Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Buletin informativ

joi, 17 ianuarie 2019

Inapoi

În data de 16.01.2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 248 amenzi contravenționale în valoare totală de 68.350 lei. Dintre acestea, 27 de abateri au fost constatate pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale; 13 abateri pentru  tulburarea ordinii și liniștii publice; 113 încălcări ale legislației rutiere; 66 abateri pentru nedeținerea titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, 13 abateri pentru fumat în incinta unei unități medicale de tip spital, 2 abateri pentru executarea de lucrări de construcții fără autorizație de construire și 4 abateri ale agenților economici care nu au îndeplinit obligațiile legale privind modul de comercializare a unor produse, în conformitate cu prevederile O.G nr.99/2000. Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii locali au depistat în diferite zone din municipiul Constanța ( Piața Tomis 3 și Eden) 3 persoane care ofereau spre vânzare țigări fără timbru accizabil. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acestea dețineau în vederea comercializării nelegale 25 pachete de țigări.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare, în baza prevederilor art.20 lit.h din Legea 155/2010, iar după stabilirea identității, acestea au fost sancționate contravențional cu suma de 1.000 lei fiecare, fiindu-le dispusă măsura complementară de confiscare a bunurilor comercializate în mod ilicit și indisponibilizată suma de 109 lei, bani proveniți din acte de comerț ilicit.
Menționăm că două dintre aceste persoane nu se aflau la prima abatere de acest gen, una a mai fost depistatată și sancționată contravențional de oamenii legii în cadrul unor activități similare de combatere a comerțului stradal neautorizat, iar pentru cea de-a doua s-au întocmit actele de constatare pentru infracțiunea prevăzută de art.270, alin.3 din Codul Vamal, faptă asimilată contrabandei. Documentele au fost inainte organelor judiciare în vederea continuării cercetărilor.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să respecte prevederile legale în vigoare.
Direcția Generală Poliția Locală Constanța reamintește numerele de telefon la care cetățenii pot apela pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).

Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!