Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Direcția Generală Poliția Locală a depus o Plângere penală împotriva agresorului polițistului local la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța ​

marți, 5 martie 2024

Inapoi

La data de 29 februarie 2024, în jurul orei 18:00, un polițist local din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța a fost agresat în timp ce își îndeplinea atribuțiile legale la una din căile de acces în clădirea unde are sediul Primăria Constanța. Agresiunea a fost premeditată și comisă de către unul dintre membrii grupului care s-a identificat a fi din partidul S.O.S. România.

Același grup, cu o oră înainte de incidentul de la Primăria Constanța, a încercat să-i incite pe locuitorii din cartierul Henri Conadă și să-i determine pe aceștia să se adune în fața Primăriei Constanța pentru un protest spontan. Forțele de ordine, inclusiv lucrătorii din cadrul Secției 2 Poliție Constanța și ai Grupării de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța, au intervenit pentru a restabili ordinea și au informat că persoanele respective intenționează să participe la ședința Consiliului Local Municipal. Locatarii din Henri Coandă nu au răspuns la îndemnurile grupului de agitatori și aceștia s-au deplasat singuri la sediul Primăriei Constanța cu scopul de a participa la ședința de Consiliu local.

Având în vedere aceste informații, mai multe echipaje de polițiști locali s-au deplasat în zona sediului administrativ al Primăriei Municipiului Constanța unde au format un dispozitiv pentru a asigura liniștea și ordinea publică și pentru a asigura protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, conform prevederilor art. 6, lit. a), b) și f) din Legea nr. 155/2010 privind poliția locală.

Grupul de agitatori a forțat intrarea în sala de ședință fără să se legitimeze și fără să aștepte ca președintele de ședință să fie anunțat că sunt solicitări de luări de cuvânt. În timp ce s-a încercat calmarea grupului de presiune a S.O.S. România. unul dintre membri l-a agresat pe polițistul local aflat în exercițiul funcțiunii. În urma acestui incident grupul de presiune a fost evacuat din clădire.

Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depus o plângere penală împotriva agresorului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, solicitând autorităților competente să desfășoare o anchetă riguroasă și să ia măsurile necesare în conformitate cu legea.

Cazul a fost preluat de către instituția abilitată pentru a continua cercetarea și pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.