Direcţia Generală Poliţia Locală
vineri, 10 mai 2019
În data această dimineață, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța în colaborare cu reprezentanți ai firmei de salubrizare SC Polaris M Holding au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Constanța, în perimetrul străzii Dionisie cel Mic, în scopul igienizării și menținerii curățeniei în zonă. În cadrul acțiunii s-au derulat următoarele operațiuni: - s-au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru nemenținerea stării de curățenie în zonă și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. - s-au luat măsuri de igienizare a zonei de către lucrători ai SC Polaris M Holding SRL și a fost desființat un adăpost improvizat. Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.