Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Pentru fluidizarea circulației, aleea Lupeni a devenit de astăzi arteră rutieră cu sens unic.

Tot de astăzi, pe aleea care înconjoară locul de joacă, încep lucrările de reabilitare. Se va reface covorul asfaltic, se vor reabilita trotuarele, se vor monta borduri, se vor asfalta și reamenaja aleile de acces către blocurile de locuințe, totul pentru ca atât pe carosabil, cât și pe trotuare să se poată circula în condiții de siguranță. Facem apel la proprietarii mașinilor care locuiesc în zonă să nu-și parcheze autovehiculele în zonele în care se efectuează lucrări pentru a nu îngreuna activitatea echipelor de intervenție.

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
Cantitate record de deșeuri electrice, electronice și electrocansice colectate în municipiul Constanța!

14 tone de deșeuri din categoria DEEE (deșeuri de echipamente electrice, electronice și electrocasnice) au fost colectate în perioada 23-28 august, în cadrul Campaniei „ORAȘE CURATE”, inițiată de Asociațía de Dezvoltare Intercomunitară „DOBROGEA” (ADI „DOBROGEA”) și ECOTIC, împreună cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Este cea mai mare cantitate de deșeuri din categoria DEEE, colectată vreodată în municipiul Constanța. Locuitorii orașului au răspuns în număr impresionant apelului campaniei noastre de informare, conștientizare și colectare, arătând că sunt preocupați de protejarea mediului înconjurător, care nu ar mai avea de suferit de pe urma deșeurilor abandonate necorespunzător. În timpul celor 5 zile de campanie, colectorul autorizat Vastum Eco a asigurat preluarea gratuită a deșeurilor electrice și electronice voluminoase, direct de la domiciliul constănțenilor. Pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice mici au fost puse la dispoziția cetățenilor 10 puncte de colectare, amplasate în principalele piețe ale orașului. Fiecare persoană care a predat deșeuri electrice și electronice de minim 5 kg sau 5 becuri/neoane, a fost înscrisă automat la tombola cu premii, constând în echipamente electrice (un frigider, un televizor, un aspirator și 5 brățări fitness). Mulțumim încă o dată constănțenilor care au înțeles importanța acestei campanii și s-au implicat în activitatea de colectare, ințelegând că reducerea, recuperarea și reciclarea deșeurilor nu numai că este posibilă, dar este și avantajoasă pentru fiecare dintre noi, pe termen mediu și lung, o manifestare a respectului față de mediul înconjurător dar și o oportunitate de a recupera cantități importante de materii prime pentru producerea altor echipamente noi! Detalii: https://www.adidobrogea.ro            https://www.ecotic.ro.

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
„Jardin Urbain - Festival du Bonheur“, revine la Constanța.

De pe 3 până pe 5 septembrie, vă așteptăm în cel mai frumos spațiu, plin de verdeață, în inima orașului, în care spiritul vechii cetății Tomis este încă viu. Food-truckurile vin încărcate cu arome pentru toate gusturile! Aici veți găsi cele mai savuroase meniuri pe care le puteți servi într-o locație excelentă. Festivalul nu este doar unul gastronomic. Astfel, pe durata celor 3 zile, constănțenii se pot bucura de o amenajare specială, spectacol de lumini, cu zone de relaxare, un bar ofertant și multă muzică bună asigurată de dj autohtoni. Accesul este gratuit!

marți, 31 august 2021

Mai mult
Aprobarea, în premieră, a unor acorduri de înfrățire între municipiul Constanța și municipii din Republica Moldova

Consiliul Local al municipiului Constanța a aprobat astăzi, la inițiativa primarului Vergil Chițac, două proiecte de hotărâre relevante din perspectiva dezvoltării relațiilor externe ale municipiului nostru – “Proiectul de hotârâre privind aprobarea Acordului de Înfrățire între Municipiul Constanța, județul Constanța și municipiul Chișinău din Republica Moldova” și, respectiv, “Proiectul de hotârâre privind aprobarea Acordului de Înfrățire între Municipiul Constanța, județul Constanța și municipiul Cahul, raionul Cahul, din Republica Moldova”. Aprobarea celor două acorduri de înfrățire cu municipalități partenere din Republica Moldova, Chișinău și Cahul, reprezintă o premieră în istoria relațiilor externe ale municipiului Constanța. Nu au existat, până în prezent, acorduri de înfrățire ale municipiului nostru cu municipii sau orașe din Republica Moldova – țară a cărei independență, proclamată la 27 august 1991, a fost salutată și recunoscută pe plan internațional mai întâi de către România și apoi de către întreaga comunitate internațională. O coincidență fericită face ca aprobarea, de către Consiliul Local al municipiului Constanța, a primelor acorduri de înfrățire cu municipalități din Republica Moldova să aibă loc în ziua în care România și Republica Moldova celebrează Ziua Limbii Române (31 august). Între România ṣi Republica Moldova există un “caracter special conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură ṣi tradiţii”, iar acordurile de înfrățire au fost convenite ca expresie a dorinței municipalităților respective de “consolidare a relațiilor de prietenie și de cooperare între autoritățile administrației publice locale” și de “stabilire de parteneriate de colaborare în mai multe domenii de interes reciproc, pentru promovarea în comun a unor proiecte de dezvoltare economică și socială care să vină în beneficiul comunităților locale”. Potrivit celor două documente, Municipiul Constanța și Municipiul Chișinău, respectiv Municipiul Constanța și Municipiul Cahul, se declară “localități înfrățite“. Cele două documente aprobate de către Consiliul Local stipulează că orașul Constanța și orașele sale înfrățite din Republica Moldova, în calitate de Părți, “vor efectua vizite reciproce și schimburi de experiență în domeniul administrației publice locale și se vor informa reciproc cu privire la modalitățile de soluționare a problemelor comunității“, dezvoltând relaţii de cooperare în următoarele domenii: “administrație publică locală, educație, cultură, sport, sănătate, turism, protecția mediului și reducerea riscurilor de dezastre, schimburi comerciale, agricultură, comerț, infrastructură rutieră, utilități publice, asistență socială, precum și alte domenii de interes comun; părțile vor analiza posibilitățile de promovare a unor proiecte de dezvoltare economică și socială în beneficiul comunităților locale, care pot contribui la dezvoltarea durabilă/sustenabilă a orașelor lor“. Părţile au stabilit, fără a fi restrictive, următoarele domenii de interes în vederea cooperării: cooperarea municipală (domeniul educațional, domeniul cultural şi sportiv, domeniul sănătate, domeniul turism, domeniul protecţia mediului înconjurător), cooperarea economică, sprijinirea cooperării “people to people”. În perioada următoare, Primăria municipiului Constanța va conveni, împreună cu partenerii săi din Republica Moldova (Primăria municipiului Chișinău și Primăria municipiului Cahul), procedura semnării, de către primarii municipiilor respective, a Acordurilor de înfrățire.    Este de menționat că importanța adoptării acestor documente sporește în mod semnificativ în contextul consolidării recente a parcursului european al Republicii Moldova (parcurs susținut de către cetățeni, elite și clasa politică de la Chișinău) și al continuării cursului ascendent al relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova. Convenirea, adoptarea, semnarea și implementarea unor acorduri de înfrățire și/sau colaborare între municipiul Constanța și municipalități din Republica Moldova răspunde, totodată, unui obiectiv prioritar asumat de către administrația locală în domeniul relațiilor sale externe – crearea și/sau consolidarea relațiilor cu municipii și orașe din țări cu care România are relații de parteneriat strategic, prioritar Republica Moldova (celelalte două obiective prioritare vizează consolidarea rolului strategic al orașului în zona de vest a Mării Negre și, respectiv, consolidarea relațiilor cu orașe din comunitatea europeană și euroatlantică). Primăria municipiului Constanța își exprimă, cu acest prilej, deplina încredere că relațiile sale cu partenerii din Republica Moldova, municipiul Chișinău și municipiul Cahul, se vor dezvolta accelerat, continuu și în beneficiul prioritar al comunităților locale din cele trei municipii.

marți, 31 august 2021

Mai mult
Peste 50 de proiecte pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal de astăzi

Ședința Consiliului Local Municipal de astăzi a însumat peste 50 de proiecte pe ordinea de zi, proiecte extrem de importante pentru Constanța și dezvoltarea orașului nostru. Astfel, consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate și principalii indicatori tehnico-economici pentru racordarea la rețeaua electrică a stațiilor de reîncărcare auto pe strada Th. Burada, șoseaua Industrială și pe strada Cișmelei. Se fac pași importanți pentru introducerea în orașul nostru a transportului auto electric. Reamintim că la finele acestui an, va ajunge în Constanța primul lot de autobuze electrice. Tot astăzi, consilierii locali au aprobat premierea tuturor elevilor care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, precum și a profesorilor îndrumători cu câte 1000 de lei fiecare. Consilierii locali au aprobat  închirierea unui spațiu în care să funcționeze o nouă creșă în municipiul Constanța, pentru a răspunde astfel nevoilor famiilor cu copii mici. Tot acum s-au făcut primii pași pentru preluarea de către municipalitate a Palatului Copiilor, obiectiv cu istorie bogată și însemnătate importantă pentru toți constănțenii. Amenajarea integrată a zonei cuprinse între accesul către Plaja Modern, strada Lebedei și taluz, precum și crearea de facilități pentru evenimente culturale și pentru petrecerea timpului liber, zone de promenadă și parcaje este un alt proiect important care a fost votat în ședința Consiliului Local. Tot astăzi a fost adoptat Regulamentul de acces în zona peninsulară. Scopul acestui proiect este reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța prin realizarea unei structuri rutiere adaptate cu precădere circulației pietonale, așadar era absolut necesară reglementarea accesului mașinilor în această zonă.   Consilierii locali au aprobat astăzi amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, un proiect important pentru locuitorii acestei zone în care spațiul verde a fost acoperit în ultimii ani de foarte multe construcții. Spațiile de joacă din municipiul Constanța vor funcționa, începând de astăzi, după un nou regulament de organizare și funcționare. Aleșii locali au aprobat în ședința Consiliului Local înfrățirea municipiului Constanța cu municipiile Cahul și Chișinău din Republica Moldova. La propunerea primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost aprobat un proiect prin care va începe achiziția serviciilor juridice de consultanță, asistență și reprezentare în vederea înființării Clubului Sportiv Municipal Constanța, un cadru unitar în care să fie organizate toate activitățile sportive din municipiul Constanța.

marți, 31 august 2021

Mai mult
Igienizare spații verzi

Zi de zi, dotate cu echipamente specifice, echipele firmelor responsabile de îngrijirea spațiilor verzi din Constanța, alături de beneficiarii venitului minim garantat și persoanele care prestează muncă în folosul comunității cosesc, greblează, plivesc și prășesc florile și arbuștii, udă suprafețele verzi și tund gardul viu. Resturile vegetale sunt încărcate și transportate, în așa fel încât spațiile verzi să fie curate și să poată fi folosite în siguranță. În ultima săptămână, echipele au intervenit în parcul Tăbăcărie, parcul de la Gară, parcul Arheologic, pe faleza Cazino, pe taluzul de la plaja Modern, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, bulevardul Aurel Vlaicu, în stațiunea Mamaia, în cartierele: Tomis II, Tomis III, Tomis Nord, Inel II, Km 4-5, Poarta 6, Pescărie. Atât în parcuri, cât și în cartiere, arborii uscați, crengile rupte și uscate sunt tăiate pentru a preveni eventuale accidente provocate de prăbușirea acestora. Pentru că munca echipelor este îngreunată de multe ori de mașinile parcate pe trotuare, facem apel la constănțeni să nu mai staționeze la o distanță foarte mică de zonele în care este plantat gard viu pentru a nu face dificilă îngrijirea acestuia. De asemenea, nu vă expuneți pericolelor parcând în dreptul pomilor uscați sau înclinați.

marți, 31 august 2021

Mai mult
Curățenie, pe străzile Constanței

Pentru ca orașul în care trăim să fie curat, echipele Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat acționează în permanență în acest sens. Se mătură și se spală străzile, trotuarele, piețele, zonele de promenadă, locurile de joacă atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia. De asemenea, conform normelor europene de igienă şi sănătate publică, platformele de gunoi din fiecare cartier sunt spălate, igienizate și deratizate cel puțin o dată pe lună. După curățarea platformelor, echipele municipalității amplasează momeli toxice pentru combaterea rozătoarelor pe care vă rugăm să nu le ridicați. Nimic nu se poate face însă fără dorința oamenilor de a trăi civilizat. Degeaba echipele de salubrizare fac curățenie, dacă în urma lor, aruncăm gunoiul. Curăţenia trebuie să facă parte din viaţa noastră, a fiecăruia. Tu alegi să trăiești într-un oraș curat, iar noi te ajutăm să faci asta!

marți, 31 august 2021

Mai mult
Deșeurile din construcții se depozitează în spațiul amenajat la Poarta 9

Dacă unele persoane își folosesc concediile pentru relaxare, pentru a pleca în vacanțe, alții profită de aceste perioade și renovează, construiesc sau demolează. Pentru că din aceste activități rezultă de obicei multe deșeuri, Primăria Constanța amintește faptul că materialele provenite din construcții și desființări nu se depozitează la platformele de deșeuri, ci trebuie depuse în amplasamentul din incinta Portului Constanța - zona Poarta 9. Nicidecum aceste materiale nu se aruncă la platformele de gunoi sau în modulele pentru colectare selectivă. Persoanele fizice sau juridice care au construit ori au demolat și trebuie să scape de resturile provenite din această activitate trebuie să achite o taxă de 3 lei/tonă sau fracție de tonă, care poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT), cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631. Persoanele care nu respectă aceste prevederi și sunt surprinse că aruncă astfel de materiale în alte locuri decât în cele special amenajate riscă sancțiuni contravenționale cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 25.000 și 50.000 lei pentru persoanele juridice. Facem apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat sau 0341/922. De asemenea, toate sesizările legate de salubritate pot fi aduse la cunoștința autorității locale la numărul de WhatsApp - 0731.550.011. Păstrați Constanța curată! Fiecare dintre noi contribuie la curățenia orașului!

marți, 31 august 2021

Mai mult
Clientul nostru, stăpânul nostru!

Unii dintre taximetriștii constănțeni funcționează după propriile reguli. După ce săptămâna trecută vă prezentam povestea șoferului de taxi care a refuzat să preia clienți, acum vă prezentăm un taximetrist, care nu numai că nu a refuzat clienții, ba mai mult, a fost dispus să încalce regulile de circulație pentru ei. A intrat cu mașina în zona de promenadă din stațiunea Mamaia, probabil pentru a-și aduce clienții cât mai aproape de magazinele din stațiune. Polițiștii locali l-au identificat în scurt timp și a fost sancționat conform Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 republicat privind circulația pe drumurile publice, așadar....ce a luat pe mere, a dat pe pere.   Dacă sunteți martorii unor astfel de incidente vă rugăm să anunțați Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341/922.

luni, 30 august 2021

Mai mult
Toleranță ZERO față de cei care aruncă gunoiul pe domeniul public!

Sancțiuni aspre pentru persoanele fizice și juridice care ignoră cu bună știință prevederile legale în privința gestionării deșeurilor. Săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 159 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice în valoare totală de 328 900 lei, astfel: -1 sancțiune conform Legii nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor în valoare totală de 3 000 lei; -136 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 74 400 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru- scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane etc); -19 sancțiuni aplicate în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, art. 96, în valoare de 245 000 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice, proprietare ale imobilelor nesalubrizate; -3 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 6 500 lei pentru depozitarea temporară pe domeniul public a sacilor de gunoi.   Pentru a evita aceste situații neplăcute, vă rugăm să nu mai aruncați gunoiul pe stradă, să nu mai depozitați sacii menajeri cu deșeuri pe domeniul public sau la colțurile străzilor iar constănțenii care locuiesc la case să scoată gunoiul doar în zilele de colectare stabilite cu operatorul de salubritate și în recipienți speciali! Pentru a nu deveni normalitate, semnalați cu încredere aceste fenomene antisociale care ne afectează pe toți la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro

luni, 30 august 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină