Stimulent educational

ACORDAREA STIMULENTULUI EDUCAȚIONAL SUB FORMĂ DE TICHETE SOCIALE PENTRU GRADINIȚĂ

Locație: Str. Unirii nr.104, mun. Constanța, Biroul nr. 11;
Număr de telefon: 0341.180.105;
Program cu publicul: 08.00-12.00 / Luni - Vineri / între 1 și 15 ale lunii;
Efectuarea anchetelor sociale între 1 și ultima zi lucrătoare din lună, de luni pana vineri, între orele 13.00-16.00;
 
INFORMAȚII GENERALE: 
Tichetelor sociale pentru grădiniță se acordă copiilor din familii defavorizate care participă la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar și în cazul cărora există atât riscul de a abandona, cât și de a nu frecventa cursurilor preșcolare, din cauza accesului limitat la resursele economice și la educație. Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional, acordat sub formă de tichete sociale pentru grădiniță, este de 50 lei/lună. Tichetul social pentru grădiniță se acordă copiilor proveniți din familii defavorizate, în condițiile în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii: copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, iar venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

DOCUMENTE NECESARE:
Pentru a putea beneficia de stimulent educațional, sub formă de tichete sociale pentru grădiniță, solicitantul trebuie să completeze un dosar pe care îl depune la Serviciul beneficii sociale și persoane vulnerabile din cadrul Serviciul public de asistență socială Constanța, situate pe str. Unirii nr.104, care va cuprinde următoarele documente:

 ACTE NECESARE:
1. Cerere și declarație pe propria răspundere tip anexa nr.1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare; descarcă formularul atașat la baza paginii
2. livret familie     copie (se obține de la Serviciul de Stare Civila, str. Mihai Eminescu, nr. 20)
3. carte/cărți de identitate  
4. certificat de naștere copie și original (al titularului și ale celorlalți membri ai familiei)
5. certificat de căsătorie copie și original
6. adeverință cu salariul net realizat de către persoanele încadrate în muncă + bonuri valorice     se va depune adeverința cu salariul net obținut în luna anterioară depunerii cererii
7. talon plată ajutor șomaj, alocație de sprijin, alocație de stat
8. talon sau adeverință de pensie limita de vârstă, de urmaș, de handicap, alimentară, etc
9. talon / adeverință / extras de cont pentru alocație de stat
10. adeverință de la grădiniță  
11. alte acte doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia  
11. adeverință de venit eliberată de Agenția fiscală  



FileTypeSizeUploaded onDownload
Anexa nr.1 la HG Anexa nr.1PDF286,20 KB15 dec., 2017 Download



Legislatie:

-Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare;
-H.G. nr.15/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță, cu modificările și completările ulterioare;
-H.C.L. nr.90/2016 privind stabilirea modalităţii de identificare a beneficiarilor stimulentului educaţional sub formă de tichete sociale;
-Ordinul nr. 125/2016 privind aprobarea procedurii de emitere și a modelului tichetului social pentru grădiniță, prevăzute de Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate;
-Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale;
-Ordonanţa de urgenţă nr.44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
-Legea nr.116/2002 privind combaterea și prevenirea marginalizării sociale;
-O.U.G. nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor;
-Legea nr.544/2001 privind informațiile de interes public;
-Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică;
-Regulamentul de organizare şi funcţionare al Serviciului public de asistenţă socială Constanţa;
-Fişele postului personalului din cadrul Serviciului public de asistenţă socială Constanţa-Direcţiei beneficii sociale - Serviciul beneficii sociale şi persoane vulnerabile;
-Procedura operațională a Serviciului beneficii sociale și persoane vulnerabile, privind acordarea stimulentului educațional sub formă de tichete sociale pentru grădiniță.