Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:

Detalii Știre

Anunț proiect "Mai implicat! Mai integrat!"

miercuri, 25 ianuarie 2023

Inapoi

Vă aducem în atenție faptul că, în prezent, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța derulează Proiectul „Mai implicat! Mai integrat!” - Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (2014-2020) - Axa prioritară 4 -  Incluziunea socială și combaterea sărăciei - Cod proiect POCU/476/4/18/129360.
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea calității vieții pentru 238 copii și tineri  instituționalizați și din comunitate prin oferirea de servicii integrate (educare, consiliere, dezvoltare de abilități de viață independentă, formare profesională, alte terapii de recuperare) și crearea de parteneriate, în scopul integrării socio-profesionale a acestora.
Obiective specifice sunt următoarele:
1.Crearea unui sistem de informare coordonată între DGASPC Constanța și UAT-uri din județul Constanța, în vederea implementării procesului de dezinstituționalizare prin derularea unei caravane de conștientizare și semnarea a minimum 15 acorduri de parteneriat cu UAT-uri din județ.
2.Oferirea de servicii integrate în cadrul Centrelor de Zi și a Centrelor de Zi de Recuperare pentru 238 de copii și tineri din Casele de Tip Familial și din comunitate.
3.Formare profesională a 110 tineri din Casele de Tip Familial și din comunitate, în vederea integrării socio-profesionale a acestora, dar și a 110 viitori asistenți maternali în vederea reducerii riscului de instituționalizare a copiilor integrați din sistemul rezidențial și a celor care provin din familii cu risc de separare.
4.Oferirea de suport familiilor care sprijină procesul de reintegrare și familiilor care se află în risc de separare prin activarea și implicarea Structurilor Comunitare Consultative existente la nivel local.
În acest sens, se realizează activitatea A7. Oferirea de servicii integrate în cadrul Centrelor de Zi și a Centrelor de Zi de Recuperare pentru tineri proveniți din Case de Tip Familial și din comunitate.
Centrul de zi asigură promovarea dreptului fiecărui copil/tanar de a-şi păstra relaţiile familiale, oferind servicii adecvate familiei în situaţie de risc de abandonare a copilului, pentru ca ea să fie capabilă să-şi îndeplinească responsabilităţile legate de îngrijirea, securitatea şi educaţia copilului.
Prin crearea unor astfel de centre se urmăreşte menţinerea copilului în familie, evitându-se intrarea în sistemul de protecţie din cauze preponderent socio-economice.  Centrul de zi asigură copiilor îngrijire, programe educative şi distractive, consiliere - pe timpul zilei, urmând ca seara să se întoarcă acasă, în mediul lor, evitându-se ruptura cu familia.
Activităţile centrului de zi sunt complementare celor realizate de alte servicii publice (învăţământ, sănătate). Pentru asigurarea unui continuum de servicii pentru tinerii care provin din Casele de Tip Familial si din comunitate, vom oferi o gama variata de servicii (supraveghere, îngrijire, educare si dezvoltare timpurie, suport pentru dezvoltarea abilitatilor pentru viata independenta, socializare si petrecere a timpului liber, reintegrare familiala si comunitara, consiliere psihologică, juridică, orientare vocatională, constientizare și sensibilizare a populatiei, asistenta și recuperare medicală dupa caz, terapii de recuperare, etc).
Aceste servicii vor fi oferite prin intermediul Centrelor de Zi şi Centrelor de Zi de Recuperare construite în complementaritate cu apelul POR, care vor fi functionale la momentul implementarii activitatii Identificarea şi recrutarea a 110 copii/tineri din comunitate care vor beneficia de servicii integrate furnizate in centrele de zi şi centrele de zi şi recuperare.
Conform Strategiei Judetene in Domeniul Asistentei Sociale si Protectiei Copilului pe anii 2016-2020, ne propunem deschiderea unui Centru Multifunctional pentru Copii cu Tulburari sau Sindrom Autist, Sindrom Down sau alte dizabilitati neuropsihice.
Pentru ca serviciile oferite sa-si atinga scopul de a-i integra socio-profesional pe acești tineri, ne propunem, în primul rând, stabilirea unei relaţii de comunicare deschisă, bazată pe încredere reciprocă, respect, înţelegere faţă de toate problemele şi dificultăţile pe care le întâmpină adolescentul din CTF si comunitate.
Persoanele interesate se pot adresa, telefonic, la nr. de telefon 0723.313.669, persoană de contact doamna SPOREA MARIA - Expert grup țintă.