Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Acțiuni de amploare în piețele constănțene

Ieri, polițiștii cadrul Poliției Locale alături de colegii din  I.P.J. Constanţa,  şi jandarmii constănțeni au confiscat peste o tonă de fructe și legume care era comercializată ilegal în piețe. În 21 iulie a.c., polițiștii I.P.J. Constanţa, cei ai Poliţiei Locale şi colegii din cadrul Jandarmeriei Constanţa au continuat acțiunile în sistem integrat, derulând activități specifice pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal de produse alimentare în piața din zona Tomis 3.  Activitățile s-au desfășurat în perioada 18 – 21 iulie a.c., în baza Planului Comun de Acţiune, unde peste 20 poliţişti din cadrul Poliției Locala , cei ai I.P.J. Constanţa, şi jandarmii constănțeni au avut în vedere respectarea prevederilor Legii nr.12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Astfel, în cursul zilei de ieri, oamenii legii au legitimat zeci de persoane, aplicând 15 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 republicată, în valoare de peste 6.000 lei, fiind confiscată mai mult de o tonă de legume şi fructe care se comercializa fără autorizație, documente de proveniență sau în condiții igienico-sanitare improprii. De asemenea, polițiștii au constatat și o infracţiune de contrabandă, depistând o persoană care comercializa în mod ilegal ţigări. Acţiuni similare vor continua pe toată perioada anului 2016 pentru prevenirea și combaterea comerţului ilicit atât în perimetrul aferent pieţelor constănțene, cât şi a celui stradal neautorizat.

vineri, 22 iulie 2016

Mai mult
Licitație publică deschisă

În data de 28.07.2016, ora 12:00, la sediul din Bulevardul  Tomis nr. 51, Primăria Municipiului Constanța va relua licitația publică deschisă în scopul închirierii unui amplasament rămas neadjudecat, în vederea desfășurării de activități comerciale temporare în zone publice, în Stațiunea Mamaia, în perioada  sezonului  estival 2016,  pentru activitatea de comercializare înghețată (utilaj specializat). Prețul minim pentru închiriere, sub care nu poate fi acceptată nici o oferta, va fi de 8000 lei/ amplasament/ perioadă sezon. Suprafața unui amplasament este de 8 mp. Perioada sezonului estival este de 80 de zile. Documentele licitației se pot procura începând cu data de 25.07.2016, între orele 13:00 – 16:00, de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul II,  biroul nr. 3.  Data limită pentru depunerea ofertelor este  27.07.2016, ora 16:00. Ofertele se vor depune la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall Bulevardul  Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul II,  biroul nr. 3.  Relații suplimentare se pot obține de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall,  Bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul II,  biroul nr. 3.

vineri, 22 iulie 2016

Mai mult
Acțiune comună I.P.J., Poliția Locală și Jandarmeria împotriva vânzătorilor ambulanți

Urmare a cooperării dintre I.P.J. Constanţa, Poliţia Locală şi Jandarmeria  Constanţa,in staţiunea Mamaia şi municipiul Constanţa se acţionează permanent pentru siguranţa constănţenilor şi a turiştilor aflaţi pe litoralul românesc. Astfel, în data de 20 iulie a.c., în baza Planului Comun de Acţiune, peste 20 de poliţişti ai I.P.J. Constanţa, poliţişti locali şi jandarmi au acţionat în sistem integrat în staţiunea Mamaia pentru asigurarea ordinii publice şi creşterea gradului de siguranţă al turiştilor.  Acţiunea a vizat respectarea prevederilor Legii 12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Cu această ocazie s-a acţionat în cinci zone din staţiunea Mamaia, fiind verificate peste 30 de persoane. Totodată, oamenii legii au aplicat 25 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei şi un avertisment, toate în baza Legii 12/1990, confiscând aproximativ 10 kilograme de fructe de pădure (zmeură), peste 350 de produse alimentare (pungi cu pufuleţi, porumb fiert, mere glazurate), sute de articole de plajă (colaci şi veste gonflabile, zmee, pietre ponce, recipienţi din plastic cu nămol), precum şi zeci de articole de artizanat (scoici de mare, coşuri nuiele).  Acţiuni similare se vor derula în toată perioada sezonului estival 2016 pentru creşterea siguranţei turiştilor şi prevenirea faptelor antisociale din staţiunea Mamaia şi municipiul Constanţa.  

joi, 21 iulie 2016

Mai mult
Anunț de interes public

S.C. RAJA S.A., furnizorul de apă rece, a comunicat întreruperea furnizării apei reci, în data de 21.06.2016 între orele 11.00 -12.00. În această perioadă va fi întreruptă furnizarea de apă caldă de consum în zonele: Intim, Salvare, Școala nr. 8 și Piața Caragiale.   RADET cere scuze consumatorilor săi pentru disconfortul creat de avaria înregistrată de S.C. RAJA S.A.  Pentru informații suplimentare, clienții noștri pot suna la Dispeceratul S.C. RAJA S.A. Constanța, la numărul de telefon 0241.664.444 care funcționează non stop.    

joi, 21 iulie 2016

Mai mult
Anunț Program Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)

Primăria municipiului Constanța anunță că, în perioada 25 iulie-05 august 2016, distribuirea cutiilor cu ajutoare alimentare în cadrul Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) se va desfășura conform următorului grafic: Persoanele cu handicap grav și accentuat vor ridica cutiile cu ajutoare alimentare astfel: • persoanele cu handicap al căror nume de familie începe cu litera A - L vor ridica cutiile de la Clubul pentru persoane cu handicap situat în Piața Agroalimentară Tomis III; • persoanele cu handicap al căror nume de familie începe cu litera M - Z vor ridica cutiile de la Clubul pentru pensionari situat pe str. Cișmelei nr. 16.   La Clubul pentru pensionari situat pe str. Duiliu Zamfirescu, nr. 4 se pot prezenta următoarele categorii de beneficiari: • pensionarii cu pensii mai mici de 450 lei/lună inclusiv, care nu au ridicat cutiile în perioada 11 iulie – 22 iulie, indiferent de litera cu care începe numele de familie; • beneficiarii de venit minim garantat, acordat în baza Legii nr.416/2001 cu modificările şi completările ulterioare; • familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr.277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;  • șomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 450 lei inclusiv; • șomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în condiţiile Legii nr.76/2002 cu modificările şi completările ulterioare; • persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute mai sus, stabilite prin Dispoziție de Primar. Distribuirea cutiilor cu ajutoare alimentare se va realiza de luni până vineri, între orele 06.00 – 12.00. Ajutoarele alimentare se ridică personal de către beneficiar pe baza actului de identitate valabil. Pentru lămuriri suplimentare punem la dispoziția persoanelor interesate, zilnic, în intervalul orar 08.00 – 16.00, numărul de telefon 0341/448.530.  

miercuri, 20 iulie 2016

Mai mult
Demontarea stâlpilor de iluminat de pe Bulevardele Tomis și Ferdinand

Vă informăm că, în perioada 19.07.2016 - 26.07.2016, în intervalul orar 20.00 - 06.00, Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța va desfășura lucrări de demontare a stâlpilor din beton amplasați pe trotuarele aferente bulevardelor Tomis și Ferdinand. Aceste lucrări fac parte din obiectivul de investiții - Reabilitarea și modernizarea iluminatului public în unele localități ale zonei Metropolitane Constanța. Demontarea stâlpilor se va executa în timpul nopții pentru a nu îngreuna circulația în timpul zilei.  Precizăm că pentru execuția lucrărilor este necesară ocuparea unei benzi de circulație. Ne cerem scuze disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.  

miercuri, 20 iulie 2016

Mai mult
Spațiu nou la City Park Mall

Începând cu data de 25 iulie 2016, sediul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța  situat în City Park Mall se mută în corpul nou al clădirii, la care contribuabilii pot avea acces   conform schiței atașate.  Programul de lucru cu publicul rămâne neschimbat, după cum urmează:  - Luni, marți, miercuri, vineri: 08:30 - 16:30;  - Joi: 08:30 - 18:30

luni, 18 iulie 2016

Mai mult
Plata amenzilor pe platforma www.ghiseul.ro

Ca urmare a înregistrării Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța în Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP), constănțenii au posibilitatea achitării amenzilor și pe platforma națională www.ghiseul.ro, fără a plăti comision. Pentru a beneficia de acest serviciu nu este necesară autentificarea în sistem, efectuarea plăților fiind posibilă accesând link-ul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/amenzi și introducând următoarele date: -         localitatea de domiciliu; -         instituția din localitatea unde domiciliază; -         datele procesului verbal și poza/scanul acestuia; -         suma datorată; -         datele contribuabilului. Menționăm că instituția noastră a introdus facilitatea plății amenzilor online în anul 2015, serviciul fiind accesibil pe site-ul www.spit-ct.ro, secţiunea “Servicii online”-“Plata online a amenzilor”. 

luni, 18 iulie 2016

Mai mult
Informare publică

Având în vedere faptul că sediul Centrului de Informare Cetățeni (CIC), din cadrul City Park Mall, se va reloca într-un alt spațiu în corpul nou al clădirii, aducem la cunoștința cetățenilor faptul că în zilele de 21.07.2016 și 22.07.2016 activitatea de relații cu publicul se va desfășura la sediul Primăriei de pe str. Ecaterina Varga nr. 25-27.  Totodată, vă facem cunoscut că și Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Constanța se va muta în zilele de 21 și 22 iulie în noul corp al clădirii. Activitatea de lucru cu publicul a Serviciului NU va fi afectată, desfășurându-se la actualele ghișee conform programului de lucru afișat.  Începând cu 25.07.2016, atât CIC cât și SPCLEP, își vor desfășura activitatea în aripa nouă a City Park Mall, etajul I, după programul normal de lucru.  Ne cerem scuze disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.  

vineri, 15 iulie 2016

Mai mult
Informare de interes public

Primăria municipiului Constanța și Confort Urban anunță că circulația pe Bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Mamaia și Bulevardul  Ferdinand, va fi închisă sâmbătă, 16.07.2016, între orele 07:00 și 19:00. Restricționarea este impusă de lucrările de reabilitare ale Bulevardului Tomis. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm conducătorii auto să utilizeze celelalte artere rutiere.  

joi, 14 iulie 2016

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină