Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Tichete sociale acordate copiilor preşcolari proveniţi din familii defavorizate

miercuri, 24 august 2016

Inapoi

Serviciul public de asistenţă socială Constanţa, prin Serviciul beneficii sociale şi persoane vulnerabile (situat pe str. Amzacea nr. 13, număr de telefon: 0241/484224), primeşte cereri-declaraţii privind acordarea stimulentului educaţional.

 

Scop:

- Stimularea participării în învăţământul preşcolar al copiilor din familii defavorizate prin creşterea accesului la educaţie al acestora.

Beneficiari:

Copiii cu vârsta între 3 şi 6 ani, care frecventează activităţile unităţilor preşcolare, proveniţi din familii defavorizate.

Stimulentul educaţional se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul minim garantat pentru o persoană singură) şi este condiţionat de prezenţa zilnică a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, la grădiniţă.

Beneficiu acordat:

- Un tichet social pentru grădiniţă de 50 de lei lunar, pentru perioada septembrie-iunie a anului şcolar.

Acte necesare:

-cerere-declaraţie pe proprie răspundere însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei, precum şi a veniturilor realizate de către membrii săi;

-dovada înscrierea/frecventarea activităţilor organizate de grădiniţă;

-alte documente ataşate:

 1. Documentele prin care se stabileşte componenţa familiei:

- livretul de familie

- copie certificată sau, după caz, autentificată pentru conformitate cu originalul, pentru următoarele documente:

a) certificatele de naștere ale copiilor aflați în întreținerea familiilor defavorizate;

b) certificatul de căsătorie;

c) hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, potrivit legii;

d) hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, potrivit legii;

e) dispoziția conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului sau hotărârea comisiei pentru protecția copilului ori a instanței de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului; hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare, potrivit legii;

f) hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută;

g) hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;

h) după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei.

 2. Acte de venit:

- adeverinţe cu salariul net şi cu menţiunea dacă sunt primite tichete de masă, precum şi valoarea lor;

- cupoane de pensie;

- cupoane de ajutor de şomaj;

- mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a dreptului, etc.

Calculul veniturilor familiei

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie (284 lei la acest moment), se iau în considerare toate veniturile impozabile și neimpozabile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele rezultate din obligațiile legale de întreținere față de copii și/sau față de părinți, pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educațional.

Veniturile realizate de membrii familiei, inclusiv cele exceptate, se dovedesc, după caz, prin documentele eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor.

În cazul familiei sau persoanei singure care locuiește și gospodărește împreună cu alte familii ori persoane singure și contribuie împreună la achiziționarea sau realizarea unor bunuri și a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea venitului pe membru de familie se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât și partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete realizate în comun de persoanele din gospodărie. În cazul în care nu se poate determina partea ce revine de drept, solicitantul completează o declarație pe propria răspundere pentru venitul rezultat din gospodărirea împreună.

Nu se iau în calcul:

a) sumele primite cu titlu de prestații sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) alocația de stat pentru copii prevăzută de Legea nr. 61/1993, republicată, cu modificările ulterioare;

c) ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, alocația pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ajutorul pentru încălzirea locuinței acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.

d) ajutoarele de stat acordate pentru activitățile agricole din fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile;

e) sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv susținerii educației preșcolarilor, elevilor și studenților, prin programe ale Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, altor instituții publice și private, inclusiv organizații neguvernamentale;

f) sumele primite din activitatea de zilier, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată; g) sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condițiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;

h) sumele primite cu titlu de ajutor temporar ori ocazional din partea unor persoane fizice sau juridice ori de la bugetul de stat sau local cu titlu de ajutor de urgență.

Pentru anul scolar 2016-2017, cererile, insotite de documentele justificative, se depun până la data de 20 decembrie 2016. Cererile depuse după acest termen nu se mai iau în considerare.

Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar, în perioada septembrie-iunie, sub rezerva îndeplinirii condiţiei de prezenţă, iar titularul tichetului social pentru grădiniță are obligația să anunțe orice modificare în componența familiei sau în veniturile acesteia în termen de maximum 15 zile de la producerea acesteia.