Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Respectarea regulilor de circulație nu este opțională

luni, 6 decembrie 2021

Inapoi

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat zilele trecute o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele și locurile în care este interzisă oprirea/staționarea vehiculelor.

Într-o singură zi, polițiștii locali au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 25.950 lei și 180 puncte de penalizare.

De asemenea, au fost ridicate 20 de autovehicule de pe partea carosabilă a drumului public.

Mașinile au fost depozitate în parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr.1 și pot fi ridicate doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/2018: tarif ridicare mașini - 450 de lei, tarif transport mașini - 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi - 60 de lei. Programul de restituire este non-stop.

Încă o dată, Poliția Locală Constanța atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație. Le mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat problemele întâlnite și îi rugăm să facă în continuare acest lucru la numărul de telefon: 0241.484.205 sau 0341.922 - Dispecerat- Direcția Generală Poliția Locală.