Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin de presă

miercuri, 24 iulie 2019

Inapoi

În perioada 15.07.2019-21.07.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat  activități de control în Stațiunea Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța ( sectorul cuprins între Modern și Reyna).

Oamenii legii au verificat respectarea normelor rutiere, a celor legate de menținerea curățeniei pe raza municipiului Constanța, legalitatatea lucrărilor de construire din domeniul disciplinei în construcții, desfășurarea în condiții legale a activităților comerciale și a serviciilor de piață, precum si respectarea normelor ordine publică, liniște și conviețuire socială.

În Stațiunea Mamaia au fost întocmite 19 de note de constatare persoanelor juridice care își desfășurau activitatea comercială în locații care au fost verificate și din punct de vedere al respectării prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții.

În ceea ce privește comerțul ambulant desfășurat în zona de promenadă din Stațiunea Mamaia au fost aplicate 25 sanctiuni contravenționale în valoare de 11.125 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite.

De asemenea, polițiștii locali cu atribuții în domeniul inspecției comerciale și ordine publică au acționat pe sectoarele de plajă din Stațiunea Mamaia și plaja Constanța în vederea combaterii  comerțului ambulant, fiind aplicate 38 de amenzi contravenționale în cuantum de 16.500 lei, dispunându-se măsuri complementare de confiscare a mărfurilor expuse la vânzare în mod ilicit¸ în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite

Operatorilor economici din zonă le-au fost întocmite 18 procese verbale în valoare de 16.500 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 7 au fost avertismente cu dispunerea de  măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate.

De asemenea au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.800 lei, conform prevederilor H.C.L 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța și 1 amendă contravențională în valoare de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice în Stațiunea Mamaia, Faleza Cazino din Constanța și  pe mijloacele de transport în comun care deservesc liniilor autobuzelor RATC care se deplează în zonele menționate anterior,  ocazie cu care s-au aplicat 138 sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.090 lei, din care 7  amenzi pentru  consum de alcool pe domeniul public și apelare la mila publicului, în baza Legii nr.61/1991 pentru sancționare faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice, 36 amenzi pentru încălcarea prevederilor Legii nr.92 / 2007 a serviciilor de transport public local, 1 amendă pentru încălcarea prevederilor O.U.G nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de stare civilă ale cetățenilor români și 94 amenzi pentru staționarea autovehiculelor pe spațiul verde, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat în scopul asigurării și menținerii siguranței traficului rutier în Stațiunea Mamaia Satul de Vacanță și Mamaia Nord –zona Summerland, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 149 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 63.320 lei , după cum urmează:

- 12 pentru opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din  O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 28 pentru staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
-109 pentru  staționarea autoturismului pe spațiul verde sau cu această destinație, în conformitate cu prevederile art.9, pct 38 din  H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că s-a dispus măsura ridicării unui număr de 23 de autovehicule, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod constant!