Anunturi - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Obligațiile persoanelor fizice și juridice cu privire la declararea datelor înscrierii în Registrul Agricol

luni, 9 mai 2022

Inapoi

Stimaţi cetăţeni, în conformitate cu prevederile art. 11, alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm că aveţi obligaţia declarării datelor necesare înscrierii în REGISTRUL AGRICOL,  atât persoanele fizice căt şi persoanele juridice, după cum urmează:

1- pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu domiciliul fiscal în localitate;
2 - pentru persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu domiciliul fiscal în alte localităţi decât cele unde deţin bunuri ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol;
3 - pentru persoanele juridice cu domiciliul fiscal în localitate;
4 - pentru persoanele juridice cu domiciliul fiscal în alte localităţi decât cele unde sunt bunurile ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol.

Perioadele la care persoanele fizice căt şi cele juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în REGISTRUL AGRICOL sunt următoare:

- între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la termenul de mai sus, în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

Înscrierea datelor în registrul agricol se face pe baza declaraţiei pe propria raspundere, privind înregistrarea/modificarea datelor în registrul agricol.

Fata de acestea, vă invităm la sediul Primariei municipiului Constanta, situat în Bd. Tomis nr. 51,  Camera 212, pentru depunerea declaraţiei cu privire la datele ce se înscriu în Registrul agricol.

NEDECLARAREA LA TERMENELE ŞI ÎN FORMA STABILITE DE PREZENTA ORDONANŢĂ, SE SANCŢIONEAZĂ CU AMENDĂ DE LA 100 LA 500 DE LEI, ÎN CAZUL PERSOANELOR FIZICE, RESPECTIV CU AMENDĂ DE LA 300 DE LEI LA 1500 DE LEI, ÎN CAZUL PERSOANELOR JURICE.