare a evenimentului religios, circulația autovehiculelor va fi restricționată după cum urmează: - în perioada 04 ianuarie 2020, ora 18:00 și 06 ianuarie 2020, ora 14:00, se va restricționa circulația autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, tronsonul delimitat de strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta, traficul fiind redirecționat pe strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino – strada Revoluția din 22 Decembrie 1989. - în perioada 05 ianuarie 2020, ora 16:00 și 06 ianuarie 2020, ora 14:00, se va interzice parcarea autovehiculelor, în perimetrul de siguranță, respectiv strada Revoluția din 22 Decembrie 1989 – strada Remus Opreanu, bulevardul Regina Elisabeta(zona sens giratoriu – strada Remus Opreanu).  - luni, 06 ianuarie 2020, traficul rutier va fi restricționat în intersecția bulevardului Regina Elisabeta cu strada Revoluția din 22 Decembrie 1989 și în parcarea de la Poarta 1. - tot luni, în intervalul orar 06:00 – 09:00, taximetrele nu vor mai staționa în stația din zona Poarta 1. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, vor fi dispuse măsuri suplimentare de restricționare a traficului, mai puțin autobuzele aparținând CT BUS, pe strada Termele Romane dinspre strada Traian și pe bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei spre faleza Cazinoului. Pentru asigurarea fluenței traficului și pentru evitarea incidentelor care pot apărea în timpul evenimentului religios, pentru public și riverani sunt disponibile următoarele parcări: parcarea de pe strada Traian, în zona instanțelor de judecată, parcarea de pe strada Termele Romane și parcarea de la Poarta 1.    

marți, 31 decembrie 2019

Mai mult
Focurile de artificii, coșmarul animalelor

Dacă pentru noi, Revelionul reprezintă un prilej de distracție și suntem încântați de spectacolul de lumini şi explozia de sunete, pentru animalele de companie, noaptea dintre ani înseamnă stres și spaimă. Câinii și pisicile au un auz sensibil și se tem instinctual de zgomotele puternice. Atunci când materialele pirotehnice explodează, animalele sunt speriate și derutate și reacționează în consecință. Adesea, câinii rup lese și lanțuri, sar peste garduri ori se lovesc de ferestre și de uși într-o încercare disperată de a fugi din calea pericolului. Numeroase astfel de încercări se sfârșesc tragic, cu accidente, cu răniri sau cu pierderea animalului dezorientat. Efectele nefaste sunt suportate cel mai mult de animalele abandonate sau fără adăpost, care, aflându-se în plină stradă nu au niciun refugiu. Acestea aleargă disperate pe străzi, riscând să cadă victime traficului sau persoanelor răuvoitoare. Dacă avem în grijă animale, este datoria noastră să le protejăm și să le reducem stresul cât mai mult posibil. Iată câteva măsuri pe care le putem lua în acest sens: nu lăsați animalul afară pe durata focurilor de artificii; închideți ușile și ferestrele pentru a preveni accidentele și a reduce intensitatea zgomotului; rămâneți cu animalul acasă pentru a-l calma cu prezența voastră; puneți muzică relaxantă sau lăsați televizorul să meargă pentru a acoperi sunetul petardelor; distrageți animalul cu jocuri și cu recompense; asigurați-vă că acesta este microcipat și poartă zgardă, pentru a putea fi identificat în cazul în care este pierdut; dacă animalul manifestă o teamă puternică, discutați cu medicul veterinar despre posibilitatea de a administra un calmant.

luni, 30 decembrie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină