Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin informativ

luni, 5 noiembrie 2018

Inapoi

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța acționează zilnic atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru depistarea celor care apelează la mila publică în municipiul Constanța.
Astfel, în data de 04.11.2018, lucrătorii instituției au depistat  o femeie, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Medgidia, județul Constanța, care se folosea de un  minor în vârstă de 3 ani în vederea obținerii unor foloase materiale de la trecătorii din zona ICIL, vis a vis de Policlinca nr.2. Persoana în cauză își tinea fiul în brațe și cerea insistent bani de la trecători. Întrucât fapta întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni au fost întocmite actele prevăzute de lege în vederea sesizării organelor judiciare pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, a fost notificată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța pentru a dispune măsurile legale ce le intră în competență.
Pe această cale, rugăm cetățenii să se alăture campaniei Direcției Generale Poliția Locală Constanța : "SPUNE STOP CERȘETORIEI!" și să nu mai dea curs cererilor/solicitărilor unor astfel de persoane, și astfel, împreună, să asigurăm un climat public civilizat.